Asadar, lucrul care trebuie facut este sa ni-L apropiem pe Dumnezeu. Si inceputul este tocmai infruntarea lui Dumnezeu. Aceasta trebuie sa recunoastem: [Dumnezeu] ne socheaza, ne surprinde si chiar ne incomodeaza de prea multe ori, iar noi, acceptand cu o falsa si aparenta docilitate aceste nelamuriri pe care le isca Dumnezeu in mintea si in inima noastra, nicicum nu reusim sa ajungem la El. Lucrul acesta pare socant, dar asa ne-a invatat Dumnezeu sa fim. El ne spune sa nu fim „caldicei“. Sa fim fierbinti! El ne spune ca, daca suntem caldicei, ne scuipa. Cititi Psaltirea lui David, sa vedeti cum Il <<santajeaza>> David pe Dumnezeu: „Doamne vino ca sa nu rada popoarele, sa nu intorci din cauza mea, din cauza pacatelor mele, Fata Ta, sa nu se rusineze cei ce nadajduiesc in Tine, din pricina mea, Doamne! Ce-Ti va folosi de ma voi pogori in pamant, oare sangele mai lauda” Uitati cum Il <<santajeaza>> David pe Dumnezeu! „Doamne, Tu m-ai zidit, n-ai incotro, vrei nu vrei mantuieste-ma. Ce-o sa zica lumea?”.
Noua nu ne place sa ne rugam, ne irita, ne enerveaza, si in mintea noastra suna cuvinte cam de felul: „Mantuitorul a spus sa nu ne rugam mult ca paganii, dar astia au facut acatistiere de 2 kg! Sa citesc eu acatistul acesta… am ajuns la icosul 7, inseamna ca am trecut de jumatate, acus termin!” Suntem fatarnici in fata lui Dumnezeu! Intelegeti? Este o mare treaba sa ai curajul de a recunoaste tu, nu in fata oamenilor, ci chiar in fata lui Dumnezeu, sa recunosti ca tu n-ai chef sa citesti acatistul [nu sa fugi de Dumnezeu de rusine]. Este un mare lucru, este o biruinta, este o infrangere a omului vechi, este inceputul smereniei, caci iti dai seama ca, chiar asa cum esti tu, Dumnezeu te asista si nu doar te asista, ci chiar atunci, cand vei cadea si vei recunoaste, si vei spune: „Doamne, nu imi place mie acatistul acesta, ajuta-ma, nu prea pot sa ma rog, „cred, Doamne, ajuta necredintei mele!” va veni la tine.
Avem o gramada de cazuri [in Scriptura] care toate ne invata sa credem anume astfel in Dumnezeu. Dar noi suntem politicosi cu Dumnezeu: „Oare ce va zice Dumnezeu despre mine daca eu, de exemplu, in locul acatistului voi citi o catisma din Psaltire sau voi spune „Tatal nostru”, asa, cu credinta, cum a zis Hristos: „Doamne, Tu ai zis sa spun „Tatal nostru”, iaca, eu il spun, am nadejde, ca Tu ai zis“. Sa vedeti ca atunci avem mai multa liniste! Si tot ce facem, sa-L avem inaintea noastra pe Dumnezeu pururea. Ce inseamna asta? Vedeti cum sunt construite rugaciunile Parintilor: „Caci Tu ai zis, Cel ce ai zidit lumea, Tu ai zis: nu voiesc moartea pacatosului, deci primeste-ma“. Santaj! „Tu ai zis sa ne rugam asa, deci, primeste rugaciunea noastra“. Si [asa] incepem a-L trai pe Dumnezeu cel viu! Asa se laudau evreii in fata noroadelor, ca ei cred in Dumnezeu cel viu, dar pentru noi Dumnezeu nu mai este viu, desi noi stim foarte bine din cursurile de teologie ca noi credem asa, „ne rugam in Duh si-n adevar“, totusi, ne izbim de o gramada de formalitati si ramanem in ele, nu avem curaj sa fim sinceri, nu avem curaj sa incepem odata, noi nu incepem a trai! Noi inca n-am inteles de ce Dumnezeu este viu!…
Vine odata o femeie la vladica Antonie al Surojului si i se plange: „Vladica, citesc acatiste in fiecare seara, canoane, nici o bucurie n-am, ma irita, nu stiu ce sa mai fac, pentru ca nu-L simt pe Dumnezeu, nici un semn n-am“. Si atunci vladica ii spune: „Stii ceva, incearca, du-te acasa, pune-te in fata icoanei si taci. Si incearca sa auzi, sa asculti ce-ti va spune tie Dumnezeu, pentru ca tu, palavragind atata, nu-L lasi sa-ti vorbeasca si El“. Si s-a dus si a facut asa femeia, si a venit cu mare bucurie. L-a auzit! Hm!? Parca atat de putin, atat de simplu! Si invataturile astea despre rugaciune si despre intalnirea cu Dumnezeu le gasim la toti Parintii care au scris despre rugaciune. Spune Sfantul Ioan Gura de Aur: nu citi rugaciuni lungi dimineata si seara, mai bine citeste rugaciuni scurte de mai multe ori pe zi.
La Sfantul… n-are importanta… la Duhul Sfant [ca Sfintii sunt locase ale Duhului Sfant] vine un frate si ii prezinta o mare descoperire, pe care a avut-o in materie de rugaciune, pentru ca a fost in oras si a auzit tropare cantandu-se. La care Sfantul ii spune: „Oare Antonie o fi stiut tropare? Oare avva Amon o fi stiut tropare, ca ei opreau soarele de pe cer cu cateva cuvinte”.
Deci, mai buna este intalnirea sincera, dupa care poti sa adaugi rugaciuni cate vrei, dupa care este fireasca setea de rugaciune incat ramai asa, ca Sfantul Arsenie, cu soarele la spate cand rasare si [cand termini] iti apune in fata. Acum, intr-o masura mai mare sau mai mica, tu ai dragostea si chemare spre rugaciunea asta, pentru ca Dumnezeu a devenit viu, acel Dumnezeu pe care l-a descoperit samarineaneanca. De aici incep restul virtutilor, de aici incepe viata in Hristos. Stiti de ce? Pentru ca daca noi n-am avut incredintarea ca Dumnezeu este viu, ca este cu noi si pentru noi, noi n-avem nici un motiv sa facem celelalte fapte bune. Apostolul Pavel spune: „Daca Hristos n-a inviat, zadarnica este credinta voastra, zadarnica este propovaduirea noastra“. Dar noi, daca nu am avut aceasta incredintare ca Hristos a inviat, zadarnic ne ostenim, este foarte, foarte greu. Din cauza asta, facem o gramada de pacate, dupa care venim si reprosam, asa cu un ton foarte umil lui Dumnezeu, ca nu se pot face in ziua de astazi poruncile astea, sunt alte timpuri, sau poate nu eu, sunt unii nascuti asa, predestinati pentru mantuire.
Da, pentru ca noi, spune Apostolul Pavel, trebuie „sa ne bucuram pururea“! Si atunci cum ne bucuram, daca noi ne iritam? Noi vedem lucrurile palpabile, placerile acestei lumi sunt vii, sunt concrete, pe cand cele duhovnicesti… Am auzit noi undeva ca cutare Sfant, cand se ruga simtea asa o dulceata in inima, incat a lasat si pe femeia lui frumoasa si s-a retras in pustie. Noi le citim, ne place sa le povestim: „stiti, sunt asa Sfinti“, dar noi, cand vedem femeia asta frumoasa, nu stiu cum, dar parca in pustie nu prea mai vrem sa ne ducem… sau daca ne-am duce, doar cu ea! Deci, bucuria ne lipseste. (…)
Stiti ca omul nu este chiar asa de prost, incat sa schimbe bucuria pe neplacere. Si Dumnezeu stie asta foarte bine. Din cauza asta, El ne imbie, pe cei pacatosi, zicand ca “acolo unde s-a inmultit pacatul, acolo va prisosi harul“. Din cauza asta, sa stiti ca oamenilor cu pacate foarte mari le trimite uneori niste stari harice pe care nu le au o gramada de oameni care se roaga in biserica si, sa va spun drept, o gramada de calugari. Nu-i o ciudatenie. Altfel, niciodata pacatosii nu s-ar fi intors la Hristos. Ce-i drept, ei nu recunosc starea asta, nu stiu sa o defineasca, mai tarziu inteleg ca au fost cercetari ale harului. Si stiti de ce se intampla asta? Pentru ca Dumnezeu da harul nu pentru meritele noastre, nu pentru ca am stat nu stiu cat si nu stiu cum, nu pentru ca n-am mancat nu stiu cat si nu stiu cum, ci pentru „duhul umilit si inima infranta“.
Uneori acesti oameni, care de regula sunt tineri, ajung la infrangerea inimii pentru ca isi dau seama ca ceea ce au crezut ei ca este totul, de fapt, nu era nimic. Si in infrangerea aceea pe care ei o suporta si pe care ei o recunosc sincer in fata lor insisi – pentru ca cealalta parte [Dumnezeu] pentru ei nu exista, dar se presupune -, pentru aceasta infrangere Dumnezeu le daruieste, uneori, niste stari pe care ei le cauta dupa aceea si ajung la Hristos.
Ma gandesc cum le putem noi impaca, pentru ca altminteri putem ajunge foarte usor la o apologie a pacatului, cumva, sa ajungem sa prezentam pacatul ca pe o cale mai sigura de a dobandi harul, ca pe o cale mai sigura de a ne intalni cu Dumnezeu. Nu este deloc asa, dar noi, care cel putin am recunoscut in mintea noastra ca exista un Dumnezeu, acest Dumnezeu este Hristos, care, iata, cand mai usor, cand mai greu, ne mentinem in aceasta legatura cu El, trebuie sa avem nu doar o mare intelegere pentru pacatosi, ci o dreapta intelegere, [pentru ca, din felul in care ne raportam la oameni, avem sau nu bucurie de la Dumnezeu].
Parintele Savatie Bastovoi:
"Despre curaj si libertate in Ortodoxie", Editura Sophia
-
Intalnirea cu Dumnezeu
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Identificarea unor concepte-cheie in metodologia stiintei: experiment, model, teorie, paradigma
Publicat in : Sanatate si stiinta -
Paisie Velicicovschi: intoarcerea la Scriptura
Publicat in : Vietile sfintilor -
Multe vesti, putine intalniri
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.