"Inviind din mormânt, Hristos a înviat împreună cu Sine pe Adam şi tot neamul omenesc", adică pe fiecare om în parte. Experienţele vieţii individualiste de după cădere ne împiedică să înţelegem această relaţie existenţială a unui om cu toată omenirea, a unei persoane cu natura întreagă. Cum în persoana lui Adam natura umană în întregimea ei este îndepărtată de la posibilitatea vieţii adevărate şi cum în Persoana lui Hristos natura umană iarăşi în întregimea ei "este înviată împreună" cu El şi dăruită vieţii. Categoriile noastre fiolozofice pot foarte puţin să ne ajute la înţelegerea acestui fapt, care este axul principal şi fundamentul de la care accedem la abordarea şi înţelegerea adevărului despre păcat şi despre mântuire, premisă esenţială pentru aflarea sensului tragediei Istoriei.
"Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia - Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor" (1 Corinteni 15, 22,21). Apostolul Pavel insistă asupra acestei cuprinderi a întregii naturi umane într-o singură persoană, dar modul sau cum se realizează acest lucru ni-l semnalează numai cu ajutorul imaginilor. El vorbeşte despre "peretele cel din mijloc al despărţiturii" care a fost surpat "în trupul lui Hristos" (Efeseni 2, 14), despre "măslinul sălbatic" care a fost altoit pe "măslinul cel bun" (Romani 11, 17). Insistenţa sa asupra desfiinţării morţii "prin moarte" - asupra căreia şi Biserica revine neîncetat - ne îngăduie să articulăm o încercare de interpretare dincolo de simbolica imaginilor. Să spunem, cu conştiinţa insuficienţei limbajului nostru, că libertatea personală a lui Hristos, acceptând de bunăvoie moartea, conduce firea omenească la lepădarea totală de orice aspiraţie spre existenţă autonomă, prin sine. Şi pentru că fiecare moarte omenească este abolirea obligatorie şi de la sine înţeleasă a autonomiei existenţiale a individualităţii, iubirea lui Dumnezeu primeşte pe orice muritor în modul în care a primit jertfa Fiului Său întrupat: ca desfiinţare a oricărei rezistenţe a creatului la perspectiva de a fi asumat de Dumnezeu.
Astfel, în Persoana lui Hristos, cel înviat şi înălţat "cu trupul" la cer, Dumnezeu îşi asumă "tot trupul", când acesta abandonează o dată cu moartea orice aspiraţie a Sa spre o existenţă autonomă - Dumnezeu Se uneşte în acest fel cu fiecare om şi-i dă viaţă. Moartea, care era "cel din urmă vrăjmaş" (1 Corinteni 15, 26), devine acum biruinţă a iubirii
lui Dumnezeu, poarta de intrare spre viaţă. Dc aceea "voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul... ştiind că, petrecând în trup, suntem departe de Domnul... căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică în ceruri" (2 Corinteni 5, 8,6,1).
Dar şi înainte ca "ceea ce este muritor să fie înghiţit de viaţă" prin moarte (2 Corinteni 5, 4), orice lepădare de bunăvoie a omului de autonomia sa existenţială funcţionează pentru iubirea iui Dumnezeu ca repetare şi urmare a jertfirii de Sine pe Cruce a Fiului. Deoarece acelaşi trup pe care îl purtăm noi, chiar dacă el continuă să-şi tragă existenţa şi viaţa din funcţiile sale biologice, este aceeaşi natură cu cea a trupului lui Hristos Cel înviat care participă la viaţa Sfintei Treimi. In persoana Lui. firea (natura) noastră comună are cu Dumnezeu aceeaşi relaţie pe care o are Fiul cu Tatăl. Şi iubirea Tatălui pentru Fiul Său întrupat nu este sentiment şi trăire subiectivă, ci lucrare (energie) dătătoare de viată şi de fiinţă, constitutivă a existenţei. De aceea, atunci când trupul nostru individual se desprinde fără voie (prin moarte) sau de voie (prin botez, asceză sau martiriu) de rezistenţa pe care o opune existenţa autonomă a sa, ipostasul nostru creat se uneşte cu filonul de viaţă care străbate natura (firea) noastră după unirea ei ipostatică cu Dumnezeirea, în persoana lui Hristos. Aşa cum "prin Cuvânt, iubirea lui" Dumnezeu a creat totul, tot la fel, "prin Cuvântul întrupat" le înnoieşte pe toate şi le face nestricăcioase (neperisabile).
Christos Yannaras
Fragment din cartea "Abecedar al credintei", Editura Bizantina
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.