Majoritatea creştinilor de azi, înăbuşiţi de grijile deşarte, lăcomii, lux, modă, felurite petreceri păgâneşti ş.a., rămân indiferenţi, reci, faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Ei nu-L primesc în fiinţa şi activitatea lor, ci îl resping şi îl alungă. Puţini au fost şi sunt cei care L-au primit; iar acelora care L-au primit le-a dat puterea ca să se facă fii ai lui Dumnezeu20.

Acum să ne întoarcem privirile noastre la creştinismul de azi, să vedem dacă el primeşte pe Domnul Hristos mai bine decât evreii de altă dată, ori stă nepăsător ca şi aceia. Oare din acele vremuri până azi s-a schimbat această tristă stare? Poporul evreiesc care a rămas tot în credinţa veche, în legea umbrei, e acelaşi faţă de credinţă! Dar creştinii? Aici e locul ca fiecare să se examineze în lumina Dumnezeieştilor Scripturi şi să răspundă pentru el.

Lumea este tot aceeaşi, veşnic plină de amăgire, vânând vânt şi alergând după deşertăciuni. Fiecare găseşte loc în viaţa sa, ca şi în toate cele ce îl împresoară, în afaceri, în agonisiri, speculaţii, plăceri deşarte, petreceri şi bucurii familiare, lumeşti, în cercetarea ziarelor, revistelor, târâielilor reciproce pe la judecăţi, umblarea prin cârciumi, localuri păcătoase, ospeţe scandaloase, adunări demoralizatoare, ascultarea lăutarilor, patefoanelor, cum felurite vorbe putrede, jocuri şi cântece imorale, în aranjarea gătelilor de lux după modă, ca să ne arătăm lumii. Pentru acestea şi multe altele asemenea acestora, fiecare îşi găseşte vreme şi loc.

Fiecare din noi a învăţat a face loc în fiinţa sa, tuturor ambiţiilor, patimilor, nelegiuirilor, trufiilor, zavistiilor, mâniei, urii, intrigărilor, curiozităţilor, dorinţelor deşarte, grăirii de rău, ponegririlor, lăcomiei, necurăţiei, zgârceniei, nemilostivirii, viciilor, urgiilor, uciderilor şi altor blestemăţii. Acestea şi multe altele asemenea acestora, sunt buruienile, spinii care cresc, ne îmbulzesc şi ne înăbuşesc ca să nu mai putem aduce roadă bună.

Când Iisus Hristos vine la noi şi bate la uşa inimilor noastre, vrând să intre în fiinţa noastră, îl ţinem afară, nu-i dăm drumul să intre. Pentru El n-avem nici un loc. Il lăsăm să stea afară păgubindu- ne mult, foarte mult.

Când noi nu primim pe Mântuitorul, din cauză că iubim mai mult păcatul decât pe El, când avem loc pentru păcat; iar pentru El nu, atunci păcătuim greu, ne ucidem sufletele noastre. în acel moment de grea cumpănă sufletească pentru cel ce respinge pe Iisus, parcă îl văd pe El, plecând întristat de la cel ce L-a respins, zicând: „Eu Mă duc şi Mă veţi căuta; iar voi veţi muri în păcatul vostru. Acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteţi veni.... Cei ce trăiesc în păcate robi sunt ai păcatelor... Cei ce nu sunt cu Mine împotriva Mea sunt, şi cei ce nu adună cu Mine, risipesc..."21.

Toate păcatele omenirii au fost iertate de Dumnezeu Tatăl prin Preascumpul Sânge vărsat de Domnul Iisus Hristos, Cel crucificat pe Crucea înfiptă în sus pe creasta părăsitului munte Golgota, sub privirile răutăcioase şi batjocoritoare ale tuturor celor ce n-au cunoscut iubirea. Acolo au găsit oamenii întunecaţi loc pentru El. Iisus însă, în nemărginita-i bunătate, chiar şi atunci în timpul Jertfirii Sale de bunăvoie, a dovedit omenirii neputincioase, simţământul curat al iubirii Sale Dumnezeieşti.

Acestea cunoscându-le fiecare din noi, să cugetăm serios că va veni vremea să ne prezentăm cu toţii înaintea Supremului Judecător. Atunci, vai, nu va fi iertare celor ce n-au avut loc de găzduire în inimile lor pentru Domnul nostru Iisus Hristos. Cei ce nu I-au dat loc lui Iisus în fiinţa lor, în gândurile, cuvintele, faptele şi lucrările lor, aici în viaţa aceasta pământească; nici Iisus nu le va da lor loc în împărăţia Sa Cerească. Pentru cei ce vieţuim aici pe pământ, timpul de a câştiga mântuirea nu-i pierdut. Iisus Hristos Dumnezeu precum întotdeauna aşa şi azi, stă de-a dreapta măririi lui Dumnezeu Tatăl22. El locuieşte în cer şi pe pământ, în tot locul şi în toată vremea. El este care a adus toate şi pe noi oamenii, dintru nefiinţă în fiinţă, din ceea ce n-am fost în ceea ce suntem. Astfel, după dreptate, El îşi cere dreptul de locuinţă în inimile noastre, chiar acum de aici de pe pământ. El voieşte şi cere aceasta pentru a deveni noi fericiţi cu Dânsul în Patria noastră Cerească. „Iată stau le uşă şi bat. De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine. Celui ce va birui îi voi da să şadă cu Mine pe Scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi stau cu Tatăl Meu pe Scaunul Lui de Domnie"23.

Acestea auzindu-le să ne grăbim cu toţii a lăsa jos zăvoarele cele grele şi ruginite ale păcatelor, care ne încătuşează inimile. Să mărturisim, să scoatem din inimile noastre toate deşertăciunile lumeşti, trupeşti şi pământeşti, şi să facem lăcaş lui Dumnezeu. Să pregătim cămăruţa fiinţei noastre pentru El, căci ea nu e nici a noastră, nici a lumii; ci numai a lui Dumnezeu24. Să ne curăţim simţirile de feluritele păcate, să deschidem uşa fiinţei noastre pentru a locui în noi Dumnezeu: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. „De Mă iubeşte cineva pe Mine - zice Mântuitorul - va păzi cuvântul Meu şi Tatăl Meu îl va iubi pe EL Noi: (Tatăl, Eu şi Duhul Sfânt) vom veni la el şi vom locui împreună cu El"25.

Să facem tot ce-i plăcut lui Dumnezeu, că numai astfel îi vom face loc Lui în fiinţa noastră, care este Templul lui Dumnezeu. „Voi sunteţi Biserica Dumnezeului Celui viu şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi. De va strica cineva Biserica lui Dumnezeu (alungând cu păcatele sale nepărăsite pe Creatorul său din fiinţa sa), strica-l-va pe acela Dumnezeu, căci Biserica lui Dumnezeu este Sfântă. Şi aşa sunteţi voi. Prea măriţi dar pe Dumnezeu în trupul şi sufletul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu"26.
Să luăm aminte fiecare de sine şi să nu alungăm pe Mântuitorul, cu feluritele patimi şi netrebnicii, din fiinţa noastră, cum L-au respins şi alungat locuitorii din Betleem (Lc. 2, 7), cei din Nazaret27, Gadarenii şi gherghesenii28 şi alţii. Noi să avem grijă să nu ne asemănăm acelora; ci oamenilor cu simţăminte curate, sfinte, Dumnezeieşti, care primindu-L cu credinţă vie, nădejde tare şi dragoste nefătarnică pe Domnul nostru Iisus Hristos, au devenit fii ai Iui Dumnezeu şi moştenitori ai împărăţiei Cerurilor.

Aceasta o adevereşte Dumnezeiasca Scriptură, zicând: „Cuvântul era Lumina adevărată, Care luminează pe tot omul ce vine în lume. In lume era şi lumea printr-însul s-a făcut şi lumea pe Dânsul nu L-a cunoscut. întru ale Sale a venit, dar ai Săi pe Dânsul nu L-au primit. Iar celor ce L-au primit, le-a dat lor putere să se facă fii ai lui Dumnezeu. Aceia nu din sânge, nici din voie trupească, nici din poftă bărbătească; ci de la Dumnezeu s-au născut"29.

Crucea aceasta personală cu felurite prigoane, necazuri, strâmtorări, greutăţi, ba şi cu primejdii, au dus-o drepţii, Patriarhii, Proorocii, Preoţii şi toţi aleşii lui Dumnezeu din Vechiul Testament, începând cu Abel şi până la Sfântul Ioan Botezătorul. A dus-o desăvârşit Mântuitorul Iisus Hristos şi urmaşii Lui: Sfinţii Apostoli, Ierarhii, Preoţii, Mărturisitorii, Mucenicii, Cuvioşii, Drepţii şi toţi bine-credincioşii aleşi ai lui Dumnezeu, din cursul acestor 19 secole, fiecare după împrejurările grele sau uşoare, în care a trăit, şi după felul osârdiei lui. Această Cruce o ducem şi noi, mai mult sau mai puţin, după zelul chibzuit, puterea credinţei, nădejdii şi dragostei sfinte şi felul împrejurărilor în care ne mişcăm şi alergăm în calea vieţii.

Acum în vremurile de pe urmă, ni se cere imperios, mai mult ca oricând, să deschidem porţile voinţei şi uşile inimilor noastre, Mântuitorului, Care bate în fiinţa noastră. Să-I ieşim înainte şi să-L primim cu dragoste sfântă, rugându-L cu căldură: „Doamne! De am aflat har înaintea Ta, nu mă ocoli pe mine robul Tău ; ci vino, intră şi odihneşte înfiinţa mea, în sufletul şi în corpul meu, care sunt ale Tale...30 Doamne, rămâi cu noi, căci către seară este şi s-a plecat ziua...."31.

Dacă îi vom deschide şi-L vom pofti cu toată bunăvoinţa, făcând voia Lui, El va intra în noi, va rămâne cu noi şi se va odihni în noi, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt32. Aşa făcând, vom deveni oameni noi, blagosloviţi, pomi altoiţi, producători de roade bune şi multe (Ioan 15), Biserici vii ale lui Dumnezeu33, fii ai lui Dumnezeu34. Şi orice vom face noi după voia lui Dumnezeu, vom spori şi vom străluci cu darul lui Dumnezeu ca nişte sori35, luminând în Jurul nostru calea vieţii tuturor celor ce zac în întuneric şi în umbra morţii.

Doamne, de am aflat har înaintea Ta, vino Te odihneşte în Biserica aceasta a Ta, nefacută de mână omenească, în corpul, sufletul şi în duhul meu. Lucrează Tu printre-însele cele ce ştii că sunt bune şi de folos obştesc. Doamne, iată către seară este, rămâi cu noi, totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Pr. Nicodim Măndiţă

FRAGMENT DIN CARTEA "IISUS HRISTOS PE DRUMUL CRUCII", EDITURA AGAPIS

Cumpara cartea "IISUS HRISTOS PE DRUMUL CRUCII"

Note:

20 Ioan 1,12; Is. 56, 5 ; Rom 8,15; Gal. 3, 20; 2 Petru 1, 4; 1 Ioan 3, 1.
21 Ioan 8, 21; 34-47; Mt. 12,30-37.
22 Mc. 12,36; 16,19; Lc. 22, 70; F. Ap. 7, 55-56; Rom. 8, 34; Efs. 1,20; Cols. 3,1; Evr. 1,13; 8,1; 10,12; 1 Petru 3, 22; Ape. 3, 2; 4, 2; 5,13; 7,10; 19,1.
23 Apc.3,20-21.
24 1 Cor. 6,19-20.
25 Ioan 14, 23; comp.l Ioan 2, 24; Ioan 16,13-24; Ape. 3, 20.
26 1 Cor. 3,16-17; 6,19-20; 2 Cor. 6,16-18; Efs. 2, 21-22; Evr. 3, 6; 1 Petru 2,5.
27 Lc. 4,16-29.
28 Mt. 8, 28-34; Mc. 5,1-17; Lc. 8, 26-37), ierusalimlenii (Ioan 7; 8; 10, 31; Mt. 21,46; 22;24.
29 Ioan 1,9-13.
30 Fac. 18; 19,1-29.
31 Lc.24,29-30.
32 Ioan 14,18-23; 15; 17; Efs. 4, 22-24; 6, 4-20; 2, 19; Rom. 6, 4; 2 Cor. 5,

33 1 Cor 3,16; 6,19; 2 Cor 6,16; Efs. 2, 21-22; Evr. 3, 6; 1 Petru 2, 5.
34 Ioan 13,12-13; comp. Is. 56, 5; Rom. 8,14-30; Gal. 3, 26; 2 Petru 1, 4; 1 Ioan 3,1.

• Crestinismul versus secularizare
  Publicat in : Religie
• Crestinismul abia incepe. Aveti GPS?
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: