Când au ieşit oamenii de la sinagogă, au ieşit fără să scoată o vorbă. Când stăteau să se despartă şi să plece pe la casele lor, unul dintre cei care fuseseră acolo i-a spus altuia: Cel care a spus azi rugăciunea întregitoare m-a făcut să simt gust de rugăciune. Din ziua în care a amuţit glasul lui rabi Eliahu, fie-i ţărâna uşoară, n-am mai auzit rugăciune ca asta, numai că atunci când se ruga rabi Eliahu auzeam glasul lui rabi Eliahu, iar când se ruga omul acela îmbrăcat în haine de in n-am auzit decât rugăciunea. Celălalt i-a spus: Cu toate că ştiu că nu ştii ce vorbeşti, sunt de aceeaşi părere cu tine. N-am auzit sunând vorbele, am auzit rugăciunea. Dacă un om care se roagă aşa ar spune rugăciunea de Anul Nou şi de Yom Kippur asta ar face ca rugăciunea noastră să fie cu adevărat rugăciune. Ar fi bine dacă starostele nostru l-ar face pe cel care a spus azi rugăciunea de sărbătoare să se roage împreună cu noi în Zilele înfricoşătoare. Celălalt i-a răspuns zicând: L-am văzut pe staroste atunci când omul acela îmbrăcat în haine de in a spus Tată milostiv şi am văzut că starostele şi-a şters ochii cu marginea şalului de rugăciune.
Sabatul acela era sabatul de dinaintea Anului Nou. A doua zi, când s-au sculat devreme pentru rugăciunile prin care se cere iertare, starostele i-a întins omului îmbrăcat în haine de in un şal de rugăciune şi o carte de rugăciuni pentru cerut iertare lui Dumnezeu şi i-a spus: Du-te, adică du-te la pupitru şi spune rugăciunile astea. Omul s-a înfăşurat în şal şi a spus rugăciunile pentru cerut iertare şi a spus rugăciunea de dimineaţă, fiindcă, după obiceiul locului, acela care spune rugăciunile de cerut iertare spune şi rugăciunea de dimineaţă.
După rugăciune l-a luat starostele pe omul acela îmbrăcat în haine de in şi a ieşit împreună cu el din sinagogă. Când s-au văzut afară, starostele i-a spus: Am văzut că eşti pe placul obştii, pregăteşte-te, aşadar, pentru Anul Nou, să fii trimisul nostru în faţa lui Dumnezeu. Omul i-a spus: Cei din aşezarea unde locuiesc eu sunt de-acum obişnuiţi ca de Anul Nou eu să fiu cantor. Starostele i-a spus: Şi de Yom Kippur ce? Omul acela îmbrăcat în haine de in a tăcut. Starostele i-a spus: Ce răspuns îmi dai? I-a spus: Niciodată n-am cântat rugăciunile de Yom Kippur. I-a spus: De ce nu cânţi niciodată rugăciunile de Yom Kippur? I-a spus: De Yom Kippur îmi spun rugăciunile singur. - Singur? - E cu putinţă ca de Yom Kippur un om să-şi spună rugăciunile şi altfel decât în văzul şi auzul lumii, i-a spus, eu îmi spun rugăciunile în văzul lumii, dar le spun fără glas. - Cum adică fără glas? I-a spus: îmi spun rugăciunile mişcându-mi buzele, dar fără glas. Starostele a spus: Un om care spune rugăciunile şi e pe placul obştei e şi pe placul Celui de Sus. Aşadar, nu spune nu şi nu te lăsa rugat. Omul acela îmbrăcat în haine de in s-a hotărât să-i facă starostelui pe voie.
In ajun de Yom Kippur cu trei ore înainte de căderea nopţii a venit în oraş şi s-a dus la croitor. A lăsat la el un ulcior şi un pahar şi ceva de mâncat pentru ieşirea din postul de Yom Kippur şi s-a aşezat şi a spus psalmi până când au plecat la sinagogă.
A ajuns la sinagogă şi şi-a pus surtucul de sărbătoare şi s-a înfăşurat în şalul de rugăciune şi a spus Kol nidrei pe o melodie foarte frumoasă şi s-a dus la pupitrul cantorului şi a spus rugăciunea de seară şi rugăciunea de sărbătoare şi rugăciunea de încheiere cu teamă şi cu frică de Dumnezeu şi cu fior, pe melodii frumoase pe care nici o ureche nu le auzise vreodată.
La ieşirea din Yom Kippur starostele a vrut să-l invite la masă pe cel care spusese rugăciunile şi nu l-a găsit. A întrebat de el şi i-au spus: Pesemne că s-a dus la croitor. S-a supărat starostele pe croitor că i-a răpit oaspetele, dar a depărtat de sine supărarea, fiindcă avusese parte pentru rugăciuni de cineva care se roagă atât de frumos.
După masă s-au adunat la staroste rubedeniile lui şi câţiva dintre locuitorii oraşului să-i facă starostelui urări de Anul Nou. Au stat şi au vorbit despre cum a fost de Yom Kippur şi despre cel care rostise rugăciunile, cel a cărui rugăciune fusese o rugăciune adevărată şi despre luna din ceruri care îşi merita binecuvântarea1. La urmă l-au pomenit din nou pe omul acela îmbrăcat în haine de in şi, fiindcă l-au pomenit din nou, au vorbit din nou despre el şi despre rugăciunea lui. Unul din cei de faţă a spus: O rugăciune cum a spus omul acela îmbrăcat în haine de in îndeamnă inima la pocăinţă. Un altul i-a spus: Tu spui îndeamnă inima la pocăinţă, iar eu spun să ne bizuim pe mila lui Dumnezeu că a primit pocăinţa noastră, să nu mai amintim de păcate.
Unul dintre cei care erau acolo a spus: Când cantorul a spus Poemul Jertfelor şi a spus Şi aşa spunea, m-am gândit în sinea mea că dacă mie numai ascultând povestirea întâmplărilor sufletul începe să-mi tânjească, atunci străbunilor noştri care au văzut Templul în toată măreţia lui şi pe Marele Preot aducând jertfe cum de nu s-au prăpădit de dor? Şi de ce spun eu că nu s-au prăpădit de dor, că doar am învăţat că tot poporul mergea după Marele Preot atunci când el ieşea din Templu. Celălalt i-a spus: Nu ai învăţat şi că era sărbătoare pentru cei care-l iubeau atunci când ieşea cu bine din Sfânta Sfintelor, şi dacă se spune atunci când ieşea cu bine din Sfânta-Sfintelor asta înseamnă că nu în fiecare an ieşea cu bine din Sfânta Sfintelor, fie că Marele Preot se prăpădise, fie că se prăpădise sufletul poporului, ci îţi spun, nimic din ce aude un om nu seamănă cu ceea ce omul vede, fiindcă sunt istorisiri care îl fac pe cel care ascultă să fie cuprins de dor până când simte că i se topeşte sufletul. Ce să spun, de multe ori în rugăciunea omului îmbrăcat în haine de in m-am mirat că nu văd mâna întinsă pentru pocăinţă.
Starostele a luat un ulcior cu vin de stafide şi i-a spus mezinului lui rabi Shmuel, fiul lui mai mare: Ia ulciorul şi du-te la croitor şi dă-i ulciorul celui care a spus rugăciunile şi spune-i celui care a spus rugăciunile că îl rog să-mi fie oaspete, cu voia Domnului, îndată după rugăciunea de dimineaţă. Iar acum, a spus starostele, acum să mergem să-i urăm rabinului nostru numai bine.
Pe când ei stăteau să plece, nepotul starostelui s-a întors şi a spus: Omul acela îmbrăcat în haine de in nu era la croitor şi croitorul nu ştie nici unde s-a dus şi nici de ce s-a dus, că doar îşi adusese cu el colţul lui de pâine şi vinul. Starostele a rămas uimit, pentru că după post omul trebuie să mănânce, şi dacă n-a mâncat la croitor a mâncat la altcineva, şi atunci la cine a luat masa. Nu e de crezut că s-a întors acasă fără să mănânce, fiindcă sunt câteva ceasuri de mers de aici şi până în satul unde locuieşte el. E aici cineva care l-a văzut zicând binecuvântarea lunii? Dar nu era nimeni care să-l fi văzut rostind binecuvântarea lunii.
Lui rabi Iosef, cumnatul starostelui, îi plăceau glumele, i-a venit să glumească şi nu şi-a ţinut gura. Când s-a pus întrebarea dacă omul care spusese rugăciunile a fost văzut zicând binecuvântarea lunii rabi Iosef a glumit şi a spus: Ori-cum ar fi, în lună n-a sărit.
Rabi Shmuel, fiul cel mare al starostelui, era mai în vârstă cu câţiva ani decât unchi-său rabi Iosef şi nu putea suferi glumele, mai cu seamă cele care se făceau pe seama celor sfinte. Rabi Shmuel spunea: O singură glumă împiedică o sută de înfăptuiri. Când a auzit ce spusese rabi Iosef i-a spus: Tu spui Oricum ar fi, în lună n-a sărit, iar eu spun Oricum ar fi, nu e departe lucrul de o judecată sănătoasă, fiindcă am citit într-o carte o întâmplare cu un ins peste care au dat nişte tâlhari şi au tăbărât pe el şi voiau să-l omoare, şi el i-a rugat să-l lase să îndeplinească o poruncă înainte să fie omorât. L-au lăsat. Când se întâmpla asta era lună nouă. A stat şi a binecuvântat-o din tot sufletul. Şi s-a petrecut cu el o minune, fiindcă a sărit de trei ori după cum e datina şi vântul l-a luat pe aripile lui şi l-a scăpat de tâlhari. A spus fiul socrului starostelui: Dar aici nu s-au năpustit pe el tâlhari, şi era într-o obşte de ovrei, şi nu sufla vântul, şi chiar dacă ar fi suflat vântul de ce să-l fi luat vântul pe aripile lui. Starostele a spus: Să mergem până când nu se suie rabinul în pat. Şi s-au ridicat şi s-au dus la rabin.
S.Y. AGNON
Fragment din carte Talcul tuturor faptelor, povestiri hasidice; Editura Humanitas
Cumpara cartea "Talcul tuturor faptelor, povestiri hasidice"
Note:
1. Binecuvântarea (sau Sfinţirea) lunii se spune în prima jumătate a lunii ebraice, sub cerul liber, atunci când se poate vedea luna, care în perioada respectivă e în creştere. Prin această rugăciune i se mulţumeşte Creatorului pentru fazele lunii şi pentru faptul că astrul îşi înnoieşte lumina mereu.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.