In scoala Parintelui Teofil Paraianu

Ma alatur si eu cu cateva marturii depre modul in care parintele Teofil m-a indrumat, m-a format si m-a iubit. Cum a inceput prietenia noastra? L-am cunoscut pe parintele Teofil in anul 1993, cand a fost invitat pentru trei zile de un vechi prieten, parintele Lazar Maghet, in comuna Glimboca unde m-am nascut. In acel an absolveam facultatea de medicina si faceam parte din Ascor.

Asadar, il cunosteam pe parintele de la prima conferinta a dansului la Timisoara . Il stiam de la distanta si iata ca Dumnezeu a facut in asa fel sa ne cunostem si de aproape, deoarece de la prima vizita de la Glimboca a urmat o lunga prietenie, indraznesc sa spun, chiar pentru vesnicie.

Parintele a fost cel care a deschis calea acestei prietenii. Am inceput prietenia prin scrisori. Dansul mi-a scris primul si eu am raspuns. Am corespondat o vreme si apoi, am inceput sa ma spovedesc la dansul. Odata, la spovedanie, mi-a pus in atentie acest lucru: "draga, noi doi am fost prieteni inainte sa-ti fiu duhovnic."

Voi scrie cateva ganduri despre modul cum m-a indrumat in activitatea mea de medic si cum s-a raportat parintele la starea de sanatate a dansului.

Primul indemn pe care l-am primit a fost desprins dintr-o istorioara a unui medic care ingrijea bolnavi undeva in Africa. "Un bolnav din spitalul in care lucra a spus ca are mainile lui Dumnezeu. Asa se cuvine sa gandim cu totii despre cineva care aduce mingiere si usurare celor ce au trebuinta de mingiere si usurare. Doresc si eu ca tu sa fi cu adevarat si pt totdeauna si pentru cat mai multi, mainile lui Dumnezeu."

Urmatorul indemn: "te-ai pregatit si tu sa faci bine celor pe care ti va trimite Dumnezeu sa-i slujesti in numele Lui? Iti doresc din toata inima sa ai mainile lui Dumnezeu: maini mingietoare si vindecatoare. Cineva spunea ca nu poti sa fi un profesor bun daca tu insuti n-ai copii. Poate ca s-ar putea spune tot atit de bine ca nu poti sa fi un doctor bun, decit daca iti impropriezi pe cei care ii ingrijesti , daca ti-i faci ai tai, daca ii transferi in propria ta fiinta. M-a intrebat mereu la spovedenaie daca am mainile lui Dumnezeu. I-am raspuns ca partea miingietoare merge mai usor decit cea vindecatoare. Tot dansul m-a luminat din ce motiv este mai greu cu partea vindecatoare : " pentru ca vindecarea o da Dumnezeu cui vrea si cind vrea ". Si un alt raspuns, cu umorul bine cunoscut: "draga Dumnezeu vindeca, iar doctorul ia banii". Odata, l-am intrebat ce model de medic crestin cunoaste si mi-a raspuns: Nicolae Paulescu . In acel moment nu stiam prea multe despre Nicolae Paulescu si am replicat parintelui: " pai el a fost savant, a descoperit insulina …e prea mult pentru mine " (ma gindeam ca il exemplifica ca model de profesionalism). La replica mea dansul doar a zimbit si am inteles ca trebuie sa mai caut. Dupa putin timp imi cade in maini o carte despre NIcolae Paulescu, in care am citit ca Nicolae Iorga a afirmat la inormintarea lui Paulescu ca " a trait ca un mucenic si a murit ca un sfnt ". Deci acesta era mesajul…A urmat o noua intilnire cu parintele si i-am spus ce am descoperit. Mi-a zis: "draga, acum ai modelul!!!!". In framintarile mele vis-a-vis de bolnavi si modul lor de a se raporta la boala mi-a zis: "nu le baga oamenilor in cap mai mult decit pot ei duce, nu-i asupri cu temerile tale…". Se referea aici la complicatii si evolutia bolilor. Alta data mi-a zis: " draga, nu-nteleg de ce voi doctorii nu sunteti la una cu gindurile .Credeam ca e mai matematica treaba cu trupul. Si la voi e ca la duhovnici. Citi duhovnici sunt atitea pareri."

Cum se raporta parintele la starea de sanatate a dansului?

Reproduc cateva ganduri ale parintelui: "am implinit de curind de 70 ani. Sunt cam pe duca, nu in intelesul ca ma simt rau si nici in intelesul ca ma tem de ce poate sa vina. Nu asa, ci in intelesul ca am ajuns la anii vietii omului. Am fost deja la doi cardiologi si se pare ca sunt la una cu gindurile, pentru ca si aparatele arata la fel ,, inima slaba,,. Astfel stind lucrurile, nu stiu ce mi-ar mai putea face un alt doctor de inima si alte aparate. Totusi pentru ca tu vrei sa faci ceva pemtru mine si vrei sa ma ajuti, ma las dus de tine unde stii ca ma asteapta binele si mai binele. Deci ziua de 14 mai este consacrata sanatatii mele si sunt la dispozitia ta. Si ca sa folosesc o expresie din scara Sf. Ioan Scararul ,,ma las in mainile tale, ca fierul in mainile fierarului,,. Modealaza-ma cum sti si cum vrei … Stiu deja ca nu stau prea stralucit, dar pe mine nu ma ingrijoreaza. Doctorii poate ca se sperie, iar eu habar n-am. Poate ca e mai bine asa, mai ales ca stim ca unii sunt asupriti de propriile ganduri si de informatiile pe care le au de la altii. Eu ma las in mainile lui Dumnezeu si ma rog sa se implineasca voia Lui."

L-am urmarit in privinta sanatatii si ulterior, insa voi aminti perioada de internare a parintelui din luna septembrie 2009 la spitalul din Deva unde lucrez. S-a internat in urma unei crize facuta la manastire - insuficienta respiratorie. Initial, in ideea de a nu impovara pe nimeni, parintele a hotarit ca nu doreseste sa ramina cineva de la manastire cu dansul, ca se descurca singur..Seara parintele era monitorizat ,cu perfuzii si am decis impreuna, ca voi ramine eu cu dansul in salon, unde era singur, pentru a-l ajuta la nevoie. Cum a fost o noapte cu parintele Teofil pacient? A adormit in jurul orei 22 pina la 2, 30, apoi s-a trezit, si-a luat metaniile si a inceput sa se roage pina in jurul orei 4.30. Ce am sesizat in vremea in care dansul se ruga, ca extrasistolele care le avea si erau destul de numeroase, in vremea rugaciunii au inceput sa fie din ce in ce mai rare si multa vreme chiar deloc. La 4.30, cind am vazut ca incepe sa se miste, l-am intrebat daca are nevoie de ceva, iar parintele, usor mirat, m-a intrebat : "draga, tu esti aci ?!" I-am raspuns: "da, de aseara… ". Am inceput sa discutam, l-am provocat in diverse chestiuni, parintele fiind foarte deschis pentru conversatie. Ceea ce a subliniat atunci, poate ca valoare testamentara, este un alt indemn de a tine minte "ca numai cu bunatatea pot invinge in viata si ca numai cu bunatatea mai tine Dumnezeu lumea aceasta ". Cind era tinar a crezut ca oamenii sunt buni, dar a ajuns ulterior la concluzia ca nu e asa cum credea. M-a indemnat staruitor spre bunatatea cu care voi invinge mereu, in orice imprejurare. In timpul spitalizarii a fost foarte deschis cu toti , deborda de bucurie si iubire.

Doresc sa mai marturisesc un alt moment care l-am surprins din perioada internarii. Intr-o zi in jurul pranzului, am mers in salon sa vad ce mai face parintele. Ramansese singur… Parintele care-l insotea fiind plecat pentru moment. Si spre surpriza mea cind am intrat in salon, parintele cinta "Cuvine-se cu adevarat… ". L-am ascultat si l-am intrebat la sfirsit: "parinte cintati ?" Mi-a raspuns: "da, draga, nu stiu ce mi-a venit asa sa cint, nu obisnuiesc. Am cintat slujba inmormintarii… !!! ". Era tare bucuros... Eu am vrut sa-l intreb de ce slujba inmormintarii, dar am amutit si m-am asezat pe patul alaturat. Precizez, ca in perioada internarii, la cateva zile de la instituirea tratamentului, se simtea bine, spunea tuturor ca daca se simte tot asa, mai poate trai 20 de ani si isi facea planuri de viitor. A participat la trei sfinte Liturghii si a predicat la una din ele timp de 40 min (fiind ultima predica a parintelui). Si cu toate acestea a cintat slujba inmormintarii. In timpul spitalizarii au fost zile de sarbatoare in sectia noastra, parintele a cucerit tot ce s-a lasat cucerit. Ceea ce a urmat la numai o luna de la aceasta internare ne este cunoscut.

Cum ne-a iubit si m-a iubit parintele ? Cateva marturii...

Se stie deja ca parintele spunea ca va merge in Rai si ca nu va merge singur. Mi-a zis ca nu concepe Raiul fara noi, ca cei care ne-am intilnit si potrivit in lumea aceasta vom fi si in vesnicie impreuna.

Odata am avut o discutie cu niste prieteni care nu aveau un respect deosebit fata de parintele si au scos in evidenta unele ,,neputinte,, ale parintelui: ca maninca carne, ca mai doarme in strana la slujbe, ca e prea larg…Eu i-am luat apararea parintelui, argumentind cumva toate cele zise de ei.…Am mers la Simbata si am marturisit discutia cu prietenii mei, pentru ca am iesit cam " sifonati " din discutia asta .Replica parintelui a fost una destul de aspra: "tu sa nu-mi mai iei niciodata apararea. Daca nu ma recomanda viata pe care o duc asta e.". La sfirsitul sederii mele la Simbata, a urmat despartirea cu mult asteptata si obisnuita imbratisare, moment in care parintele mi-a spus in timpul imbratisarii: "tu ma mai iubesti pe mine asa cum sunt ? maninc carne, dorm in strana."

In final, as vrea sa impartasescun vis pe care l-am avut dupa ce parintele a plecat la Domnul. L-am visat inconjurat de multi oameni, carora le spunea ca acum nu-l mai doare nimic. Le arata urmele de la acele serigilor de care a avut parte pe ultima suta…M-am apropiat de parintele si l-am salutat. S-a bucurat de intilnirea noastra…Eu mi-am dat seama ca parintele este cel plecat la Domnul si l-am intrebat ceva ce imi " juca " in minte de cind a plecat : " Parinte, cum o sa fie viata fara d-voastra? ". Parintele a raspuns: "tine minte ce-ti spun acum. Ne vom intilni intotdeauna in mod real la sfinta liturghie, acolo la potir suntem toti. Mi-a luat apoi mainile in mainile dansului si a zis: "Ai nadejde ca esti in mainile lui Dumnezeu!"

Aceste ganduri sunt o parte din amprentele pe care parintele le-a lasat in sufletul meu. Sa-l urmam pe parintele! Avem o mostenire frumoasa! Sa-i multumim lui Dumnezeu pentru darul care a fost si este parintele Teofil si sa traim cu incredintarea ca parintele ne iubeste, ne zimbeste si se roaga pentru noi toti.

Numai bucurie !

Ana Crisnic