Hristos venit in lume ca lumina, mai presus de lume si ca Creator al lumii prin nasterea din Fecioara

Capacitatea data omului de Fiul lui Dumnezeu Creatorul de a se uni cu el, pana a se face si El insusi om, S-a aratat in modul cel mai ridicat in faptul ca S-a facut si om, sau persoana a firii omenesti, dintr-o reprezentanta a neamului omenesc, ca Fecioara (Mt. 1, 2-3; Is. 7, 14; Lc. 1, 35).

a.

Daca nu s-ar fi nascut Hristos ca om din Fecioara, nu ar fi fost Dumnezeu si n-ar fi adus lumii o lumina mai presus de ea, aratand pe om destinat vesniciei, ci ar fi lasat lumea si omenirea inchise in grauntele ei. S-ar fi dovedit incadrat in legile acestei lumi si n-ar fi putut ridica omenirea intr-un plan superior de vesnica viata fericita. Nascut ca orice om, ar fi si murit ca orice om, fara sa poata invia nici El si fara sa poata invia nici pe oamenii a caror fire a asumat-o. Crucea Lui n-ar fi fost mantuitoare, daca s-ar fi nascut cu pacatul care l-ar fi supus mortii ca pe toti oamenii, deci n-ar fi acceptat moartea de buna voie pentru ceilalti oameni, ca sa o poata birui, ci ar fi suportat-o, fara voie, pentru vina lui, ca o lege careia i-ar fi fost si El supus. N-ar fi adus nimic nou in lume. Gruparile neoprotestante sunt consecvente cand, respingand nasterea lui Hristos din Fecioara, resping si crucea Lui, ca suportata pentru oameni cu puterea de a invinge moartea primita prin ea. Numai asa Hristos S-a aratat prin cruce mintuitor, deci ca lumina ce ne ridica din intunericul mortii, pentru ca s-a aratat ca Dumnezeu Mintuitor prin nasterea din Fecioara.

Numai asa li putem cere lui Hristos la Liturghie: "Spala, Doamne, pacatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit sangele Tau". Numai asa putem spune, tot in Sfanta Liturghie: "lata a venit prin cruce bucurie la toata lumea". Am spus inainte ca Fiul lui Dumnezeu s-a coborat la om, inaltandu-l la nivelul Sau prin har. Cel mai mult a facut-o aceasta cu Cea pe care a facut-o Nascatoare a Sa, Nascatoare de Dumnezeu sau, prin ea, ne-a ridicat pe toti la El, care credem in El ca Dumnezeu si in ea ca Nascatoare de Dumnezeu, din legea mortii definitive, fara sens. Aceasta s-a facut prin faptul ca s-a nascut din Ea ca Fecioara, desigur tinand seama si de cuvantul ei: "pod care ne trece cu adevarat de la moarte la viata" (Acatistul Maicii Domnului). Numai nascandu-Se din ea ca Fecioara, ea a fost facuta "scara cereasca prin care S-a pogorat la noi Domnul". Ea a fost facuta "Maica luminii". Ca Fiul lui Dumnezeu a adus lumii lumina prin nasterea Sa ca om din Fecioara, o arata prin lumina care li s-a facut vazuta pastorilor inconjurand multime de ingeri (Le. 2, 9). Iar ca Fiul lui Dumnezeu S-a smerit facandu-Se om, S-a aratat si in faptul ca S-a nascut in iesle.

In faptul ca Hristos se naste din Fecioara, se arata ca El isi afirma, prin nastere ca om, atat calitatea de Creator al umanitatii, cat si vointa de a o mantui pe aceasta, adica de a scapa de moarte si de a asigura oamenilor, ce voiesc sa se uneasca cu El, viata fericita de dupa moarte si fara de moarte.

b. El se face om, dar ramane si Dumnezeu. Numai prin aceste doua calitati isi arata deplina apropiere de oameni si calitatea de Mantuitor. Numai coborandu-Se la calitatea de om, dar inaltand pe om la calitatea personala de Dumnezeu, ridica pe oameni la egalitatea cu Sine, fara sa confunde dumnezeirea cu umanitatea. El isi afirma in nasterea din Fecioara atat calitatea de Creator, de Dumnezeu, facandu-Se om intr-un chip mai presus de fire, cat si pe cea de om, nascandu-Se dintr-o reprezentanta a neamului omenesc. Nu se naste ca om numai din oameni, dar nici nu se naste ca om, fara sa se foloseasca de firea omeneasca, nascandu-Se din Fecioara. Nu se face om numai creandu-Se ca om, fara legatura cu umanitatea existenta si in afara legaturii cu ea, caci aceasta n-ar fi aratat pretuirea data omenirii create, la inceput, ci se naste ca om din umanitate, dar folosindu-se si de puterea Sa creatoare, ca sa arate recrearea omenirii create la inceput. Numai asa se ridica pe Sine ca om mai presus de om, dar ramanand totusi si in unire de fiinta cu oamenii. Si in aceasta se arata cat de mult a fost creat omul in stare sa fie unit cu Dumnezeu. II face pe om in stare sa devina, dar nu prin sine, ci prin El, si Dumnezeu, sau fire a Persoanei dumnezeiesti, prin nasterea din Fecioara. A facut umanitatea mai mare, capabila sa-L nasca pe Dumnezeu ca om, dar nu fara puterea Lui. O mai mare apropiere a umanitatii de Dumnezeu nu se putea realiza si, totusi, aceasta nu inseamna o identificare panteista a lui Dumnezeu, in apropierea maxima prin iubire a Creatorului ramas, ca atare, deosebit de creatura.

El se face persoana a creatiei (creaturii), dar ramane si Creator. In aceasta se arata marea cinste data creaturii. El face dintr-o creatura o Maica a Sa, dar o face fara sa inceteze sa ramana Dumnezeu. Intra in relatia de Fiu cu ea ca Maica, dar fara sa inceteze sa fie si Creator al ei. Caci, in acest caz, n-ar fi fost decat o existenta supusa legilor naturii generale create, neri-dicand, de fapt, pe Nascatoarea Lui creata la nivelul de Maica a Creatorului. De aceea, ea e pusa in apropierea cea mai inalta de El, sau e ridicata la pozitia cea mai proprie de adevarata Mijlocitoare intre toti si El, dar e totusi numai rugatoare. De aceea se spune: "Bucura-te, mijlocitoarea tuturor catre Dumnezeu. Bucura-te, impacarea tuturor cu Dumnezeu. Bucura-te, cea ce izbavesti lumea de necazuri, prin mijlocirile tale". Ii spunem in mod hotarat: "Bucura-te, cea ce pe Dumnezeu cu oamenii i-ai impreunat". Dar a facut-o aceasta prin voia Lui, pentru ca a creat umanitatea in stare sa fie impreunata cu Dumnezeu si, de aceea, in mod special i-a dat ei un rol deosebit in realizarea unirii Lui cu oamenii, tinand seama si de credinta si curatia ei deosebita.

E o mare minune si deci, o putere exclusiv dumnezeiasca, sa faca o Fecioara Maica, dar o putere care se poate folosi si de calitatea data femeii de a fi mama in general. Creatorul a dat omului prin creatie o valoare si o capacitate atat de mare de a se face Frate cu omul, de a vorbi si lucra prin firea omeneasca. Acesta e misterul cel mare al omului: ca Dumnezeu se poate face El insusi Fiu al Omului, dar necoborand total in granitele omenesti - caci aceasta ar fi una cu panteismul - aratand o slabiciune a lui Dumnezeu, ci ramanand si Dumnezeu, mai presus de granitele omenescului, in nasterea ca om din Fecioara se arata atat marirea lui Dumnezeu, cat si marirea data omului de partener al Lui, de fire a Persoanei Lui.

c. El se face Fiul Omului prin excelenta, caci ridica pe om la starea Lui de om cu firea neimbolnavita. Se face noul inceput, sanatos, al omenirii. Cei ce raman in El nu mai cad din umanitatea adevarata. Iar umanitatea adevarata nu e decat cea intarita de Dumnezeu. El ni s-a facut lumina si in sensul ca ne-a aratat si s-a facut iarasi inceputul omenirii adevarate, care restabileste ca oameni adevarati si le da puterea sa nu mai cada din aceasta stare pe cei ce se nasc din El prin Duhul Lui cel Sfant. Si numai acestia mostenesc imparatia lui Dumnezeu si nestricaciunea. Daca cei nascuti din primul Adam sunt supusi mortii definitive, cei nascuti din al doilea Adam pot mosteni vesnica viata fericita (I Cor. 15, 1 7, 50).

d. Lumina, sau sensul deplin adus omului in Hristos, este viata lui fericita fara sfarsit. Si aceasta n-ar fi putut-o aduce El, daca nu s-ar fi nascut, fara de pacat, din Fecioara. El S-a facut in scopul acesta Fiul Omu lui adevarat. Dar S-a facut Fiul Omului, dupa ce era Fiul lui Dumnezeu Tatal si datorita faptului ca era Fiul lui Dumnezeu. Numai pentru ca avea pe Dumnezeu ca Tata din veci, s-a putut face si Fiu al unei Maici omenesti Fecioara. Numai fiindca era Fiu al unui Tata ceresc, n-avea nevoie de un tata pamantesc, sau s-a putut face fiu omenesc al unei Maici Fecioara si, ca atare, ne-a putut mantui. Fiind Fiul Tatalui ceresc, dar facandu-Se si fiu al unei Maici Fecioara, ne-a putut face si pe noi fii prin har ai Tatalui ceresc, dandu-ne pe Duhul ce-L are El de la Tatal ca Fiu al lui Dumnezeu din veci si ca om nascut din Fecioara, de la nastere.
El se naste intai din Tatal ceresc, ca Fiul lui Dumnezeu, apoi in trup se face si Fiul Omului din Fecioara, ca noi, care suntem nascuti intai dintr-un tata si o mama pamanteasca, spre a fi nascuti apoi, prin Duhul Lui de Fiu al Tatalui, fii ai Tatalui ceresc. Toti trebuie sa ne nastem din Tatal ceresc, ca sa ne mantuim. Dar noi putem deveni fii ai Tatalui ceresc prin Cel ce este din veci Fiu al Tatalui ceresc, iar pe urma se naste si Fiul Omului, nascut din Fecioara.

e. Puterea de a naste prunci este in fond de la Dumnezeu. Dar ea naste in urma pacatului, prin unirea patimasa cu barbatul. Era, pe de alta parte, firesc ca omul, care nu e
supus cu totul legilor rigide ale materiei si e, prin sufletul ei, creat, prin suflarea dumnezeiasca, dupa chipul lui Dumnezeu, putand folosi pana la un anumit grad, in mod liber, aceste legi si aspirand spre o viata dincolo de cea istorica, chiar dupa caderea in pacat ramanand intr-o anumita lumina constienta, sa fie ridicat pana la capat in aceasta libertate fata de legile materiale si sa i se vada implinita aspiratia de lumina, ca fiinta doritoare de sens, putand dobandi viata vesnica. Aceasta implinire s-a restabilit prin Fiul lui Dumnezeu facut om. Invingind stricaciunea nasterii, El a  invins si sfarsitul stricaciunii prin moarte. Prin aceasta a largit in deplinatatea ei libertatea si aspiratia, sau caracterul de lumina al omului, prin deschiderea spre viata de veci, intai in Sine ca om, apoi in toti oamenii ce, unindu-se cu El prin credinta, primesc nasterea a doua, contrara stricaciunii, prin Duhul Sfant, prin care inainteaza spre invingerea stricaciunii prin moarte, hranindu-se si cu trupul Lui cel inviat si prin imitarea vietii Lui, opuse patimilor pacatoase. Fara aceasta implinire a omului ca lumina, aceasta calitate a lui n-ar avea nici un rost, sau ar fi mai mult un motiv de chin, prin forma lui de existenta contradictorie.

f. Daca n-ar fi intervenit pacatul stramosesc, persoanele umane succesive s-ar fi nascut dintr-o unire intre barbat si femeie nestapanita de patima, ci coplesita de spiritualitatea constiintei ca Dumnezeu insusi creeaza, prin suflare, un suflet nou, care organizeaza materia intr-un trup nou. Prin unirea lor patimasa au slabit sau pierdut aceasta constiinta. Deci, e de cugetat ca Dumnezeu n-a creat prin suflarea Sa numai sufletul lui Adam, unindu-l cu trupul lui alcatuit din tarana, facandu-l dupa chipul Sau, ci a aratat ca va face aceasta cu fiecare persoana noua, punand pe chipul comun al Cuvantului o pecete deosebita, nerepetata. El creaza sufletul deosebit al fiecarei persoane, deodata cu inceputul de formare a trupului ei din unirea samantei barbatesti cu capacitatea formatoare a femeii. Caci, altfel, e greu de inteles ca deodata cu formarea unui trup nou, din unirea trupeasca a barbatului cu femeia, se iveste din unirea acestora si sufletul persoanei noi, din unirea sufletelor lor aflate in acela. Nu e de cugetat ca Dumnezeu e absent din formarea unui om nou. El creaza un suflet nou de la inceputul formarii unui trup nou din unirea trupeasca a barbatului si femeii, desi acest suflet nou poarta si unele trasaturi ale sufletelor celor doi care se resimt de trupurile celor doi, concentrate in samanta barbatului si puterea formatoare a femeii.

Desi cei doi au un aport in alcatuirea persoanei celei noi, prin formarea trupului omului nou, Cel ce face ca din unirea lor sa inceapa, de fapt, formarea persoanei celei noi este sufletul lui, creat prin suflarea lui Dumnezeu in aceasta alcatuire de la inceputul formarii ei. Dumnezeu a dat si perechii de oameni o raspundere in conceperea persoanelor noi, dar Cel ce le creaza propriu zis pe acestea este Dumnezeu. Aceasta contributie o lasa Dumnezeu perechii omenesti si dupa caderea in pacat, deci si dupa ce unirea lor trupeasca se savarseste intr-un chip patimas. De aceea, nunta este sfintita si dupa ce oamenii se resimt de placerea patimasa a unirii lor de dupa caderea in pacat. Desigur, pe masura constiintei raspunderii lor pentru alcatuirea unei persoane noi, actul unirii lor trupesti se imprima de spiritualitate.
Faptul ca unirea lor trupeasca este prilejul folosit de Dumnezeu pentru a da existenta unei persoane noi, dupa chipul Lui, imprimat de o pecete speciala, evidentiaza pacatul perechii care se foloseste de pla-cerea unirii, dar isi nesocoteste raspunderea de a o folosi cu rostul cu care a fost lasata de Dumnezeu, ca prilej pentru El de a aduce la existenta o noua persoana, ca un nou chip al Lui.

Dar daca Dumnezeu Cuvantul isi continua lucrarea de Creator de persoane omenesti prin sufletul pus de El in alcatuirea lor prin unirea perechilor de oameni, desigur ca El se poate folosi de puterea creatoare si pentru a-si forma El insusi in mod direct, si numai din femeie, alcatuirea unui trup propriu, caruia ii sufla de la inceput un suflet propriu.

Puterea creatoare de oameni si-o exercita acum in mod mai deplin, creand un suflet si un trup purtate de Persoana Sa proprie si anume sufletul creandu-si-l prin suflarea Sa, ca la ceilati oameni, dar intr-un trup alcatuit, prin puterea Lui, din femeie, ca participanta la firea omeneasca. Cuvantul Creator se incadreaza astfel intre oameni, dar se face si Creator al unei umanitati proprii pentru legarea cat mai stransa a Sa cu oamenii si, prin aceasta, se face izvor permanent al innoirii umanitatii.

Altfel omenirea ar fi ramas permanent bolnava spiritual si supusa mortii, deci cu o existenta lipsita de sens, ceea ce ar fi fost contrar firii date de Cuvantul Creator oamenilor.

Despre punerea sufletului in trup de catre Dumnezeu chiar de la inceputul alcatuirii lui prin "placerea murdara" a unirii intre barbat si femeie, spune Sfantul Maxim Marturisitorul in urmatorul fel, combatand pe cei ce sustineau ca sufletul e adus in trup ulterior: "Iar daca spuneti ca nu e drept ca ceea ce e dupa chipul lui Dumnezeu si dumnezeiesc (asa numiti sufletul mintal) sa subziste odata cu curgerea si cu placerea murdara si ca e mai convingator a socoti ca trebuie spus ca intra dupa patruzeci de zile de la zamislire, va dovediti invinuind in mod deschis pe Facatorul firii si va expuneti, pe drept cuvant, primejdiei infricosate a blasfemiei ce rasare de aici. Caci daca e rea nunta, e vadit ca e rea si nasterea dupa lege. Iar daca e rea aceasta lege a nasterii dupa fire, cu drept cuvant va fi invinovatit Cel ce a facut firea si i-a dat legea nasterii". (Ambigua, trad. rom. de Preot D. Staniloae, Bucuresti 1983, pag. 289).

Iar despre nasterea ca om din Fecioara a lui lisus Hristos, tot Sfantul Maxim spune, facand o deosebire intre zamislirea trupului si suflet: "Domnul insusi si Dumnezeu-Cuvantul S-a unit cu trupul la zamislire fara nici o trecere de timp, prin mijlocirea sufletului rational si nu a primit prin mijlocirea trupului neinsufletit un suflet rational venit dupa aceea" (Op. c. p. 290).

Iar despre pastrarea firii omenesti in componenta ei din trupul venit din alt trup si din sufletul adus la existenta de la inceputul formarii trupului, chiar dupa caderea firii omenesti, desi in Hristos trupul nu s-a mai conceput din sâmanta barbatului si nu s-a nascut prin stricaciune, tot Sfantul Maxim spune: "El n-a facut altceva decat a innoit firea, adica a schimbat zamislirea prin samanta si nasterea prin stricaciune, pe care firea si Ie-a atras dupa neascultare, cazand de la dumnezeiasca si duhovniceasca inmultire, dar n-a innoit ratiunea firii, dupa care este si se naste, subzistand (in El) de la insasi venirea la existenta din suflet rational si din trup" (Op. c. p. c).

Iar infatisand modul in care Fiul lui Dumnezeu s-a facut si om din Fecioara, tot Sfantul Maxim zice: "Cu-vantul lui Dumnezeu fiind intreg fiinta deplina (caci era Dumnezeu) si intreg ipostas nestirbit (caci era Fiu), golindu-Se, S-a facut samanta a propriului trup si, compunandu-se prin zamislire negraita, s-a facut ipostas al trupului pe care l-a luat; si prin aceasta taina facandu-se cu adevarat om intreg, in chip neschimbat. A fost acelasi ipostas al celor doua firi si a devenit compus dupa ipostas prin asumarea trupului, ca sa nu fie socotit om simplu. Caci trupul era al Lui si dupa trup era cu adevarat Dumnezeu patimitor impotriva pacatului. Dar Cuvantul, chiar intrupandu-se, a ramas simplu si intreg ipostas, insa, prin asumarea trupului, s-a facut compus si a vietuit in vederea mantuirii ca Dumnezeu patimitor" (Op. c. p. 48). Hristos, chiar intrupat, este Acelasi ipostas unic dumnezeiesc, dar, asumand trupul, Se face compus, fara a pierde unitatea. Caci Acelasi suporta patimirile omenesti si moartea, dar le suporta ca sa le invinga. Acelasi sufera moartea si Acelasi o invinge. Acelasi traieste ca Creator mantuitor si ca creatura mantuita. Acelasi se coboara facandu-se om si inalta umanitatea la slava Sa dumnezeiasca, spre a darui aceste bunatati tuturor oamenilor ce se unesc cu El prin credinta.

Parintele Dumitru Staniloae

.

• Intruparea Domnului
  Publicat in : Credinta
• Viata - prea scurtul nostru drum din strainatate spre Acasa
  Publicat in : Editoriale
• Predica la Duminica dinaintea Nasterii Domnului
  Publicat in : Predici de duminica