Indemn la unitate

Indemn la unitate

La 29 iulie, in fiecare an, romanii sarbatoresc Imnul National. Un popor traieste si ramane in istorie prin modul de gestionare, pastrare si valorificare a patrimoniului national si a dimensiunii sale de unitate, natiune, constiinta patriotica, tot ceea ce inseamna demnitate, onoare si glorie pentru neam si tara. Mai au nevoie romanii de unitate si constiinta patriotica? Oare cate repere nationale ne mai fac sa tresaltam de bucurie?

Nevoia de a apropia timpurile, fie ele mai indepartate, fie mai apropiate, in special pe acestea din urma, o resimtim, astazi, tot mai acut, cand trecem prin momente de incercari datorate crizei economice mondiale, dar si problemelor interne.

Pe de o parte, istoria este plina de invataminte, pe care poporul si conducatorii nu trebuie sa le uite. Trecutul nostru este temelia pe care se inalta, cu demnitate, drepturile si nazuintele noastre.

Pe de alta parte, acest trecut ne arata ca temeiul existentei noastre, adesea aparata cu armele, a constat si consta − vital − in unitate, in constiinta patriotica ce ne-a facut sa rezistam, chiar si atunci cand la capatul drumului statea sacrificiul suprem.

Apoi, existenta si durata poporului roman isi gasesc expresia cea mai adanca si totodata sprijinul cel mai solid si in chintesenta Imnului National.
Aceasta demonstreaza limpede faptul ca imnul este biografia noastra de stapani si suverani ai plaiurilor primitoare, pe care nu le-am targuit cu nimeni, niciodata.

In plus, din seva acestuia s-au hranit intotdeauna sentimentele majore si vesnice ale romanului, care i-au luminat necontenit cararile, adeseori intortocheate, ale istoriei. El face parte din zestrea de cultura, spiritualitate si civilizatie a poporului roman.

Deoarece in ultimii ani s-au produs cateva confuzii, trebuie sa facem cateva precizari legate de imnul national. In primul rand, autorul muzicii imnului national este Anton Pann, poet si un mare pasionat de folclor, desi sunt voci care spun ca autorul de drept al imnului ar fi compozitorul-dascal Gheorghe Ucenescu.

Mai circula si varianta precum ca autorul muzicii ar fi chiar Andrei Muresanu, poet, jurnalist, traducator. In realizarea muzicii, Anton Pann s-a inspirat din minunatul imn religios „Din sanul maicii mele”. In al doilea rand, versurile apartin lui Andrei Muresanu, din poezia „Un rasunet”, iar versurile poeziei „Din sanul maicii mele” nu apartin nicidecum lui Anton Pann, ci marelui poet Grigore Alexandrescu.

Oricum, din iarna anului 1989, „Desteapta-te romane” a devenit imnul national al romanilor, eliberati de sub ideologia comunista, iar din 1998, in baza Legii nr.
99/1998, la 29 iulie, romanii sarbatoresc Ziua Imnului National „Desteapta-te romane”.

Desteapta-te romane, oriunde te-ai afla!

Doamne, ajuta!
Stefan Popa

.

Despre autor

Stefan Popa Stefan Popa

Senior editor
531 articole postate
Publica din 28 Septembrie 2012

31 Iulie 2013

Vizualizari: 1826

Voteaza:

Indemn la unitate 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Anne. Familia din Ingleside. vol. 10
Anne. Familia din Ingleside. vol. 10 În volumul 10 al îndrăgitei serii, eroina noastră ni se dezvăluie, de data aceasta, în rolul de mamă. De la Green Gables, o regăsim acum pe Anne la Ingleside, în casa ei caldă unde împreună cu soțiorul ei drag, își crește proprii copii, care îi seamănă 40.00 Lei
Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa
Locul Fericitului Augustin in Biserica Ortodoxa Pentru viața liturgică ortodoxă răsăriteană Fericitul Augustin și aproape toți ceilalți sfinți apuseni au rămas asemenea unor „dezmoșteniți”, fiind nevoie de deschiderea duhovnicească a unui sfânt precum Arhiepis­copul Ioan Maximovici spre a‑i introduce 16.00 Lei
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu
Bucuria convorbirii. Interviuri realizate de Costion Nicolescu Două sunt întâlnirile care m-au fascinat totdeauna: cea cu Nicodim (Ioan 3,1-21) și cea cu femeia samarineancă (Ioan 4,5-26). Una se petrece în miez de noapte, cealaltă în plină zi. Una este cu un fruntaș al iudeilor, alta cu o femeie simplă. Amândouă 21.14 Lei
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu
Osebirea care tine laolalta. In memoriam acad. Sorin Dumitrescu „Iar el este un iconar care a scris studii științifice, un ziarist care a pictat abstract, un orator care organiza expoziții, un editor care producea happeninguri, un profesor care intervieva sfinți, un librar care cânta la pian și chitară, un familist 63.43 Lei
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul
Arsenie Boca. Sfantul cu inima cat cerul Despre el se vorbește adesea în șoaptă, cu evlavie sau cu întrebări. Se pomenesc minunile și mulțimile, dar mai rar osteneala lui de o viață: setea de a-L înțelege pe Hristos, grija față de oameni și față de tineri, puterea de a rămâne demn în mijlocul 63.32 Lei
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice
„Regula de aur” in religiile abrahamice. Perspective etice si ecumenice Ce este „regula de aur”? Este o normă etică, o idee, o recomandare și chiar o poruncă care se regăsește în multe mitologii, religii și filosofii ale lumii. Părintele Dumitru Beșliu invocă în cartea sa în primul rând creștinismul. Trimiterile precise sunt 79.29 Lei
Din invataturile Ortodoxiei
Din invataturile Ortodoxiei Cartea de fata aduce in fata cititorilor ei cateva teme foarte importante si necesare pentru viata crestinului ortodox. Viata spirituala a fiecarui credincios trebuie sa fie impodobita, pe langa virtuti, si de o cunoastere temeinica a invataturii de 52.86 Lei
In singuratatea mintii mele
In singuratatea mintii mele „Bucuria de a te exprima, trufia pe care ți-o dă cuvântul domesticit, gata să și se supună, senzația că el este treapta care te poartă în locul acela înalt, la care îți faci uneori iluzia că doar tu poți ajunge. Știu, desigur, că prin cuvânt noi despărțim 78.23 Lei
Vinovatia. O introducere contemporana
Vinovatia. O introducere contemporana Ce este vinovăția? O povară inutilă, sau o resursă fundamentală pentru sănătatea noastră psihică și morală?Într-o societate în care rușinea a luat locul vinovăției, iar autocritica e tot mai des înlocuită de victimizare, Donald L. Carveth ne propune o 42.18 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact