Insula Pastelui
Insula Pastelui este situata la peste 3.000 kilometri sud-vest de Insulele Galapagos si la 4.200 kilometri departare vest de Cile. In anul 1888, insula devine proprietatea statului Cile. Insula s-a format in urma unei eruptii vulcanice.
Insula Pastelui este o mica insula deluroasa triunghiulara, cu laturile de 16.18 si 24 de kilometri lungime, de origine vulcanica, despadurita, situata in Oceanul Pacific la 27 grade sud de Ecuator.
Insula, cu forma de triunghi, are 63 de mile patrate si la 460 de metri se inalta un vulcan stins. Legenda transmisa de A'ure Auviri Porotu, ultimul intelept, spune ca: "Pamantul insulei Pastelui era un pamant mult mai mare, dar, din cauza pacatelor savarsite de locuitorii lui, Uoke l-a rasturnat si l-a sfaramat cu o ranga."
Insula Pastelui - descoperirea facuta in "ziua Pastelui"
Primii exploratori europeni au ajuns pe insula in anul 1722 in Duminica Pastelui, de unde si denumirea insulei. Expeditia era condusa de capitanul Jacob Roggevven si veneau din Olanda. Au remarcat existenta a trei rase diferite: daca unii aveau pielea inchisa la culoare, altii pielea rosiatica, erau si bastinasi care aveau pielea galbena si parul roscat.
In anul 1770 are loc o noua expeditie pe insula. Exploratorii au remarcat aceeasi populatie prietenoasa si pamanturi lucrate. Patru ani mai tarziu, o alta expeditie ofera o imagine a insulei total diferita. Pamantul era nearat, oamenii erau agitati si demoralizati, si daca pana atunci nu erau inarmati, acum purtau sulite si bastoane.
Imensele statui fusesera rasturnate, iar adoratorii lor disparusera. In secolul XIX, insula Pastelui a devenit tinta negustorilor de sclavi, iar in 1862 populatia a fost distrusa in urma unei razii peruviene.
Mai tarziu, pe insula au aparut misionari care incercau sa converteasca populatia la crestinism. Bastinasii se inchinau unui zeu pe nume Make-Make. In locuintele lor, misionarii au descoperit statui miniaturale si niste tablite inscriptionate cu hieroglife. Tablitele purtau numele de rongo-rongo si contineau scrieri in linii alternative, de la stanga la dreapta, apoi de la dreapta la stanga, insa nu au putut fi descifrate.
La inceputul anilor 1950 exploratorul norvegian Thor Heyerdahl, faimos pentru calatoria Kon-Tiki, a popularizat ideea ca aceasta insula, numita de catre localnici Rapa Nui, a fost locuita initial de indieni din America de Sud, care aveau o civilizatie avansata.
Cercetarile arheologice, etnografice si lingvistice au dovedit ca nu asa stau lucrurile. Astazi este recunoscut faptul ca locuitorii Insulei Pastelui sunt polinezieni, veniti in jurul anului 380-400 d.Hr., probabil din Insulele Marchize sau Insulele Societatii.
La momentul sosirii lor, insula avea foarte multe paduri, populate de multe specii de pasari tipice pentru zona Pacificului. In timp de cateva secole, intreaga viata salbatica a insulei a fost distrusa de modul de viata al locuitorilor ei.
Numarul initial de colonisti a fost estimat la mai putin de 100 si se presupune ca au ajuns pe insula intamplator cu cateva barci tip "canoe". Din cauza bogatiei de hrana (pasari, peste) populatia a crescut rapid dand nastere unei culturi artistice si religioase deosebite.
Din cauza cresterii populatiei, insula si-a pierdut capacitatea de regenerare, ajungand intr-un stadiu avansat de degradare. Se presupune ca in jurul anului 800 padurile erau deja insuficiente.
Padurile erau foarte importante pentru locuitori: erau folosite drept combustibil, pentru constructia de case si barci de pescuit, pentru transportarea imenselor statui de piatra. In jurul anului 1400 padurile erau in intregime taiate si solul pana atunci bogat a inceput sa se erodeze. Populatia de pasari aproape ca disparuse. S-a ajuns astfel la prima foamete, apoi s-a instalat canibalismul si haosul.
Insula Pastelui - misterioasele statui "moai"
Cele mai faimoase ramasite ale acestei culturi sunt giganticele statui numite "moai" si masivele platforme de piatra numite "ahu". Sunt cel putin 700 de astfel de statui imprastiate pe insula in diferite stadii de lucru. Toate aceste statui sunt sculptate din piatra vulcanului Rano Raraku.
Moai - statuile intr-un numar mare in toata insula sunt impartite in doua categorii: statuile vulcanului - "ochii care privesc cerul" si statuile celelalte, cu un stil diferit, cu spatele intors spre mare, dominand Ahu-urile, singurele care au ochii deschisi.
Ochii le impregnau identitate capatata odata cu asezarea lor pe cavourile in care se odihneau mortii, abia aici sculptorii le deschidea ochii. Zeul Make-Make avea ochii nemasurat de mari. Moai variaza de la 3 la 12 metri inaltime, si de la 3 la 14 tone.
|
|
Statuile in majoritate au 14 tone greutate dar s-au intalnit si unele de 80 de tone - numai una singura depaseste 270 de tone. Se considera ca cele mai vechi statui au fost sculptate in jurul anului 700, dar majoritatea provine din perioada 1000-1500.
Curios este cum au fost cioplite, direct in stanca dar si felul in care au fost transportate pana catre malul oceanului din inaltimile vulcanului. Poate si mai curios este modul in care au fost urcate pe fruntile uriasilor conciurile rosii, la fel coborate din inaltimile unei alte cariere din partea diametral opusa.
Cilindrii Pukat considerati de unii ca reprezentand pieptanatura vechilor bastiansi - fontanela cu care pot receptiona cunostintele, sau de altii ca imitand infatisarea unor fiinte aparute de pe alte planete, au trebuit ridicati uneori la inaltimi de peste 12 metri.
La greutatea pe care o aveau pare un lucru greu de realizat chiar si in zilele noastre. De exemplu, cea mai mare dintre statui ar putea fi ridicata acum abia cu cele mai performante macarale. Cum s-a putut realiza atunci transportul ei acum cateva sute de ani. Unele dintre statui sunt cazute cu fata la pamant - au deschis cavourile de piatra.
Traditia locala spune ca statuile s-au deplasat singure, dar in urma unor investigatii s-a descoperit ca centrul de greutate al lor este deplasat inspre centru, asa ca puteau sa le tracteze cu ajutorul unor franghii.
In functie de marimea statuilor erau necesari 50-150 de oameni pentru a le transporta. Un bastinas spune ca "statuile inaintau in picioare, rotindu-se in semicerc la baza lor circulara."
Capetele statuilor sunt exagerat de mari in comparatie cu restul trupului si au urechi alungite si barbi ascutite. Statuile nu au picioare si pe deasupra, fapt extrem de intrigant, in limba insularilor exista un verb ce semnifica deplasarea fara ajutorul picioarelor. Credinta pascuana spune ca "cei pe care nu creste lichenul sunt inca vii".
Nu a fost descoperit scopul pentru care au fost construiti colosii, daca ii reprezinta pe zeii bastinasilor sau de ce privirea lor este indreptata spre mare. Astfel, uriasii se adauga altor mari enigme ale lumii si stau marturie unor civilizatii de mult apuse.
Unele statui au fost daramate in timpul ciocnirilor dintre clanuri, altele au cazut singure sau in timpul transportului. In urma unor cercetari recente s-a dovedit ca statuile mai importante, cu platforme ahu, erau in mod ritual reasamblate.
Un numar mic de "moai" au fost initial acoperite cu "coroane" si "palarii" facute din piata vulcanica de culoare rosiatica. Acesta practica rituala - raspandita pe toata insula - avea se pare o semnificatie sacra specifica fiecarui clan.
Desi cercetatorii nu sunt inca in masura sa explice semnificatia statuilor si platformelor de pe insula, se presupune ca deriva din ideea inradacinarii, practica comuna la polinezieni, dar care a evoluat intr-un mod unic in aceasta zona.
Statuile erau simboluri ale puterii si autoritatii, atat religioasa cat si politica. Se crede ca toate obiectele sculptate de catre polinezienii antici erau impregnate cu o esenta magica, spirituala numita de catre localnici "mana".
Desi, vreme de secole statuile au fost daramate si reconstruite, desi s-au produs schimbari sociale majore si au avut loc calamitati naturale, prezenta spirituala - mana - este inca puternic simtita.
Insula Pastelui - "ahu-urile" sau mormintele bastinasilor
Mai curioasa pare mai degraba constructia Ahu-urilor in numar de 240 in toata insula - platforme privite ca morminte, cavouri pentru bastinasi. Aveau ceva sacru in ele, in ideea construirii lor era ceva sacru.
Exista trei Ahu-uri de neuitat, foarte mari, la fel ca si statuile care le domina, care sunt asezate ca si cum ar fi vrut sa supravegheze cele trei varfuri ale triunghiului insulei: Ahu Vinapu, Ahu Hekii, Ahu Tongariki.
Unele din Ahu-uri nu au Moai, apartinand perioadei declinului carierelor de piatra din care se scoteau gigantii. Formele Ahu-urilor difera: unele sunt semipiramidale, au planul principal inclinat, fiind mici, altele sunt dreptunghiulare, mai inalte, au camerele funerare ascunse sub pardoseala de piatra - Ahu Poepoe - au rampe inguste de lansare, scruteaza marea, printre acestea fiind si ultimele 7 dinaintea masacrului peruvian si au o alta arta, celelalte, la fel de mari ca si statuile care le domina, cam 100, dintre care 15 surprinzatoare ca dimensiuni, 3 chiar de neuitat.
Creatia pascuana e impartita in doua etape: prima caracterizata printr-un stil mult mai rafinat - aproape toate statuile stau in picioare, incastrate in peretele vulcanului si au fost sculptate in primul atelier de pe fata exterioara a acestuia, bucurandu-se de un finisaj deosebit, iar a doua din care fac parte statuile carierei din launtru, mai grosolane dovedeste un declin artistic de parca ar fi opera altei populatii.
Insula Pastelui - o istorie prescurtata
Dar totul pare sa se fi oprit brusc, intr-o buna zi. Totul este parasit: topoarele de piatra - cioplite ca niste imense boxuri clelleene, statuile surprinse in miscare, sau cele peste 80 oprite in curs de executie. Pare ca a coborat moartea si peste uriasii acestia opriti cu zecile din marsul lor de-a lungul potecii care incepe de langa vulcan.
Intre anii 1700 si 1864 unele statui au fost daramate si pangarite. In anul 1722 se stie ca gigantii existau datorita marturiei lui Roggeween. In 1770 s-a pastrat un act contrasemnat de indigeni cu o litera rongo-rongo, o pasare. In anul 1774 Cook confirma existenta statuilor, care in picioare, care rasturnate, apoi, in 1862 insula a fost crestinata.
La 12 decembrie 1862 au fost capturati o mie de bastinasi printre care ultimii intelepti, regele Maurata si familia sa. Restul populatiei a fost aproape in intregime masacrata. Din cei plecati doar 15 se repatriaza aducand cu ei variola, cea care a adus un al doilea val de moarte. Astfel din 5.000 din locuitori au ramas doar 600.
In mai 1863 vine pe insula preotul misionar Eugene Eyraud, albul care a adus blandetea: populatia imbratiseaza religia deoarece pierdusera ultimii martori ai practicilor religioase.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.