Cuvânt înainte

În viaţa Bisericii, trecutul, prezentul şi viitorul sunt înţelese într-o dimensiune cu totul diferită faţă de perspectiva seculară. Astăzi, creştinii din toate colţurile lumii ortodoxe mărturisesc deopotrivă realitatea istorică a morţii şi învierii Mântuitorului Iisus Hristos, dar şi plinătatea duhovnicească a sfărâmării porţilor iadului, prin care noi toţi am primit "har peste har". Cuvintele Sfântului Apostol Pavel - Dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este şi propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră (I Cor. 15, 12 - 13) - nu trebuie interpretate altfel decât din perspectiva mărturisirii jertfelnice a morţii şi învierii lui Hristos, mărturisire prin care ne arătăm în acelaşi timp identitatea creştină şi marcăm, prin intermediul ei, întreaga lume, ca spaţiu în care şi prin care se lucrează mântuirea. Forţa Învierii nu constă doar în impactul "miraculos" pe care îl poate avea aceasta pentru mentalitatea umană. Puterea Învierii nu constă doar în caracterul său tainic, ci şi în puterea de a transforma inimi, de a tămădui şi de a oferi siguranţă acolo unde certitudinile lumii acesteia nu pot răspunde.

Durerea muceniciei este însoţită de bucuria Învierii, mărturisirea mucenicului se uneşte cu mărturisirea întregii Biserici, în moartea şi învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Imaginea poate părea paradoxală, însă în iconomia mântuirii această legătură este firească. Credinţa în Hristos, Dumnezeu Adevărat şi Om Adevărat stă la temelia acceptării martiriului, reprezintă esenţa mărturisirii mucenicilor care transformă viaţa şi moartea lor din simple evenimente ale istoriei, în momente cu însemnătate duhovnicească şi cu relevanţă în veşnicie. Nu întâmplător, până astăzi, întreaga lume creştină acordă cinstea cuvenită martirilor primelor secole, considerând mărturisirea şi moartea acestora drept una dintre pietrele fundamentale ale Temeliei Bisericii.

Lucrarea de faţă intitulată atât de sugestiv „Femei martire în primele patru secole creştine”, ce o are ca autor pe distinsa doamnă profesor Maria Cristina Mămăligan, ne dezvăluie în mod deplin faptul că Ortodoxia nu poate fi înţeleasă deplin fără existenţa martirilor, după cum nici gestul acestora, de a-şi da viaţa pentru Hristos, nu ar depăşi limitele unui eveniment extrem, însă limitat, dacă nu ar fi circumscris de credinţa şi viaţa ortodoxă. „Niciodată o femeie nu a suferit asemenea chinuri“, au exclamat păgânii în faţa unei copile care a răbdat mari suferinţe, fără să scoată un cuvânt.

Torturate în modul cel mai crunt, aceste mucenice ale lui Hristos nu şi-au pierdut credinţa, ci, dimpotrivă, cu fiecare lovitură deveneau tot mai puternice, trezind în inimile tuturor ce priveau suferinţele lor lumina dragostei lui Dumnezeu. Ce a determinat această tărie? De unde atâta putere de a cădea şi de a te ridica de fiecare dată? De unde atâta tărie, încât să vezi în viaţa aceasta trecătoare doar umbra vieţii viitoare, împreună cu Hristos? Numai credinţa cea adevărată ne poate oferi o astfel de putere şi numai ea ne poate şlefui caracterul, transformând piatra aspră în diamantul de mare preţ al sufletului dăruit cu totul lui Dumnezeu. Sunt mulţi care contestă astăzi valoarea jertfei Mântuitorului, valoarea muceniciei, preferând o abordare diplomatică. Uităm însă că adevărata măsură după care ne vor fi judecate faptele nu face parte din categoriile omeneşti, ci dumnezeieşti. Mai mult, Hristos - Dumnezeu şi Om - ne va judeca din singura perspectivă adevărată a comuniunii cu Dumnezeu. În afara ei nu avem de-a face decât cu forme fără consistenţă şi fără valoare. Mulţi vor susţine că martirajul face parte din epoca incertă a primelor secole creştine. Dar astăzi ce este sigur? Nu asistăm oare la aceeaşi campanie intensă de denigrarea a valorilor Ortodoxiei, nu sunt copiii noştri învăţaţi că Biserica şi rânduielile ei ţin de o mentalitate învechită? Nu ni se propun şi, adesea, se impun norme pe care nici cel mai elementar bun simţ nu le-ar putea accepta? Ei bine, acestea sunt condiţiile ce creează premizele martiriului modern. Astăzi nu mai este nevoie de tortura fizică, pentru că mijloacele de convingere s-au rafinat, iar mesajul lumii secularizate este atât de subtil în răutatea sa, încât adesea şi oamenii cei mai încercaţi îi pot cădea în mreje. Creştinul contemporan suferă astăzi de uitare, de ignorare, este batjocorit, luat în derâdere, ameninţat. Şi acestea sunt tot forme de martiraj. O continuitate tragică uneşte epocile una de cealaltă, determinând o acută nevoie a mărturisirii, a revendicării propriei identităţi creştine şi, la nevoie, a sacrificiului. În astfel de condiţii, modelul femeilor martire din primele secole este cât se poate de actual. Mucenicia acestora oferă un model pururi actual de abordare curajoasă a unei realităţi sociale ce nu doreşte mărturisirea creştină şi, cu atât mai mult, trăirea acesteia.

Binecuvântăm cu mare bucurie apariţia lucrării „Femei martire în primele patru secole creştine”, care vede lumina tiparului în „Anul omagial al pastoraţiei părinţilor şi copiilor” şi „Anul comemorativ al filantropilor ortodocşi români”, conştienţi fiind că aceasta are rolul de a răspunde atât specialiştilor interesaţi de primii zori ai creştinismului, cât şi celor care doresc să se îmbogăţească duhovniceşte din înţelegerea martiriului la adevărata lui dimensiune.

Cuvintele aşternute în această carte de doamna profesor Maria Cristina Mămăligan sunt expresii vii, mărturisitoare despre suferinţele îndurate de muceniţele primelor secole creştine, care au deschis drumul anevoios al atâtor martiri ai Bisericii, încărcate deopotrivă şi de responsabilitatea studiului ştiinţific şi mai ales de emoţia doamnei profesor care trăieşte bucuria întâlnirii cu Hristos în Sfânta Liturghie.

+ PS Ambrozie Episcopul Giurgiului