Impartasirea unei dorinte

Impartasirea unei dorinte Mareste imaginea.

Copiii şi-ar dori cu adevărat ca distracţia să nu se mai termine, să nu mai fie nevoie să mergi la serviciu niciodată sau să poată să se joace fără să fie nevoiţi vreodată să mai facă ordine, să mai doarmă sau chiar să mai meargă la toaletă.

- Mi-aş dori ca tu să nu trebuiască să mergi la culcare.

- Mi-aş dori să ne putem juca tot timpul.

- Mi-aş dori să nu trebuiască să stai în maşină.

- Mi-aş dori să se facă ordine în camera ta de la sine, ca în filme.

Cu toate că ştim, ca adulţi, că acestea sunt fabulaţii, ele sunt dorinţe reale pentru copiii noştri. Vrem ca ei să înveţe că în viaţă lucrurile nu merg aşa. Dar, la fel de important, vrem ca ei să ştie că noi le înţelegem luptele şi dorinţele. Ei vor învăţa cum e de fapt viaţa prin limitele pe care noi le stabilim pentru comportamentul lor. Nu este nevoie să ie spunem. Impărtăşirea unei dorinţe le comunică pur şi simplu că înţelegem ce e în inima lor. Aşa le transmitem că îi respectăm.

Impărtăşindu-le o dorinţă, sunt de partea copiilor mei în timp ce ne luptăm toţi cu viaţa reală. Mai mult, majoritatea părinţilor şi-ar fi dorit să fie uşor să fii părinte. Eu mi-aş fi dorit să mă asculte copiii mei, să se înţeleagă bine mereu şi să facă mereu binele fără nici o luptă. Asta ar fi dorinţa mea. Dar, ca om matur, mi-am dat seama că exact asta este: doar o dorinţă. Implinirea în viaţă vine din faptul că îi urmăm lui Hristos, nu că ne urmărim o dorinţă. Părinţii nu fac ei legile naturii: de somn avem nevoie, copiii au nevoie să se străduiască să înveţe, lupta este grea şi dragostea înseamnă jertfă de sine. Nu mă aştept de la copiii mei să ştie asta, dar de la părinţi mă aştept să o ştie, iar noi vrem să îi învăţăm pe copii că împlinirea şi fericirea vin din urmarea lui Hristos, nu din urmărirea propriilor dorinţe.

Un exemplu de obiceiuri înainte de culcare, făcute cu respect, ar putea fi următorul:

„Ia povesteşte-mi ce ai făcut acasă la prietenul tău”, în timp ce îi ajuţi să-şi pună pijamalele.

„Ai avut o zi frumoasă?” când îi speli pe dinţi.

„Eşti trist că se termină ziua?” în timp ce îi duci spre pătuţ.

„Este greu când trebuie să mergi la culcare”, în timp ce îi înveleşti.

„Aş vrea să nu trebuiască să mergi la culcare”, în timp ce îi săruţi de noapte bună.

- De ce trebuie să mergi la serviciu? De ce nu poţi rămâne acasă? mă întreba aproape în fiecare luni dimineaţa Alexios când era de cinci ani.

Aş fi putut să îi explic că era mult de lucru şi că, dacă nu mă duceam la serviciu, nu am fi avut de mâncare, dar întrebările porneau de la dorinţa lui să mă aibă prin preajmă tot timpul, nu din vreo raţiune a gospodăririi banilor în familie. A-i respecta dorinţele copilăreşti îi transmite respectul faţă de el ca persoană. „Vrei să stau mai mult acasă?” „Eşti trist că trebuie să merg la muncă?” „Aş vrea să stau acasă toată ziua şi să mă joc ” „Abia aştept să te văd diseară ”

Acestea au fost răspunsurile mele tipice, însoţite de o îmbrăţişare în fiecare dimineaţă, înainte de a pleca de acasă. Deşi chiar trebuie să mă duc la serviciu, nimeni nu mă obligă să-mi ignor copiii şi dorinţele lor. Şi nici nu trebuie mereu să mă duc la lucru.

In noaptea de Anul Nou, Alexios şi-a exprimat o dorinţă pentru anul care începea: „ca tari să stea acasă mai des în loc să meargă la lucru”. Este dureros să auzi aşa ceva, fiindcă eu cred că stau acasă mult. „Şi eu aş vrea să stau acasă tot anul!” a fost răspunsul meu.

Este important să fim atenţi la ispita de a avea mereu ceva „mai important” de făcut decât să ne jucăm sau să fim afectuoşi cu cei mici. Copiii vor învăţa că uneori trebuie să mergi la serviciu sau să te ocupi de o problemă, dar nu este nevoie tot timpul să mergem la serviciu şi nu avem tot timpul altceva mai important de făcut. Ei au nevoie să vadă că există şi momente când ei sunt cei mai importanţi, iar alte lucruri sunt lăsate deoparte, de exemplu seara, în weekend sau în vacantă. Si atunci când suntem acasă, încercăm să le acordăm atentie, să îi cunoaştem mai bine, să-i întrebăm ce mai fac şi să avem grijă de ei. Acestea fiind spuse, am aflat că, pe măsură ce petrec mai mult timp cu copiii mei, cu atât vor ei mai tare să fiu acasă tot timpul.

Este o dorinţă irealizabilă, nu o realitate si singurul lucru pe care îl pot face cu această dorinţă este să o exprim.

PHILIP MAMALAKIS

Fragment din cartea "PRINCIPII ORTODOXE DE CRESTERE A COPIILOR", Editura Sophia

Cumpara cartea "PRINCIPII ORTODOXE DE CRESTERE A COPIILOR"

Pe aceeaşi temă

26 Septembrie 2019

Vizualizari: 213

Voteaza:

Impartasirea unei dorinte 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE