Cine crede ca sfintii au dus o viata lipsita de incercari (ispite, tulburari, amagiri, caderi si inaltari) se insala amarnic. In jurul sfintilor, in toate timpurile si in toate locurile, au bazait diavolii, asa cum in jurul unui fagure de miere se aduna viespile.

Sfantul Ioanichie cel Mare, din Olimpul Bitiniei, fiul Anastasiei si al lui Miritrichie, a crescut ducand o viata de ascultare si de rugaciune. Copil fiind, mergea cu turma de vite la camp si, cand isi facea rugaciunea, insemna turma cu semnul Sfintei Cruci si ramanea turma nemiscata si nerisipita de fiare si de talhari. La 43 de ani era un barbat frumos la suflet si voinic la trup, numai bun pentru oaste. Iata-i inaltarea!

Ajunge, pe la inceputul secolului al IX-lea, in garda personala a imparatului bizantin. Diavolul, pizmuindu-i viata imbunatatita, il atrage pe Ioanichie in lupta impotriva sfintelor icoane. Iata-i caderea!

Dumnezeu il izbaveste printr-un calugar (de cate ori nu ne-a venit izbavirea prin calugari si n-am bagat-o in seama; de cate ori nu am auzit acel glas ce striga in pustie si am trecut pe alaturi?) Intr-o dimineata, un calugar necunoscut l-a strigat pe nume, zicandu-i: O, fiule Ioanichie, in zadar te numesti crestin, daca strici icoana lui Hristos. Zadarnice sunt faptele tale cele bune, daca nu ai credinta cea dreapta. Iata-i ridicarea!

Iata, asadar, sublima definitie data icoanei si Ortodoxiei de catre un calugar al carui nume nimeni nu l-a retinut: Icoana este credinta cea adevarata, sau invers, Ortodoxia este icoana. Observam ca semnul egal determina verbele a fi si a avea, crestin egal icoana, deci: eu sunt crestin daca am icoana Mantuitorului, tu esti crestin daca ai icoana Mantuitorului, a Maicii Domnului, a sfantului casei s.a.m.d. Fara icoana nu putem fi crestini si nu putem avea nadejde de mantuire; fara icoana nu putem fi oameni si nu putem avea omenie.

Dupa ce slujise 24 de ani in oastea imparatului, Ioanichie se retrage in pustia muntelui Olimp. Avea 67 de ani. Purta mereu cu el icoana Mantuitorului. La 79 de ani se calugareste, intrand intr-o manastire. Invatase Psaltirea pe de rost si capatase darul de a se inalta prin rugaciune, darul de a trece peste ape fara a se uda la picioare, darul de a tamadui pe cei bolnavi si darul de a fi prezent fara a fi vazut. Incarcat de zile, la 94 de ani, se va muta la Domnul, cu inima curatita, facuta icoana si cer interior.

In ziua de 4 noiembrie, cand il praznuim pe Sfantul Ioanichie cel Mare, sa ne amintim ca icoanele nu mor niciodata.

Parintele Sever Negrescu

• Aducerea aminte de moarte
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Statutul trupului dupa moarte
  Publicat in : Religie
• Gandul la moarte
  Publicat in : Editoriale
• Atacul de panica si teama de moarte
  Publicat in : Credinta