Omul este singura ființă care poate accesa cea mai înaltă trăire spirituală, cel mai profund sentiment din univers, iubirea. Prin aceste capacități inefabile ale omului de a simți și a trăi divinul prin iubire a stârnit chiar „invidia” îngerilor. Singura iubire adevărată este aceea care provine din duhul iubirii divine. Aceasta este trăirea vie a ființei umane. Aceasta este iubirea.

Când se spune: „Dumnezeu este iubire" înseamnă că Sfânta Treime este iubire; Tatăl este iubire, Fiul este iubire, Duhul Sfânt este iubire. Acesta-i izvorul si arhetipul iubirii între îngeri și între oameni. Izvorul care dă fără să se împuțineze, care primește fără să se îmbogățească.

Prieteniile adevărate sunt tot mai rare pentru că oamenii nu mai iubesc și nu se mai iubesc. Mai mult, omul modern fuge de iubire, preferă singurătatea, de multe ori, preferă chiar singurătatea în doi. Iubirea adevărată este pur spirituală, nu are nimic în comun cu iubirea trupească dintre un bărbat și o femeie. La o femeie iubești felul cum gândește, felul cum vorbește, inteligența și viziunea ei și mai mult te bucuri tare mult de prezența ei. „Când te-am văzut pentru prima dată, îmi amintesc că m-am uitat la cer și m-am gândit: o să iubesc această ființă deoarece și cerul arată altfel în prezența ei”. Dacă ai coborât la lucrurile plăceri fizice, în acel moment ai pierdut-o.

De ce? Pentru că iubirea înseamnă veșnicie, nu vremelnicie. Pentru că contactul fizic, trupește, duce la o relație fizică, la complicații lumești, la pierderea sensului existențial superior. De aceea, cele mai solide și cele mai rezistente, în timp, sunt căsniciile care dezvoltă în cadrul relației lor o prietenie adevărată, o iubire necondiționată, având fundament spiritual. Având ca liant al legăturii lor, iubirea veșnică și despărțirea lor este mult mai dramatică, deoarece există o legătură divină.

Nu există iubire adevărată vremelnică, așa cum nu există conștiința durerii, a suferinței la pește. Vorba poetului: ce-ai pierdut, pierdut va rămâne. “Dacă „cerul” nu-ți e-n suflet și din inimă l-ai șters,/ Nu-l mai poți găsi, să-l cauți în întregul univers./ Iar acel ce-și pierde „cerul”, pe-ale vieții lui poteci/ Numai e, sub veșnicie, decât un pierdut pe veci”.

Legătura tainică, în rugăciune, cu veșnicia este singura prietenie adevărată! Iubirea veșnică, este experiența cea mai deplină, este cea mai înaltă formă de trăire spirituală, este expresia dumnezeiască a energiei necreate, este cea mai expresivă formă a luminii divine, pe care o poate atinge ființa umană. Dar ea se află la capătul căii presărate cu suferințe şi cu necazuri, la fel cum Învierea se ivește abia după suferința crucii. Condiția este una singură: Calea, Adevărul și Viața să fie Iisus Hristos, Dumnezeul devenit om pentru ca oamenii să devină dumnezei.

Ștefan Popa

 

• Dragostea
  Publicat in : Morala
• Dragostea, iubirea, fericirea
  Publicat in : Editoriale