In trecut, in lumea ortodoxa au existat si false icoane ale lui Hristos. Astfel de icoane s-au raspandit la mijlocul secolului al XVI-lea in Rusia, cand un nou curent iconografic inlocuia realismul evanghelic cu folosirea simbolismului decorativ si a alegoriei.1 Caracterul problematic al acestui tip de icoane in raport cu canoanele si Traditia iconografica a dat loc unei dezbateri la cel mai inalt nivel in Biserica rusa, atunci cand diaconul Ivan Viskovatii a protestat pe langa Mitropolitul Macarie impotriva noilor icoane pictate de curand in catedrala Bunei Vestiri din Moscova si in palatul tarului.

1) Una dintre aceste icoane Il reprezinta pe Hristos „sub chipul lui David", avand pe cap mitra, purtand vesmant imparatesc si omofor episcopal; 2) O alta il infatiseaza ca ostas, cu platosa si spada, sezand pe Cruce; 3) O alta - intitulata „Dumnezeu S-a odihnit in ziua a saptea" - il infatiseaza gol pe Cruce, avand mijlocul trupului acoperit de cele doua aripi ale unui heruvim.

Aceste icoane nu s-au raspandit in lumea ortodoxa, asa ca doar le amintim in treacat.

Cea de-a treia dintre aceste reprezentari pare ca a ramas un exemplar unic. Viskovatii o explica prin influenta unei idei latine, fara temei in Scriptura si straina de Traditie.2 Ipoteza unei influente latine i se parea confirmata de faptul ca, in aceeasi icoana, Il vedem pe Tatal varsand un potir peste Hristos, interpretat ca un simbol al Botezului, care aici capata forma latina a stropirii.3

Cea de-a doua icoana se prevaleaza de anumite pasaje din Vechiul Testament, in special: Isaia 59,17 („S-a imbracat cu dreptatea ca si cu o platosa si a pus pe capul Sau coiful izbavirii"); int. Sol. 18, 15; Ps. 149, 6 etc. Dar monahul Zenovie de la Optina, cu judecata duhovniceasca, a osandit felul in care e infatisat Hristos sezand pe cruce, ca potrivnic marturiei evanghelice si traditiei patristice: „Nimeni dintre teologi n-a invatat asa si nimeni dintre Parinti n-a laudat pe Hristos biruind iadul si pogorat de pe cruce in armura de fier si coif de arama [...] Toate acestea sunt straine de duhul Ortodoxiei si cu adevarat hula draceasca".

Cu privire la prima dintre aceste icoane, Viskovatii scoate in evidenta faptul ca nu aflam vreo prefigurare a unei astfel de reprezentari in Vechiul Testament, pentru ca „nici un proroc nu a dat marturie de iconomia intruparii Domnului sub chipul lui David". Si chiar daca s-ar aflat vreuna, ar fi fost si ea supusa, ca si icoana precedenta (cel putin in ceea ce priveste temeiul ei vechi-testamentar), criticii pe care Viskovatii o face tuturor icoanelor care trimit la Vechiul Testament: chipurile lui Hristos din Vechiul Testament nu sunt decat umbre, preinchipuiri, care nu-si mai au rostul dupa intrupare, cand ni s-a descoperit chipul Sau cel adevarat, pe care il putem zugravi asa cum este, fara sa ne mai folosim de simboluri.

O icoana destul de raspandita incepand cu secolul al XV-lea este reprezentarea lui Hristos in chip de inger. Aceasta icoana - care trimite la cuvintele Iui Isaia „Caci Prunc s-a nascut noua, un Fiu s-a dat noua, a Carui stapanire e pe umarul Lui si se cheama numele Lui: inger de mare sfat ..." (is. 9, 5) si la alte texte din Scriptura in care Hristos este numit angelos, adica vestitor (cf. Mal. 3, 1) - a cunoscut diverse variante, intre care cea numita „Preafericita tacere" (cf. is. 42, 2; 53, 7), sau cea a lui Hristos-Sfanta intelepciune, reprezentare care exista inca din secolul al VI-lea, dupa cum se vede intr-o catacomba din Alexandria.

O alta icoana problematica este cea in care Hristos este infatisat ca miel, catre care arata Sfantul Ioan Botezatorul si Inainte-Mergatorul. O astfel de reprezentare este o referinta clara la cele spuse in Noul Testament (In 1, 29, 36; Fapte 8, 32; I Ptr. 1,19) sau in Apocalipsa (in numeroase locuri). O astfel de reprezentare a devenit destul de obisnuita in pictura religioasa occidentala (un exemplu foarte cunoscut este cel al Mielului mistic zugravit pe panoul altarului din Ghent de fratii Van Eyck [1432], dar e greu de gasit in icoa-nele care s-au pastrat pana in zilele noastre. Si totusi in vechime ea nu era deloc rara, de vreme ce aflam o referire clara la ea in canonul 82 al Sinodului Trulan, denumit si Quinisext (691), asupra caruia vom reveni.

Astfel de icoane, in ciuda caracterului lor simbolic evident si putem spune tocmai din cauza lui4, nu pot fi acceptate daca tinem seama de principiile de baza ale iconografiei ortodoxe traditionale si indeosebi de principiul care a intemeiat-o: intruparea Cuvantului si realismul reprezentarii pe care aceasta il implica, adica infatisarea lui Hristos in trupul pe care Si l-a asumat, astfel spus in omenitatea Sa.

Este vorba despre un principiu enuntat de canonul 82 al Sinodului Quinisext, care se refera Ia reprezentarea lui Hristos in chip de miel, dar care priveste orice alta reprezentare de acest gen: „In unele icoane e zugravit un miel pe care Inainte Mergatorul il arata cu degetul; acest miel este o prefigurare a harului, inchipuind in Lege pe adevaratul Miel, Hristos Dumnezeul nostru. Cinstim chipurile si umbrele din vechime ca semne si vestiri ale Adevarului, insa iubim mai mult Harul si Adevarul insusi, primite ca desavarsire a Legii. Hotaram, asadar, ca de acum inainte, pentru ca desavarsirea aceasta sa fie vadita tuturor, in locul mielului din vechime, in icoane sa fie infatisat chipul omenesc al lui Hristos, Dumnezeul nostru, Mielul cel ce a ridicat pacatul lumii; ca sa intelegem astfel adancul smereniei lui Dumnezeu-Cuvantul si sa ne aducem aminte de salasluirea Sa in trup, de Patimile si moartea Sa mantuitoare si de rascumpararea lumii savarsita prin ele."

In numele aceluiasi realism al intruparii, ia atitudine, in secolul al XVI-lea, diaconul Ivan Viskovatii fata de reprezentarile lui Hristos in chip de inger. Noi, sublinia el, nu-L cunoastem pe Hristos decat sub aspectul Sau omenesc si nicidecum sub aspect ingeresc. infatisarea lui Hristos in chip de inger trebuie evitata si din cauza confuziei pe care o implica; ea poate sa ne faca sa credem ca:

- Hristos a luat asupra Sa (sau a luat si/sau pe deasupra) o fire ingereasca;

- firea ingereasca a lui Hristos este superioara firii omenesti si trebuie sa i se dea intaietate;

- firea omeneasca pe care Si-a asumat-o Hristos e deosebita de firea noastra omeneasca, mai putin trupeasca, mai diafana, riscand astfel ca firea omeneasca a lui Hristos sa-si piarda din consistenta ei umana si sa se dezumanizeze intr-o oarecare masura.

Icoanele simbolice ale lui Hristos, dupa cum o spune intr-un mod foarte direct Leonid Uspenksy, pacatuiesc prin „descarnarea" pe care o opereaza si prin „incalcarea realismului evanghelic".5

Daca asa stau lucrurile, ne-am putea intreba pentru ce in icoana Sfintei Treimi este admisa reprezentarea lui Hristos in chip de inger. Raspunsul este ca icoana Treimii nu este o reprezentare a insesi Persoanelor Tatalui, Fiului si Sfantului Duh, ci o reprezentare a tri-unitatii lui Dumnezeu, motiv pentru care Sinodul celor o suta de capete a afirmat ca acestei icoane i se poate da o singura numire - singura care poate fi inscrisa pe ea -, si anume „Sfanta Treime", si nu este ingaduita nici o identificare a Persoanelor dupa nume.6

Note:
1G. Florovsky, Les Voies de la theologie russe, p. 30.
2„Am auzit adeseori spunandu-se, in convorbirile purtate cu latinii, ca trupul Domnului a fost acoperit de heruvimi, pentru a nu fi supus rusinii".
3 Cf. L. Uspensky, Theobgie de l'icdne dans l'Eglise orthodo-xe, pp. 285-286.
4 Nu punem in discutie elementele simbolice prezente in orice icoana si care tin de natura sa, ci doar acele icoane care au in intregime un caracter simbolic, in speta cele care inlocuiesc Persoana lui Hristos printr-un substitut simbolic.
5 Theologie de l'icone dans l'Eglise orthodoxe, p. 218.
6 Ibid., p. 283.

Articol preluat din cartea "Iconarul si artistul" de Jean Claude Larchet, Editura Sophia

Cumpara cartea "Iconarul si artistul"



 

• Pictura catapetesmei
  Publicat in : Pictura

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: