A reduce activitatea membrilor emblematici ai Rugului Aprins la o activitate de rezistenţă în faţa regimului comunist înseamnă a-i diminua. în fond, bună parte dintre marile personalităţi ale istoriei creştinismului au fost percepute cu ostilitate de puterea politică, de puterea lumească. Şi pe bună dreptate, fiindcă - mai ales misticii - s-au poziţionat altfel faţă de lume, au căutat verticala acesteia, indiferent de epoca istorică, independent de regimul politic aflat vremelnic Ia putere.

Modelul arhetipal pentru creştinismul ortodox românesc este reprezentat de Cuviosul Daniil Sihastrul şi voievodul Ştefan cel Mare. în mod evident, Cuviosul Daniil nu participa direct la luptele în care era angajat Ştefan şi armatele sale. Dar, cu siguranţă, sprijinul duhovnicesc şi moral acordat voievodului Ştefan făcea parte din războiul nevăzut al cuviosului. După cum nici Ştefan cel Mare nu era un contemplativ, tot astfel nici cuviosul nu era un oştean care să se lupte direct cu duşmanii Ţării Moldovei.

Părintele Cleopa Ilie, pe care am avut şansa sa-l cunosc personal, ba chiar să fiu şi găzduit timp de câteva săptămâni în căsuţa în care locuia sfinţia sa, la finalul anilor ’8o, era fără doar şi poate un model de trăire de ordin mistic pentru toţi monahii creştini ortodocşi. De aceea se spovedeau la părintele Cleopa nenumăraţi clerici, inclusiv bună parte dintre ierarhii BOR. Totodată,

Il căutau pentru un cuvânt duhovnicesc şi mai mulţi credincioşi. Pentru cei apropiaţi, în perioada regimului comunist, părintele Cleopa mai „strecura” uneori şi mici ironii la adresa puterii dictatoriale. Şi, discret, a ajutat mulţi deţinuţi politici. Nimeni nu vorbeşte însă despre marele duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria ca despre un dizident ori un mare rezistent în faţa regimului comunist! Părintele Cleopa a fost neîndoielnic, însă, în termeni bisericeşti, unul dintre cei mai inteligenţi - şi mă refer aici la inteligenţa duhovnicească - mărturisitori şi apărători ai Ortodoxiei din veacul XX.

In mod evident, părintele Cleopa Ilie nu a fost membru al Rugului Aprins, cum greşit au considerat unii. A fost invitat însă la o întâlnire duhovnicească în apartamentul profesorului Alexandru Mironescu, în anii '50, la care au participat câţiva dintre membrii Rugului Aprins. In aceeaşi perioadă a fost invitat să rostească un cuvânt duhovnicesc şi Ia Schitul Maicilor, unde slujea părintele Mihail Avramescu (moment amintit şi de Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii). Totodată, părintele Cleopa era căutat şi avea relaţii apropiate cu câteva dintre personalităţile Rugului Aprins: părintele Daniil Sandu Tudor, părintele Arsenie Papacioc, Anton Dumitriu, Ştefan Todiraşcu etc.

Schimbând ceea ce este de schimbat, deducem de aici şi separarea apelor în ceea ce priveşte membrii emblematici ai Rugului Aprins, de pildă. Ei au fost oricum angajaţi în lupta cea mare a războiului nevăzut, oricare ar fi fost regimul politic, din orice epocă istorică, fie în interbelic, fie în comunism, fie după 1989 (cei care
au supravieţuit). Şi au fost priviţi de autorităţi cu mai mare sau mai mică antipatie în oricare dintre aceste regimuri. Fiindcă rareori în istorie puterea politică a ştiut să se-nfrăţească cu puterea celor fără de putere, a misticilor, a contemplativilor...

Aşadar, a spune că Rugul Aprins a fost o mişcare de rezistenţă la adresa comunismului este o eroare din punctul meu de vedere şi, din păcate, au fost mulţi clerici ai Bisericii noastre care au făcut această afirmaţie.

Eroarea constă în primul rând în lipsa de cunoaştere a istoriei reale a Rugului Aprins. Cei câţiva membri fondatori (părintele Daniil Sandu Tudor, părintele Benedict Ghiuş, Alexandru Mironescu, Vasile Voiculescu etc.) erau animaţi de căutarea misticii creştine cu mult înainte de anii întâlnirilor de la Antim. Şi antropologia religiilor ne demonstrează că nu oricine este ales pentru o astfel de căutare de ordin mistic. Iar dacă membrii Rugului Aprins se întâlneau la Mănăstirea Antim cu confraţii lor întru rugăciune, o făceau pentru că aveau vocaţia trăirii mistice, reale, nu închipuite, dincolo de orice efort voluntar de natură politică.

Desigur că întrezărim şi nuanţe la afirmaţiile de mai sus. Părintele Daniil Sandu Tudor făcea uneori şi afirmaţii critice la adresa regimului comunist, chiar în spaţii publice. Intr-una dintre întâlnirile de suflet avute cu maestrul Paul Gherasim, acesta mi-a mărturisit, între altele, despre cuvântul duhovnicesc foarte îndrăzneţ pe care l-a ţinut părintele Daniil Sandu Tudor cândva, în anii ’50, chiar la Mănăstirea Antim. Pictorul Paul Gherasim a fost un martor tăcut al acelui moment.

Ajungând foarte rar pe-acolo, în acea perioadă, părintele Daniil a fost invitat să predice, după Liturghie, ceea ce a şi făcut, animat, ca de obicei în cazul său, de buna îndrăzneală inspirată de Duh. Alte mărturii ale studenţilor care I-au vizitat la Schitul Rarâu vorbesc despre acelaşi discurs lipsit de complexe al părintelui Daniil. Tot astfel şi-l amintesc şi ucenicii săi care vieţu- iau la schit în anii '50.

Să nu uităm însă contextul. Imediat după moartea iui Stalin (1953), în întregul lagăr socialist s-a produs o mică relaxare politică. Psihologic vorbind, întrucât trecuse deja valul masiv de arestări din epoca stalinistă, mulţi intelectuali credeau, sperau într-o relaxare a regimului dictatorial, măcar ca urmare a „spiritului Genevei” (întâlnirea Vestului cu URSS din 1955).

Tot astfel, de pildă, Sandu Tudor, în perioada interbelică, a avut un discurs în care s-a distanţat ferm de orice formă de extremism politic: în articolele sale a polemizat şi cu legionarii, şi cu bolşevicii, şi cu comuniştii, şi cu fasciştii. Precizăm că Sandu Tudor, fondatorul Rugului Aprins, este pseudonimul de jurnalist şi poet al lui Alexandru Teodorescu (1896-1962). Acesta a primit haina monahală în anul 1948, devenind monahul Agaton, iar în anul 1952- a primit schima mare, devenind ieroschimonahul Daniil.

Cu alte cuvinte, şi părintele Daniil Sandu Tudor, şi oricare dintre membrii Rugului Aprins se comportau firesc, normal, păstrând inerţia anilor interbelici. Nu luptau precum cei care realmente făceau rezistenţă în munţi, nu lansau manifeste contra regimului comunist, nu ieşeau pe străzi la demonstraţii anticomuniste etc. Erau oameni care proveneau din şi se formaseră într-o lume normală şi fie în particular, fie în spaţiul public, se comportau ca atare.

Poate fi aceasta socotită şi o formă de rezistenţă? In mod cert, se poate afirma că da - aşa cum s-a petrecut cu bună parte din populaţia României acelor ani. Supravieţuia încă un corp social care - neinfestat de „omul nou”, comunist - îşi păstrase sănătatea morală, intelectuală, spirituală prin reflexe fireşti, naturale. In contextul acesta se poate vorbi şi despre normalitate ca formă de rezistenţă în faţa unui regim comunist ateu, dictatorial, profund bolnav...

Insă normalitatea căutării de ordin mistic reprezintă deja un alt nivel, cu mult mai preţios. Membrii emblematici ai Rugului Aprins - ne referim acum Ia cei care îşi asumau şi căutarea de ordin mistic, prin practica isihastă, nu numai cea teologică şi culturală - recurgeau la un efort firesc, la fel cum respirau. Desigur că nu era deloc simplu, erau supuşi la grele încercări. Dar aceste încercări au existat dintotdeauna şi există şi astăzi, indiferent de autoritatea conducătoare, lumească.

In raport cu regimul dictatorial comunist, concluzia noastră este că se poate vorbi despre o rezistenţă implicită, nicidecum explicită, în cazul membrilor emblematici ai Rugului Aprins. Căci preocuparea lor principală era căutarea de ordin spiritual, pe calea isihastă. Iar contextul în care se concretiza această căutare era o atmosferă de rafinată cercetare a culturii şi a ştiinţei înlăuntrul şi cu mijloacele spiritualităţii creştine.

...Mai apropiat de figura harismatică a părintelui Arsenie Boca, al cărui ucenic a şi fost, părintele Ioan Iovan nu a avut vreo legătură directă cu Rugul Aprins. A fost însă în relaţii cu câteva personalităţi participante la mişcarea Rugul Aprins. Câţiva dintre membrii Rugului Aprins l-au cercetat pe părintele Ioan Iovan, iar relaţiile erau fireşti, de frăţietate întru Hristos.

Ii voi enumera aici pe doar câţiva dintre membrii Rugului Aprins cu care părintele Ioan s-a cunoscut direct: părintele DaniiI Sandu Tudor, părintele Arsenie Papacioc, părintele Roman Braga, părintele Leonida Plămădeală (viitorul Mitropolit Antonie al Ardealului). Ca şi în cazul părintelui Arsenie Boca, ale cărui harisme depăşeau cu mult aşteptările oricui, inclusiv ale clerului - ceea ce i-a creat nenumărate neajunsuri, până ce a fost scos din monahism şi a primit, prin ascultare, interdicţia de a mai sluji la altar - părintele Ioan Iovan a fost un „caz” special...

Abia astăzi, lămurite cu instrumente canonice şi teologice adecvate, problema spovedirii în comun şi cea a desei împărtăşiri - ambele practicate în mod curent de părintele Ioan Iovan la Mănăstirea Vladimireşti - pot fi înţelese măcar din perspectivă diacronică, prin cercetarea fenomenului în istoria creştinismului ortodox. De parcă nu era destul, părintele Ioan Iovan avea uneori şi un discurs profetic, făcea trimitere, dezinvolt, la viziunile maicii Veronica - astfel încât „scandalul” devenise inevitabil...

Previzibil, acest „pachet” de acte nonconformiste a generat două consecinţe imediate: (1) o şi mai mare atracţie din partea credincioşilor simpli; (2) alimentarea unor reţineri fireşti dinspre teologii şi clerul BOR al vremii.

In acest context revenim la relaţia părintelui Ioan Iovan cu membrii Rugului Aprins. Iar fiindcă arhivele şi dosarele Securităţii sunt astăzi accesibile, ne propunem aici să le cercetăm parţial. Mă voi limita strict la două declaraţii date de monahul Leonida Plămădeală, din arest, despre părintele Ioan Iovan şi „fenomenul Vladimireşti” (regăsite în dosarele Securităţii dedicate fenomenului Vladimireşti, aflate astăzi în arhiva CNSAS)...

Marius Vasileanu

Fragment din cartea "Parintele Ioan Iovan in oglinzi paralele", Editura Lumea Credintei

Cumpara cartea "Parintele Ioan Iovan in oglinzi paralele"

 

• Rugul Aprins
  Publicat in : Interviuri
• Rugul Aprins de la Manastirea Antim din Bucuresti
  Publicat in : Religie
• Rugul Aprins sau liturghisitorii Adevarului
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: