Experienta vederii luminii necreate

Experienta vederii luminii necreate Mareste imaginea.

Mistica răsăriteană afirmă o cunoaştere directă şi duhovnicească a lui Dumnezeu, scopul fiind îndumnezeirea omului prin harul necreat.

Trăirea isihastă, ca unire cu Dumnezeu, este din punct de vedere creştin legitim, întrucât nu contrazice postulatul transcendenţei divine absolute, iar din punct de vedere teoretic valid, deoarece omul poate participa la natura dumnezeiască prin unirea cu energiile Sale necreate. Faptul că Dumnezeu poate fi împărtăşit prin contactul cu energiile Sale necreate, oferă o bază dogmatică unirii mistice cu El (Horea Roman Patapievici, „Politice”, Edit. Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 249).

Cu Dumnezeu comunicăm prin simţurile noastre transfigurate de Duhul Sfânt, participând astfel chiar la viaţa lui Dumnezeu, devenind și noi duh, lumină. Această transfigurare devine cheia adevăratei istorii, istoria luminii, a focului mereu prezent, care cuprinde şi pătrunde totul. Inima omului, când este atinsă de lumina divină, devine inima lumii şi comunică lumină, descoperă lucrurile şi fiinţele în adevărul lor hristic, în lumina Schimbării la faţă (Oliver Clement, „Puterea credinţei”, Edit. Pandora, Târgovişte, 1999, p. 202).

Acum omul Îl cunoaşte pe Dumnezeu şi vede lumina divină, pe care o simte ca iradiere a iubirii dumnezeieşti. Este vorba despre o cunoaştere a lui Dumnezeu, ca experienţă a luminii necreate, ce străluceşte în adâncul inimilor şi al minţilor noastre, potrivit cuvântului Psalmistului: „Întru lumina Ta vom vedea lumină” (Ps. 35, 9).
Lumina dumnezeiască văzută în extaz, la capătul rugăciunii curate, nu este o lumină fizică, ci spirituală, percepută înlăuntru, şi care e mai presus de minte şi de simţuri.

Ea este lumina ce iradiază veşnic din prezenţa lui Iisus Hristos, care îmbracă în lumină sufletele drepţilor după moarte (Pr. Dumitru Stăniloae, „Ascetica şi mistica ortodoxă”, vol. II, Edit. Deisis, Sibiu, 1993, p. 166).

Dumnezeu este lumină (I In. 1, 5) şi celor cu care se uneşte le împărtăşeşte strălucirea Lui, pe măsura curăţirii lor. Atunci mintea cunoaşte că a aprins-o un foc dumnezeiesc care o învăluie. Astfel, omul se uneşte duhovniceşte şi trupeşte cu Dumnezeu, întrucât sufletul nu se separă de minte, nici trupul de suflet (Sf. Simeon Noul Teolog, „Cateheze”, Scrieri II, Edit. Deisis, Sibiu, 2003, p. 184).

Potrivit cuvântului Sf. Paisie Aghioritul, Dumnezeu este Mintea nemărginită, iar omul prin mintea lui se înrudeşte cu Dumnezeu, şi se apropie de El. Dumnezeu este Iubire nemărginită, şi prin iubire şi inimă curată, omul Îl poate cunoaşte. El este nemărginit, şi prin simplitate omul crede şi trăieşte Tainele lui Dumnezeu, luptându-se cu smerenie şi dăruire (Sf. Paisie Aghioritul, „Mica Filocalie”, Edit. Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 62).

Doar cei care au dobândit simplitatea şi curăţia lăuntrică văd lucrurile suprafireşti ca fiind simple şi fireşti, dincolo de raţionamentele minţii, căci la Dumnezeu toate sunt simple, iar El Se dăruieşte doar celor care au simplitate şi curăţie lăuntrică. Astfel putem spune că harul lui Dumnezeu se face prezent în omul nepătimitor ca lumină (Mihail Stanciu, „Sensul creaţiei. Actualitatea cosmologiei Sfântului Maxim Mărturisitorul”, Aşezământul studenţesc Sf. Apostol Andrei, Slobozia, 2000, p. 87).

Lumina sau înţelegerea lui Dumnezeu, ca izvor al vieţii, ne vine tot de la Dumnezeu. El este originea luminii, întrucât este Creatorul conştient şi liber al existenţei noastre şi a luminii. Dumnezeu este lumina supremă, care nu e luminat de nimeni altul (Pr. Dumitru Stăniloae, „Iisus Hristos lumina lumii şi îndumnezeitorul omului”, Edit. Anastasia, Bucureşti, 1993, p. 217).

În această stare mistică, sufletul este răpit în contemplaţie şi-L simte pe Dumnezeu în mod nemijlocit, direct şi simplu. De remarcat că în această stare contemplativă sunt prezente două lucrări: lucrarea lui Dumnezeu, ce constă din harul divin pe care Dumnezeu Îl dă cui vrea, când vrea şi cât timp voieşte, și lucrarea sufletului omului care include despătimirea şi iluminarea, precum şi acceptarea în mod liber a lucrării divine.

Contemplaţia duhovnicească vine fără a fi presimţită sau condiţionată de factorul uman, şi încetează fără ca voinţa omului să intervină în vreun fel.

„Contemplaţia intelectuală este proprie tuturor oamenilor; fiecare om se îndeletniceşte cu meditaţia atunci când vrea. Vederea duhovnicească este proprie doar celor ce se curăţesc prin pocăinţă; ea apare nu după bunul plac al omului, ci în urma atingerii Duhului Dumnezeiesc de duhul nostru, prin urmare după atotsfânta voie a Atotsfântului Duh” (Sf. Ignatie Briancianinov, „Despre vedenii, duhuri şi minuni”, Edit. Sophia, Bucureşti, 2002, p. 155).

Caracteristic trăirii mistice este faptul că lucrarea minţii încetează şi iubirea dumnezeiască îl răpeşte pe om în extaz. Este o „stare de uimire”, în care mintea deşi inactivă, rămâne conştientă, adică cunoaşte şi percepe cu bucurie tot ce se întâmplă, şi poate reda celorlalţi experienţa trăită.

Sorin Lungu

 

Despre autor

Sorin Lungu Sorin Lungu

Colaborator
128 articole postate
Publica din 18 Ianuarie 2018

Pe aceeaşi temă

31 Mai 2018

Vizualizari: 392

Voteaza:

Experienta vederii luminii necreate 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE