1. Mai presus de toate, de părinţi, de învăţători, de state, este Dumnezeu. Lui Dumnezeu îi datorăm conştiinţa şi întregul nostru suflet.
2. Intuneric în minte şi tulburare în inimă au toţi oamenii care se fac ispite pentru ceilalţi, care slujesc diavolului. Toţi cei care-i ispitesc pe ceilalţi nu-L iubesc pe Dumnezeu.
3. Nimic altceva nu înfrumuseţează viata noastră cât iubirea şi ruşinarea. Iubirea fără ruşinare între soţi devine scârbă, între fraţi, obrăznicie, între prieteni, ură. Iubirea fără ruşinare către noi înşine este neînfrânare. Iubirea fără ruşinare în faţa lui Dumnezeu nu aduce cucernicie.
4. Pentru ca rugăciunea să fie roditoare, trebuie să fie însoţită de iubire. De aceea, Domnul a spus: Iar când staţi de vă rugaţi, iertaţi orice aveţi împotriva cuiva (Marcu 11, 25).
5. Rugăciunea trebuie să fie însoţită de împăcare.
6. Credinţa care însoţeşte rugăciunea nu ne este de folos, dacă nu are fapte bune.
7. Răutatea înseamnă să nu vrei să devii bun.
8. In Biserică nici admiraţie fată de oameni, nici preocupare pentru bani, nici zgomot nu este îngăduit să existe, ci meditaţie la sinele nostru şi la Dumnezeu, luare-aminte şi rugăciune.
9. In Crucea Domnului vedem unite cerul, pământul şi iadul. Il vedem pe Dumnezeu, pe om, pe diavol... în Cruce se vede iubirea şi dreptatea dumnezeiască, milostenia şi înţelepciunea dumnezeiască, atotputernicia lui Dumnezeu.
10. Să nu uiţi că Dumnezeu îţi respectă libertatea. Mântuirea este în mâinile tale. Dumnezeu, pentru a te mântui, doreşte să vrei şi tu asta.
11. Păcatul este atât de adânc şi rău, încât otrăveşte inima, întunecă mintea şi îndoaie voinţa... Prin pocăinţă, omul îşi îndreptează inima, mintea şi voinţa.
12. Cu cât mai mult îţi vezi greşelile, cu atât harul lui Dumnezeu se află lângă tine.
13. Viata omului trebuie să fie cârmuită de cuvântul lui Dumnezeu şi să lucreze cu ascultare de cuvântul lui Dumnezeu... Orice este în afara cuvântului lui Dumnezeu este minciună şi rătăcire.
14. Avem datoria să folosim fiecare clipă pentru a da slavă lui Dumnezeu şi pentru a împlini sfânta Lui voie.
15. Prin păcat, când tu devii ruină, vrei să ai în jurul tău doar robi.
16. Prin virtute, tu devii un erou, iar în jurul tău vrei ca toti să fie liberi, să te urmeze sau nu.
17. Eşti mare? Nu-i nesocoti pe cei mici, altfel Dumnezeu te va supune încercărilor, ca să ai nevoie de ei.
18. Ai doi ochi. Eşti în primejdie să pierzi unul. Şi-ţi pasă atât de mult! întorci lumea cu susu-n jos!
Ai doar un suflet. Şi eşti în primejdie să-l pierzi.
De ce nu-ţi pasă de el?
Această nesârguinţă a ta este mai îngrozitoare decât iadul!
Nu te interesează drumul tău veşnic?
19. Ce-i mai bine pentru tine? Să ai multe bunătăţi materiale şi să te alipeşti de ele, în această viaţă, sau să-ţi lipsească unele lucruri, dar să ai nădejdea moştenirii vieţii veşnice?
20. Smerenia înseamnă nu doar să te smereşti pe tine, ci să şi rabzi umilinţele venite de la ceilalţi.
21. Să fii aspru cu tine şi îngăduitor cu ceilalţi.
22. Dumnezeu este Tatăl tuturor.
Lărgiţi-vă inima cât de mult se poate.
Invăţaţi să simţiţi bucurie atunci când vedeţi că Dumnezeu îi iubeşte şi pe ceilalţi la fel ca pe voi.
23. Adevărul şi îngăduinţa merg mereu împreună. Dacă vrei să desparţi adevărul de îngăduinţă, desparte-l pentru tine însuţi. Dar atunci să ştii, vei auzi adevărul fără îngăduinţă!
24. Dumnezeu nu este atent doar la cei mici, ci şi la cei care au grijă de cei mici.
Vrei să te iubească? Iubeşte-i pe cei mici! Iubeşte-i pe cei săraci! Iubeşte-i pe cei smeriţi!
25. Atunci când nu-L iubeşti pe Dumnezeu mai mult decât pe tine însuţi, nu-l vei iubi nici pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Când nu-l iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi, n-o să-L iubeşti nici pe Dumnezeul tău mai mult decât pe tine însuţi.
26. Predica trebuie să fie simplă şi adâncă.
Adâncă pentru a atrage şi simplă pentru a fi înţeleasă.
27. Biserica şi Tradiţia constituie un organism viu.
28. Biserica este judecătorul suprem al Tradiţiei.
29. Există două feluri de bunătăţi: materiale şi duhovniceşti. Noi în cele materiale vedem nu ce avem, ci ce ne lipseşte. Pe când ar trebui să facem conştient exact invers.
30. Totul în viata noastră este să dobândim Sfântul Duh şi să izbutim înnoirea noastră. Să ne străduim a dobândi Sfântul Duh pierzând ceva şi răbdând unele jertfe.
31. Ne e frică de moarte fiindcă ne legăm mult de viaţă. Cu cât omul se leagă mai puţin de viaţă, cu atât mai puţin îi e frică de moarte.
32. Ingăduinţa este fiica blândeţii. Blândeţea este fiica smereniei. Iar smerenia este împărăteasa cerurilor.
33. Să fim îngăduitori când judecăm răutăţile celorlalţi, având în vedere necunoaşterea cu care lucrează oamenii păcătoşi şi înţelepciunea lui Dumnezeu, care ştie cum să scoată din cel mai mare rău, cel mai mare bine.
34. Insuşirea principală a adevăraţilor monahi, care se luptă cu multă iscusinţă pentru mântuirea lor, este anonimatul. Ascunderea în întregime a vieţii lor în umbra smereniei lui Iisus Hristos.
35. Eu nici nu îndemn, dar nici nu împiedic. Doriri duhovniceşti eu nici nu aprind, nici nu sting. Nu aprind, pentru că nu pot. Doar Sfântul Duh poate face asta. Nu sting, pentru că nu trebuie. Cine sunt eu, ca să sting flăcările pe care le-a aprins Dumnezeu?
36. Vreau să fiu mereu disciplinat faţă de superiorii mei, împreună-pătimitor cu inferiorii mei, credincios faţă de prietenii mei, îngăduitor cu vrăjmaşii mei.
37. Iisus Hristos propovăduieşte redistribuirea bogăţiei, însă nu „dacă nu am, iau de la tine", ci „dacă am, îţi dau şi ţie".
38. Cea mai bună şcoală este cea care ne învaţă despre zădărnicia lumii.
39. Când faci binele şi nu-ţi este recunoscut, atunci pur şi simplu binele pe care l-ai făcut îţi este răsplătit de Dumnezeu. Insă când faci binele şi eşti prigonit pentru asta, atunci binele tău s-a încununat.
40. După nebunia necredinţei în Dumnezeu urmează consecinţele cumplite ale stricăciunii, până la batjocorire şi respingere.
41. Să fiţi transparenţi. Să fiţi sinceri. Cu desăvârşire. „Da" să fie „da" şi „nu" să fie „nu". Să nu uitati niciodată că orice aveţi în inima voastră nu-i nevoie să aveţi şi pe buzele voastre. Dar orice aveţi pe buze, trebuie neapărat să-l aveţi şi în inimă.
42. Binecuvântări din toate părţile îl vor înconjura pe omul care nădăjduieşte în Dumnezeu.
43. Durerea este tatăl, iubirea, mama, bucuria este fiica. Durerea este sâmburele iubirii şi tatăl bucuriei. Durerea este cel mai bun mijloc de legătură dintre om şi Dumnezeu... Durerea este trâmbiţarea veşniciei... Durerea ştie mai multe decât cunoaşterea, este trâmbiţarea şi ecoul veşniciei.
44. Suferinţa este durere şi pedeapsă. Prin suferinţă, Dumnezeu îi pedepseşte pe bună dreptate pe cei răi, şi abaterile oamenilor buni, pentru a deveni şi mai buni.
45. Suferinţa este cea care-l smereşte pe om, îl rupe de cele lumeşti, îi arată caracterul, îi curăţeşte ideile, îi dă măreţie celui care rabdă.
46. Necazurile ne ajută să-L găsim pe Dumnezeu şi sinele nostru.
47. Să răbdăm necazurile, încât dacă suntem răi să devenim buni, iar dacă suntem buni şi încercaţi să devenim şi mai buni.
48. Doar omul ascultă de Dumnezeu de bună voie, fiindcă este liber... Dumnezeu îngăduie răul pentru că Se respectă pe Sine, ne respectă şi pe noi...
Pedeapsa oamenilor răi pentru răutăţile lor este înscrisă în planul lui Dumnezeu.
49. Mai presus de toate nu este sănătatea trupească, ci mai întâi Dumnezeu, după aceea sufletul nostru şi abia în rândul al treilea vine trupul...
50. Cu harul Domnului trebuie să ne supunem trupul sufletului, sufletul lui Dumnezeu, limba minţii, iar mintea lui Dumnezeu...
51. Mulţi dintre oamenii de astăzi nesocotesc trei lucruri: pe adevăratul Dumnezeu, pe adevăratul nostru sine şi Judecata de Apoi.
52. Omul care nu şi-a înţeles vina şi nu s-a pocăit, nu s-a înţeles pe sine şi pe Dumnezeul lui, fericirea lui.
53. „Un lucru trebuie" înseamnă că de un singur lucru avem nevoie: de mântuirea sufletului.
54. Privim ce au spus şi au scris Sfinţii Părinţi şi nu cum au trăit. In loc să comentăm scrierile Sfinţilor Părinţi, ar trebui mai bine să urmăm viata lor. Sfinţii Părinţi se rugau mult, privegheau mult, posteau mult, iubeau sărăcia şi simplitatea, urau cugetul lumesc, războiau rătăcirile, respingeau înlesnirile vieţii, se fereau de ranguri, de slavă lumească, de cinstiri, şi iubeau mucenicia. Le facem noi pe acestea? Citim cărţile Sfinţilor Părinţi, dar prin viaţa noastră ne lepădăm de viaţa lor. Sfinţii Părinţi sunt trăire, nu multă vorbire!
Arhimandritul Ioil Giannakopoulos (+1966)
Fragment din cartea "Căi de izbăvire duhovnicească", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Căi de izbăvire duhovnicească"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.