Una dintre cele mai importante victorii ale spiritului iluminist ateu european o constituie exilarea credintei in sfera privata, eliminarea ei desavarsita si irevocabila din spatiul public de exprimare. Iar inlaturarea ei nu se face invocandu-se, asa cum ar fi firesc si conform adevarului, ateismul militant ci, fatarnic, neutralitatea axiologica si respectul fata de convingerile intime ale celorlalti. Practic, sub masca respectului fata de libertatea de constiinta, care include in sfera ei de cuprindere si credinta, aceasta a fost eliminata din sfera publica, cu speranta ca astfel va fi eliminata si din sufletele oamenilor. Lucrul a reusit, insa numai partial. Deoarece atunci cand Dumnezeu nu va mai fi chemat prin rugaciune, cand nu va mai orienta vietile oamenilor, nu va mai fi un reper pentru ei, atunci si rostul lumii va pieri cu desavarsire.

Si poate ca nu suntem departe de acel moment.

Aceasta interdictie, a manifestarii in public a credintei, nu putea sa apara decat in crestinism, singura credinta care poate sa duca la degradarea totala a omului, intrucat pleaca de la iubirea si libertatea totala pe care Dumnezeul nostru ni le acorda. Dumnezeu ne iubeste atat de mult incat nu-Si permite sa ne atinga libertatea nici cu un pai, chiar daca o folosim pentru auto-anihilarea noastra totala. Alte credinte, cum este islamul, de pilda, sunt mult mai dure cu aderentii lor, nelasand sa le scape vreun moment fraiele din mana. In schimb, crestinii, dupa ce au avut perioada lor de constrangere a societatii, care a tinut si ea cateva secole, au inceput treptat sa elimine crestinismul din centrul vietii lor, pana au ajuns, in decursul altor catorva secole, la marginalizarea si la indiferenta de azi.

In lumea occidentala din acest moment, sau cea care incearca sa o imite, precum in Romania de azi, si in multe alte parti ale globului, nu numai ca nu e de bonton sa invoci credinta, dar nu este nici "stiintific" sa o afirmi. Stiinta occidentala, si ma gandesc aici la stiintele umaniste, inclusiv sociologia religiei sau istoria religiilor, isi refuza programatic si statutar orice orientare axiologica. Transpare totusi, uneori (oameni suntem, nu? ) o pozitie pro sau contra credintei, oricat de mult am vrea noi sa ne desubiectivizam sub imperativul categoric al rigorilor discursului stiintific. In afara de acestea insa, cel mai mult si cel mai des atitudinea oamenilor de stiinta lasa sa se vada indiferenta lor fata de subiectul tratat. Pot fi obiectivi, in sensul ca trateaza „fenomenul uman” ca pe un obiect numai bun de studiat.

Or, asta arata un fapt mult mai grav decat ateismul militant: indiferenta generalizata, in fata careia chiar ca nu mai exista niciun antidot. Cu ateii mai poti discuta, incercand un schimb de argumente, poate vor fi totusi cumva sensibili, sa se ajunga pe cai nestiute la inima lor si sa se schimbe. In schimb indiferentilor nu prea poti sa le mai spui nimic. Pe aproape nimeni nu pare sa mai intereseze ce mai exista, sau macar daca mai exista ceva dincolo de intamplarile lumii acesteia.

Ce se intampla, in fapt, cu exprimarea credintei in mass-media, in ce fel se vorbeste despre ea? In ziarele de larg tiraj sau la televiziuni, religia este tratata ca si in . textele stiintifice, adica cu foarte multa "obiectivitate" si cu indiferenta necesara, in reportaje specifice. Religia este amintita pentru ca exista prin manifestarile ei: cand e o mare sarbatoare ni se transmit imagini cu credinciosii care participa la slujba de la biserica si se spun cateva cuvinte legate de sarbatoarea in cauza si de traditiile populare legate de ea. Pentru reporteri e mai amuzant cand e cate ceva cu inchinarea la sfintele moaste, cu inghesuiala multa si cu galagie, caci atunci si relatarile devin mai interesante.

Religia exista ca fapt, exista evenimente cum sunt Pastele, Craciunul, mari praznice imparatesti care strang mari multimi de oameni si de aceea sunt reflectate si in presa. Aceasta informeaza cautand partile picante, cozile lungi de la inchinarea la moaste sau aglomeratia la apa sfintita de Boboteaza, vreun incident petrecut in timpul ceremoniilor sau alte lucruri complet marginale in raport cu evenimentul in sine la care se refera. Dar si atunci cand se multumeste sa informeze doar, mass-media distorsioneaza mesajul religios. In fapt, acesta nu poate sa apara in ziar la vreun post de televiziune, deoarece are o natura ce nu poate fi prinsa de informatia curenta, asa cum ne este ea noua livrata zilnic.

Exista ziare numite quality in care, spre deosebire de presa bulevardiera, ajunsa predominanta la noi, chiar mai ai cate ceva de citit, inclusiv reflectii, opinii, puncte de vedere referitoare la mersul treburilor lumii, la starea societatii, la valorile la care (nu) ne mai raportam. Ei bine, nici macar acolo, in spatii socotite asa-zicand, elevate, nu merge sa afirmi un punct de vedere crestin. Credinta a devenit ceva nu atat de intim incat sa nu poti sa o afirmi in public, ci ceva izgonit din spatiul public spre a-si gasi un ultim refugiu in intimitate.

Simti ca in acele locuri afirmarea deschisa a credintei „nu da bine”, nu cadreaza cu locul si cu imprejurarile respective. Despre religie se poate vorbi, in diverse medii de informare, de la cele academice pana la cele mai triviale, la modul informativ, iar ca sa faci maximul posibil, poti sa ai o atitudine binevoitoare. Dar mai mult de atat nu se poate. Nu doar ca nu se potriveste cu atitudinea stiintifica, daca e vorba de o publicatie academica, sau cu celelalte rubrici, ca cele de mondenitati, sport, economie sau life-style din ziarele obisnuite. Dar si fara aceste restrictii credinta este ca un corp strain in organismul lumii acesteia, se creaza o incompatibilitate reciproca pe care nimic nu o poate stinge. Sunt duhuri diferite care nu se pot suporta unul pe altul. Cam cum ar fi sa vezi un fragment de acatist intr-un ziar de mare tiraj, oricat de serios s-ar pretinde acel ziar? Dar e posibil sa vezi o notita biografica despre, sa zicem, Sandu Tudor, ieroschimonah mort in temnitele comuniste, autor de scrieri crestine, inclusiv de acatiste. Si tot ar fi ceva si asta.

Ramane sa fie pura informare, eventual binevoitoare, ceea ce poate sa faca presa pentru credinta, caci poate si acest putin sa deschida apetitul cuiva aflat in cautare. Dumnezeu isi poate gasi cai nebanuite de a ajunge la inima omului, iar inceputul poate fi atat de marunt incat sa nici nu-l putem banui. De aceea nu trebuie nimic dispretuit din ce ar putea sa duca mesajul credintei intre oameni, atat cat si cum se poate. Exista un duh lumesc in tot ceea ce inseamna informare astazi, dar acesta nu trebuie nici demonizat, nici aruncat la gunoi. Lumea, oricat de cazuta ar fi, poarta inca in ea energiile creatoare ale lui Dumnezeu, deci este inca permeabila la mesajul Lui.

Paul Curca

.