Rezumând învăţătura patristică despre virtute, L. Sokolov scrie că pentru a atinge scopul desăvârşirii creştine este important să sesizăm şi să dobândim fundamentul general al tuturor virtuţilor creştine. După cum se ştie, spune el, „Părinţii asceţi considerau că punctul de plecare al păcatului este egoismul, ridicarea iubitoare de sine a propriului «eu» la rangul de scop al activităţii omului”, în urma căreia are loc ruperea unirii cu Dumnezeu şi cu oamenii şi continua luptă pentru existenţă. Dacă începutul tuturor patimilor este iubirea de sine, prima treaptă în lepădarea de propriu „eu” este, după cum scrie L. Sokolov, „răstignirea de sine” faţă de lume, adică a supune personalităţii tale lumea prin nepăsare faţă de ea şi prin mustrare de sine.

Dacă omul se va considera numai pe sine vinovat pentru tot ce i se întâmplă, va primi bine şi pace sufletească. Sfinţii asceţi, care au dobândit suprema virtute a smeritei cugetări, se considerau păcătoşi chiar fără să fie vinovaţi şi chiar dacă acuzaţiile ce li se aduceau erau nedrepte. Smerita cugetare e şi uitare de propriile fapte bune, şi recunoaştere că eşti cel mai de pe urmă şi cel mai păcătos dintre toţi oamenii, şi recunoaştere a propriei neajutorări şi lipse de putere, frângere a inimii şi lepădare de propria voie (ibidem).

Lepădându-se de voia sa şi de „eul” său păcătos, omul - consideră L. Sokolov - nu-şi pierde personalitatea. Dimptrivă, prin actul lepădării de sine personalitatea se arată în
adevărata sa lumină, curăţită de amestecurile ce-i sunt străine şi eliberată de sub stăpânirea lumii. Cu experienţa lor duhovnicească, Sfinţii Părinţi au cunoscut în mod practic lepădarea de sine, şi spuneau că nimic nu aduce atât folos ca tăierea propriei voi, care duce, mai mult decât orice altă virtute, la sporirea omului (ibidem). Lepădarea de sine e însoţită de un puternic elan moral al duhului; „acoperământul” păcătos al sufletului e nimicit, şi personalitatea apare în toată frumuseţea sa morală. Lepădarea de sine - îşi dezvoltă în continuare ideea L. Sokolov - este semnul dragostei şi esenţa ei.

Prin actul lepădării de sine, al abnegaţiei, personalitatea umană intră în cea mai bună perioadă a existenţei sale, capătă o direcţie potrivită adevăratei sale meniri. La păcătos, principiul dragostei este înăbuşit de iubirea de sine. Esenţa dragostei constă în renunţarea la egoism de dragul altei fiinţe (ibidem). După cum am văzut deja, pentru fiecare patimă există o virtute contrară ei, şi pentru a nimici patima trebuie să cultivăm virtutea corespunzătoare: împotriva lăcomiei pântecelui - postirea, împotriva curviei - „întreaga înţelegere”, înfrânarea, împotriva „iubirii de argint” - milostenia, împotriva mâniei - blândeţea, împotriva întristării şi trândăvirii - bucuria în Domnul, împotriva slavei deşarte - vederea propriei păcătoşenii, împotriva trufiei - smerenia.

In învăţătura patristică nu sunt descrise doar virtuţile opuse patimilor duhovniceşti, care ajută la învingerea acestora, ci şi - în mod destul de amănunţit - felul cum trebuie să facem asta. In limbaj contemporan, acest curs al învingerii patimii sau dobândirii virtuţii ar putea fi numit „algoritm” - secvenţă de paşi sau acţiuni de care este nevoie pentru atingerea scopului. Totul începe de la dobândirea dispoziţiei sufleteşti înclinate spre bine. Dorinţa de a face fapte bune e întărită de ura faţă de păcat. Nimeni, oricât ar dori, nu poate dobândi virtutea, scrie Ava Ioan Moshu, dacă nu va urî mai întâi păcatul potrivnic ei. Doreşti să primeşti darul lacrimilor? Să urăşti mai întâi râsul cel nebunesc. Vrei să devii smerit? Să urăşti înălţarea de sine.

Apostolul porunceşte: Imbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare (Col. 3, 12). Imbrăcaţi-vă înseamnă - ne lămureşte Sfântul Teofan Zăvorâtul - „întipăriţi în sufletul vostru aceste aşezări, aceste dispoziţii sufleteşti, adică educaţi dragostea de virtuţi. La început, când omul primeşte doar jugul cel bun al lui Hristos şi începe să aibă râvnă pentru vieţuirea creştinească, în inimă n-are încă dispoziţii bune care să fie în
putere... Doar râvna aceea zămislită în inimă îl împinge pe om să le dorească, să le caute, să se încordeze de dragul lor”.

Râvna e doar sămânţa bunelor „aşezări” sufleteşti, embrionul lor. După cum sămânţa creşte şi în timp începe să facă ramuri, şi râvna creşte, ajungând în cele din urmă virtute. A face să se sălăşluiască în inimă aceste „aşezări” bune, care nu se află încă în ea, scrie Sfântul Teofan, putem doar printr-o nemiloasă silire de sine. Binele la care s-a silit omul de la început cu rugăciune şi fără cruţare de sine se sălăşluieşte tot mai mult în inimă şi în duh şi devine, parcă, ceva firesc.

Sfântul Nicodim Aghioritul previne, descriind etapele luptei duhovniceşti, că ostaşul lui Hristos, care doreşte să ajungă la deplinătatea desăvârşirii, nu trebuie să pună hotare năzuinţei sale; totuşi, trebuie neapărat ca el să-şi modereze pornirile excesive de râvnă. La începători, pornirile acestea se aprind cu mare putere, după care slăbesc şi se sting de tot, lăsându-l pe ostaş neajutorat la jumătatea drumului. De aceea, virtuţile trebuie agonisite puţin câte puţin, suind ca pe nişte trepte, fiindcă doar atunci puţinul nostru devine grabnic mare şi rămâne să petreacă în noi totdeauna. Sfântul Nicodim examinează „calea” dobândirii virtuţii folosindu-se de exemplul răbdării. Astfel, spune el, nu e îngăduit să ne dorim năpaste, necazuri şi alte feluri de neplăceri - aceasta este cea mai înaltă treaptă a răbdării, şi până la ea trebuie să le străbatem pe cele mai joase: smerita defăimare de sine, care se socoate vrednică de toate jignirile, neprimirea vreunui gând de răzbunare.

Nu trebuie să ne apucăm de agonisirea tuturor virtuţilor - sau de a câtorva - deodată, ci trebuie să ne alegem mai întâi una, pentru care să ne ostenim, pe urmă alta. Dacă vom proceda astfel, orice deprindere virtuoasă se va înrădăcina mai temeinic în suflet. Când exersezi mereu, cu precădere, o singură virtute, observă Sfântul Nicodim, memoria va fi ocupată aproape numai de ea şi mintea, fiind ţintuită de ea cu gândul, va găsi mai grabnic prilejuri şi mijloace să o săvârşească.

Toate acestea ajută mult la dobândirea respectivei virtuţi, şi pot să nu se întâmple dacă te apuci de toate deodată. Sfântul Macarie spunea că toate virtuţile, ca verigile unui
fel de lanţ duhovnicesc, se ţin una de alta şi depind una de alta, una o atrage pe alta.

Intrucât o virtute, odată dobândită, atrage după sine o alta asemănătoare ei şi o ajută să se statornicească în inimă cu mai mică dificultate, şi inima se pregăteşte în acest scop. Dobândirea deprinderii exersării într-o anumită virtute face să crească şi întăreşte toate celelalte virtuţi, fiindcă ele sunt toate raze ce vin din una şi aceeaşi lumină dumnezeiască.

Pentru agonisirea virtuţilor este nevoie de suflet viteaz şi de voinţă deloc moale, ci hotărâtă şi puternică, care să prevadă numeroasele piedici şi greutăţi pe care le va înfrunta şi să fie gata să le îndure. în acest scop, cugetă Aghioritul, trebuie să iubim fiecare virtute şi să avem râvnă înfocată pentru ea. Această râvnă este forţa motrice, pe care trebuie neapărat să o „încălzim” ca să nu slăbească, fiindcă atunci mişcarea va înceta în mod inevitabil. „Nu te lenevi”, ne sfătuieşte sfântul, „a-ţi încălzi râvna pentru virtute: din toată inima cugetă cât de plăcută este lui Dumnezeu viaţa îmbunătăţită, cât de minunată şi de înaltă este virtutea în sine, cât de binefăcătoare e pentru noi (fiindcă în ea sunt începutul şi sfârşitul desăvârşirii noastre); rosteşte în mintea ta acele cuvinte ale Sfintei Scripturi ce privesc virtutea pe care o cauţi.”

Pe lângă aceste reflecţii motivante, Sfântul Nicodim ne recomandă să examinăm şi să prevedem cu atenţie ce prilejuri de a săvârşi o faptă bună sau alta pot apărea în cursul zilei şi să nutrim dorinţa şi hotărârea de a face neapărat aşa, iar seara să ne cercetăm pe noi înşine şi să vedem dacă şi cum am împlinit bunele intenţii pe care le aveam de dimineaţă, după care să le reînnoim pe acestea în dimineaţa următoare. Să nu uităm să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ajutor, şi să ne străduim să folosim pe cât se poate de toate prilejurile zilei, oricât ar fi de felurite, ca să prindă rădăcini deprinderea virtuţii pentru care ne străduim. Deprinderea virtuţii e dobândită dacă virtutea cu pricina se săvârşeşte cu uşurinţa cu care sunt împlinite de obicei trebuinţele fireşti.

Nu trebuie să ne oprim în cale nici măcar pentru un răstimp scurt, fiindcă atunci pierdem îndată tot ce am dobândit, întrucât patimile înăbuşite cu greu prin lucrarea cea bună prind viaţă îndată şi ne strică mişcarea. Cu cât înaintăm mai mult pe calea vieţii duhovniceşti, cu atât dobândim mai multă putere pentru a merge mai departe, întrucât trupul
slăbeşte luptându-se mereu cu duhul.

Cultivarea virtuţii nu este lucru uşor, şi Sfântul Teofan Zăvorâtul ne sfătuieşte ca în clipele când râvna slăbeşte să o susţinem în următorul mod:

1. să ne imaginăm ce va fi cu noi când vom dobândi virtutea căutată;

2. să „ardem” îndreptăţirea păcatului;

3. să examinăm starea prezentă, să ne gândim ce va fi, care vor fi consecinţele, dacă patima păcătoasă va rămâne, iar virtutea căutată nu va fi dobândită;

4. să ne gândim dacă avem hotărârea fermă de a ne lupta cu păcatul, de a merge pe calea dobândirii virtuţii;

5. să ne hotărâm şi să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ajutor în dobândirea virtuţii respective.

Virtuţile omului îl îndreaptă pe acesta spre împărăţia cerurilor; pentru creştin, toate cele pământeşti sunt doar mijloace de a sluji pe cât îi stă în putere binelui, dacă sufletul lui năzuieşte spre Dumnezeu. Sufletul conduce trupul şi îl călăuzeşte spre scopul stabilit. De aceea, comportamentul omului, observă I. Guriev, dă mărturie destul de limpede
despre scopul spre care este orientat sufletul lui, despre motivaţiile lui comportamentale.

LARISA ŞEHOVŢOVA, IURI ZENKO

Fragment din cartea "ELEMENTE DE PSIHOLOGIE ORTODOXĂ", Editura Sophia

Cumpara cartea "ELEMENTE DE PSIHOLOGIE ORTODOXĂ"

• Intreaba-ti virtutile, crestine
  Publicat in : Poezii ortodoxe
• Oaze de liniste
  Publicat in : Religie
• Mai multa lupta in afara chiliei
  Publicat in : Pilda zilei
• Alte vremuri
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: