Din Iubire vine cea mai mare Fericire. Și atunci, cine e „vinovat” că nu am ajuns cel puțin la „măsura” de a ne accepta unii pe alții așa cum suntem, pentru ca astfel să simțim măcar o „adiere” a fericirii.
Într-o logică simplă, încredințați fiind prin nenumărate mărturii, care arată că Dumnezeu ne iubește necondiționat, ar trebui să fim toți fericiți, și totuși nu suntem..., dovadă clară că nu-L iubim pe Dumnezeu și unii pe alții așa cum ne cere Dumnezeu, nu după cum vrem noi sau ni se pare nouă.
Fericirea și iubirea se cuceresc, dar nu oricum, ci doar învățând de la Hristos și urmându-I pe Cale. Dumnezeu ne arată că a iubi și a fi fericiți nu se rezumă la „știința” și la voința omului, ci are ca început „îmbrăcarea” întru Hristos, trăirea întru Sf. Duh și participarea personală la Jertfa și Învierea lui Hristos.
Și ce bine ar fi pentru noi toți dacă nu ne-am mai invidia, nu ne-am mai urî, și am purta cu credință curată și cu bucurie „sarcinile unii altora” (Galateni 6, 2). Fie și dintr-un motiv practic, dacă nu duhovnicesc, exprimat de Părintele Teofil Părăian: „Bătrâneţe fericită au cei ce au avut o tinereţe cinstită”.
E greu și dureros să nu credem în fericire. Dar dacă fericirea devine un „sens” al existenței noastre, atunci vom culege doar nefericire.
Pentru că adevărata fericire e cea pe care ne-o dăruiește Dumnezeu, și pe care ar trebui s-o primim așa cum ni se dă, dar în niciun caz ca experiențe liber asumate după propria minte și care au ca îmbold patimi și plăceri necuviincioase.
Fericirea binecuvântată înseamnă o Cale, o chemare și o asumare, înseamnă efort și decizii curajoase asumate întru Hristos. E o fericire care nu ni se dă pur și simplu, nu cade din Cer, ci vine atunci când nu ne așteptăm, pentru că Dumnezeu știe mai bine.
O Cale pe care, din păcate, de cele mai multe ori o refuzăm, pe care nu ne angajam să purcedem din teamă ori lașitate, din comoditate, din egoism ori cruțare de sine...
Durerea interioară rămâne însă mereu „semnul” nemincinos care ne arată că nu urmăm voii lui Dumnezeu și că încă nu suntem pe drumul cel bun.
Când suntem „educați” că a fi fericit înseamnă a avea tot ce-ți poftește inima, că cei din jur sunt datori să ne dea iubire, atenție, dreptate în toate, recompense materiale fără niciun merit sau efort din partea noastră, atunci să fim siguri că această mentalitate, aș numi-o a „fericirii fără sens”, ne va conduce pe un drum fără ieșire, acolo unde ne așteaptă depresia.
Nu există o fericire determinată de ceva. Ori ești fericit, ori nu ești, pentru că fericirea e o stare interioară. Pe un om „nefericit înlăuntru” poți să-l muți în orice loc și spațiu, să-l „intersectezi” cu orice persoană, tot nefericit rămâne.
Pentru că fericirea implică o schimbare interioară, o deschidere spre comuniunea cu Dumnezeu și cu aproapele. Și pentru că ține de har, fericirea e înainte de toate un dar dumnezeiesc, care nu se confundă cu nimic din ceea ce numim noi bucurii de moment, dorințe înplinite sau satisfacții și plăceri trecătoare.
Nu pentru că ele ar fi neapărat „rele” în sine ori lipsite de valoare, ci pentru că există riscul să le confundăm cu adevărata fericire și astfel, aceste plăceri inerente existenței noastre pe pământ, să devină „dumnezeul” nostru.
Pentru a ajunge la „omul lăuntric”, prin care ne putem uni cu Dumnezeu în chip fericit, este nevoie de o lepădare de„idolii” acestei lumi, dar asta implică o durere a inimii.
Prin urmare, așa cum spune Arhim. Emilianos Simonopetritul, „întru durerea inimii este golirea sinelui”, este „deşertarea” care se face în inima noastră şi care dă rugăciunii „îndrăzneala” cea cu bunăcuviință înaintea lui Dumnezeu.
Inima este cea care mărturiseşte dacă mă iubesc pe mine sau dacă m-am lepădat de mine, dacă sunt râvnitor sau dacă sunt dispus să primesc faptul că sunt „un nimic”.
Aşadar, prin „micşorarea” noastră şi prin lacrimi, care înseamnă pocăinţa, și prin „străpungerea inimii” în faţa lui Dumnezeu, ne schimbăm înlăuntru (Arhim. Emilianos Simonopetritul, „Cuvinte ascetice. Tâlcuire la avva Isaia”, Editura Sf. Nectarie, Arad, 2008).
Nimeni să nu își închipuie că ar putea fi o altă cale spre fericire, decât cea pe care a urmat-o și ne-a arătat-o Hristos Dumnezeu.
Mitropolitul Antonie de Suroj povestea că pe Mântuitorul Iisus L-a întâlnit ca Persoană atunci când avea mai mare nevoie de El. Dar, în mod paradoxal, nu atunci când Îl aștepta. De fapt, așa cum mărturisește ierarhul Antonie, Dumnezeu L-a găsit mai înainte de a-L căuta el.
În cartea sa, „Făcând din viaţă rugăciune”, există un pasaj frumos despre „fericirea fără sens”, o fericire fără Dumnezeu, fără iubire, fără dăruire de sine și fapte bune, o fericire facilă, care nu implică tensiunea căutării spirituale, efort și nici jertfă, specifică zilelor noastre.
Este fericirea pe care omul „modern” o identifică cu satisfacția, urmare a dobândirii a cât mai multe lucruri ori titluri lumești, ori cu voluptatea generată de „înfruptarea” din plăcerile interzise.
O „fericire” ce adeseori este confundată cu distracția și relaxarea, care se termină mereu cu durerea sufletească și cu sentimentul că ne lipsește „ceva”.
„Pe atunci eram doar un adolescent. Viaţa se dovedise a fi grea în primii ani, şi acum dintr-odată devenise mai uşoară. În toţi anii cât viaţa fusese grea mi se păruse firesc, dacă nu chiar uşor, să lupt; dar când viaţa deveni mai uşoară şi chiar fericită, m-am confruntat pe neaşteptate cu o problemă: nu puteam să accept o fericire fără sens. Au urmat suferinţe şi greutăţi ce au trebuit să fie depăşite, dar exista ceva dincolo de toate acestea. Fericirea părea ceva perimat, căci nu avea sens.
Aşa cum se întâmplă deseori când eşti tânăr şi acţionezi cu pasiune, determinat să ai ori tot, ori nimic, am hotărât să-mi dedic un an de zile ca să aflu dacă viaţa avea vreo semnificaţie pentru mine” (Mitropolitul Antonie de Suroj, „Făcând din viaţă rugăciune”, Editura Sophia, Bucureşti, 2014).
Și bineînțeles că viitorul mitropolit Antonie a aflat că Dumnezeu este și Calea și sensul Fericirii, și tot Dumnezeu este însăși Fericirea.
Sorin Lungu
Sorin Lungu
-
Ce-nseamna fericirea?
Publicat in : Religie -
Virgiliu Gheorghe: "Divertismentul nu aduce fericirea, dar poate cauza depresia”
Publicat in : Interviuri -
Norocul si fericirea, religia superstitiosilor
Publicat in : Editoriale -
Cum sa pastram fericirea familiala
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.