Osanda vesnica, care pare sa contrazica profund notiunea de bunatate nesfarsita a lui Dumnezeu, este una dintre cele mai dezbatute teme din istoria infernului. Problema infernului crestin ramane in continuare o chestiune sensibila, potrivit celor spuse de Georges Minois in cartea sa „Istoria infernurilor”: „Adversarii infernului crestin vor ataca neincetat aceasta invatatura, considerata drept punctul slab al doctrinei crestine, bresa prin care se poate patrunde in cetate pentru a o distruge”. Si, in parte, acesta are perfecta dreptate.

In primul rand, predica despre infern nu il mai sensibilizeaza pe omul contemporan, fiind partas la experientele cutremuratoare ale inceputului de mileniu, iar credinta in infernul crestin traditional se prabuseste. In al doilea rand, in secolul XXI vorbesc mai mult ateii decat crestinii, despre infern; asa cum bine observa si Jean Guitton: „In aceste vremuri in care credinciosii incearca sa atenueze rigorile osandirii vesnice, printr-un curios paradox, expresiile cele mai precise ale lumii infernale trebuie cautate in tabara filosofilor indiferenti sau chiar atei declarati”.

Astfel, credem ca in nici o alta perioada a timpului posibilitatea infernului nu a trezit mai mult interes si nu s-a bucurat de mai multa complezenta din partea gandirii laice independenta de orice credinta ca in zilele noastre. Totusi, infernurile laice se deosebesc categoric de cele crestine prin aceea ca resping ideea unei pedepse impuse din afara. Astazi, infernul crestin traditional socheaza nu atat prin suferintele pe care le implica, cat prin nedreptatea revoltatoare a osandirii vesnice de catre un Dumnezeu socotit bun.

De altfel, unele cercetari au relevat faptul ca una din cauzele principale ale indepartarii de Dumnezeu si ale ateismului o constituie tocmai imaginea acestui Dumnezeu justitiar care-i arunca pe oameni in chinuri vesnice, ingrozitoare. In acest sens, Georges Bernanos scrie: „Dar voi ce ati facut cu infernul? L-ati transformat intr-un soi de inchisoare vesnica, asemanatoare cu ale noastre, in care inchideti cu perfidie dinainte vanatul omenesc… Ce om cu judecata, ce om cu demnitate ar accepta, fara sa fie dezgustat de o asemenea imagine a justitiei divine? (…) Infern, doamna, inseamna sa nu mai iubesti.”

Omul mileniului al III-lea descopera mai ales ca infernul e in el. „Daca omul nu intelege infernul, inseamna ca nu si-a inteles propria inima” ne spune Marcel Jouhandeau. Si apoi: „Acolo unde ma aflu eu, acolo se afla si vointa mea libera, iar acolo unde se afla vointa mea libera, acolo este, in starea latenta, infernul absolut si vesnic. Pentru Sartre, dimpotriva, „infernul sunt ceilalti”, a caror privire este o judecata, o tortura care ne deposedeaza de noi insine. Si pentru Heidegger infernul consta in angoasa existentiala, in disperarea pe care o provoaca dizolvarea eului in anonimatul lumii. Un alt iad este cel al lui Camus, un infern al absurdului in care se prabuseste o lume guvernata la intamplare. Intr-un sens proxim se vorbeste de un infern cotidian, constituit de febrila si desarta agitatie a oamenilor, de acest ridicol si grotesc furnicar.

In al treilea rand, a aparut teoria infernului-paradis considerata singura cale oferita reflexiei la inceput de mileniu. „Sa nu fie oare paradisul si infernul cele doua fatete contradictorii ale unei realitati unice in om? Doua virtualitati ale aceleiasi persoane, care se actualizeaza alternativ (…) Omul nu e oare osandit si ales, bun si rau? … lumea nu este simultan si rai si iad?”, dupa cum ne spune Jean Guitton.

Totusi, cel care ne duce la o concluzie acceptabila este George Minois: „Salvarea consta in renuntarea la afirmarea exagerata a unei laturi a persoanei sau a alteia. Reluand intr-o forma opusa fraza lui Pascal, dar fiind de fapt de acord cu el, putem spune: omul este inger si fiara; cine vrea sa fie numai inger sau numai fiara ajunge in iad". Asadar, mantuirea se afla in afirmarea contradictoriului; aceasta este adevarata umilinta, infernul rezida in alegerea exclusiva, deci mutilanta. Omul este da si nu, fiinta si neant. A fi sau a nu fi, aceasta este intr-adevar intrebarea infernala. A fi si a nu fi, aceasta este mantuirea.

Doamne ajuta!
Stefan Popa

.

• Frumusetea lui Dumnezeu si manifestarea ei in viata Bisericii
  Publicat in : Editoriale
• Refugiatul
  Publicat in : Religie
• Rugaciunea lui Iisus, ce este in esenta ei?
  Publicat in : Credinta
• Ganduri la inceput de post
  Publicat in : Post