În vacanța aceasta se organizează trei tabere la mănăstirea Oașa, două în luna iulie și una în luna august, și o tabără la metoc, la Găbud, în luna septembrie. La fiecare tabără vor participa aproximativ două sute de tineri, veniți din toate colțurile țării, chiar și de peste hotare. Cu ocazia fiecărei tabere cererea (de a veni în tabără) depășeste cu mult oferta (numărul de locuri disponibile), ceea ce spune multe despre ,,atractivitatea,, unei tabere la Oașa. Au prioritate cei care nu au mai fost niciodată. Dar odată ce ai fost prima dată îți vei dori și mai mult să te reîntorci, așa că te rogi să fii selectat și în taberele următoare. Într-un interviu, părintele Iustin de la Oașa spunea că cineva îi spusese că ar trebui pusă o pancartă la intrarea în mănăstire pe care să scrie ,,Atenție! Acest loc creează dependență!,, De ce o prezență atât de numeroasă din rândul tinerilor? Un răspuns exhaustiv nu este posibil de oferit, fiecare tânăr are o percepție proprie asupra mănăstirii și asupra rolului acestor tabere. Sunt însă câteva puncte comune care, cred eu, unesc diversitatea de trăiri și gânduri ale fiecăruia.
În primul rând, relația cu Dumnezeu – fiecare simțim că relația noastră cu Dumnezeu se consolidează, progresează și atinge apogeul pe parcursul taberei. În al doilea rând, relația cu părinții și frații mănăstirii, de la care învățăm și aprofundăm lecția veritabilei ortodoxii. În al treilea rând, relația dintre noi, ,,tabăriștii,, - fiecare legăm prietenii (poate chiar pe viață), prietenii care se ramifică și prind rădăcini dincolo de spațiul și locul taberei ajungând să se dezvolte și să dea roade după ce revenim din tabără.
A se observa că în fiecare dintre motivele menționate am invocat cuvântul relație. Nu întâmplător, acesta este cuvântul cheie care definește ansamblul taberelor: relația.
Relația cu Dumnezeu, cu obștea și cu pelerinii. Părintele Pantelimon specifică într-un interviu că noi ne lucrăm și obținem mântuirea prin relație, deci relația cu Dumnezeu și cu oamenii este o cerință sine qua non a condiției noastre de creștini din perspectiva soteriologică. Dar, ce ne oferă taberele (și în asta constă rolul lor esențial!), este tocmai exemplul sau modelul de cum ar trebui să arate relația noastră cu Dumnezeu și cu oamenii. Ne învață, cu alte cuvinte, cum să fim creștini, cum să dobândim virtuțile creștinești și cum să obținem, în final, mântuirea, scopul fiecărui creștin. Nu este de mirare că la finalul taberei toți suntem triști când ne urcăm în autocar și pornim spre case. Simțim că am atins un apogeu de trăire și simțire ortodoxă, duhovnicească iar în lume este foarte greu să o menținem. Depinde însă de fiecare dintre noi cum urmează programul duhovnicesc care îi este oferit drept model în tabără. Aici intervin prietenii pe care i-am cunoscut în tabără: ei ne ajută în acest sens!
Îmi aduc aminte prima tabără la Gădud, prima seară pe deal, prima sinaxă cu părintele Pantelimon. Era vremea apusului, se întuneca încet, cerul oferea suficiente nuanțe pentru a fi putut fi redat de o manieră impresionistă și zeci de studenți vizibil emoționați sorbeau cuvintele părintelui, cuvinte ce ajungeau, firește, la inimile noastre. Atunci am reținut o vorbă a părintelui plină de înțelepciune: secretul lor, al monahilor, prin care reușesc să se afle în comuniune exemplară în obște și cu Dumnezeu, este programul. Programul de zi cu zi, program care este respectat de ei cu o abnegație de spartani. Respectarea programului unei zile este, deci, fundamental pentru bunul mers al lucrurilor la mănăstire, spunea părintele.
Este lesne de înțeles că atunci când sosim la mănăstire fiecare dintre noi, tinerii, avem un alt program, program diferit de al celorlalți și toți laolaltă avem un program diferit de cel al obștei. Suntem de o mare diversitate, diversitate care însă nu se poate menține pe parcursul taberei. Astfel încât noi, tinerii, trebuie să facem un lucru indispensabil bunei desfășurări a taberei și anume să ne lăsăm asimilați curgerii timpului de la mănăstire. Ce înseamnă asta? Să adoptăm programul unei zile de la mănăstire astfel încât toți, mireni și monahi, să ne desfășurăm activitățile împreună, organizat, după o rânduială, nu haotic, centrifugal. Trebuie să devenim precum o orchestră de muzică clasică care poate oferi o melodie armonioasă doar dacă își coordonează intervențiile și au un dirijor. Orchestra noastră, a tutoror, îl are ca dirijor pe Dumnezeu, spre el se îndreaptă eforturile noastre, el ne ,,dirijează,, viața prin grija ce ne-o poartă și Lui dăm socoteală la finalul acestei armonioase melodii care este viața. Să vedem acum ce presupune programul unei zile de tabără!
Fețe somnoroase încep să se ivească în curtea mănăstirii pe la orele 3 ale nopții. Nu sunt monahii, ei au parcă ore bune de activitate, suntem noi, cei din tabără, care am învins somnul și ne-am deșteptat ca să prindem începutul slujbelor. Lupta cu somnul continuă și după ce intrăm în biserică, mai ales în primele zile de tabără. Dar la 6, când începe Sfânta și Dumnezeiască Liturghie, toți suntem înviorați, mai treji ca niciodată și dorind parcă acum să nu se mai termine cântările bisericești ce ne înalță sufletele (în special cântarea Heruvicului). La 8 părăsim astfel triști biserica (deja cu gândul la următoarea slujbă) și mergem la masă, unde luăm micul dejun.
Pe durata mesei cineva citește texte de învățături ortodoxe, astfel încât mesele noastre, pe durata taberei, au un dublu conținut: material, prin hrana ce o avem în farfurii și spiritual, prin cuvintele pe care le asimilăm.
După masa încep ascultările, adică activitățile gospodărești pe care le primim la începutul taberei de la frații din mănăstire. Munca este binecuvântată de Dumnezeu, așa cum ne arată însăși rugăciunea pe care o facem înainte de începerea lucrului: ,,Tu ești cel ce prin gura proorocului Tău David ai zis: Ieși-va omul la lucrul și la lucrarea sa până seara. Tu ai zis și prin gura fericitului Pavel Apostolul: cel ce nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce.,, și este prezentă, prin urmare, în rândul tradiției monahale încă de la începuturile monahismului cenobitic. Ascultările constau, de fapt, în ceea ce este necesar întreținerii unei gospodării, în termeni simpli, la care se adaugă unele treburi specifice viețuirii în mănăstire. Din rândul primelor fac parte lucrul la bucătărie, la grădină, la gradj la animale sau la lăptărie, la spart lemne, curățenie în diverse spații. Cele specifice sunt activitățile de la pangar sau din biserică. Mai sunt și altele, dar poate ar fi bine să nu le menționez pe toate pentru a-i lăsa pe viitori ,,tabăriști,, să le descopere. Activitatea preferată din cadrul taberelor de vară este strângerea fânului, eveniment ce ne adună aproape pe toți pe deal și care are un farmec aparte. Munca cot la cot cu zeci de tineri și părinți, masa luată sub cerul limpede și repausul inerent la umbra odihnitoare a impunătorilor brazi din împrejurimi oferă acest farmec.
La orele 13 luăm prânzul. Avem deja câteva ore de activitate, astfel încât după mergem la odihnă, cu unele excepții, când ascultarea trebuie continuată și la amiază, dar într-un ritm mai scăzut. Nu este greu, avem colegi de treabă minunați care ne ajută și abia așteptăm să prelungim firul prieteniei ce a început să se țeasă. Lucrăm și ne lucrăm pe noi înșine prin relația cu aproapele nostru, devenind toți laolaltă slujitori ai lui Dumnezeu. Iată rolul și rodul ascultărilor!
După ascultări urmează vecernia, masa și, uneori, conferințe. Acestea din urmă sunt susținute de profesioniști din domeniile lor de activitate, fie că vorbim de teologie, literatură, folclor, istorie, medicină etc. Fiecare tabără propune o anumită temă de abordat, iar invitații la conferințe trebuie să țină un cuvânt de învățătură conform tematicii, urmând apoi întrebările din public. Pe durata conferințelor ascultările sunt suspendate, ne strângem cu toții într-o sală încăpătoare și ascultăm pe cei ne învață.
Conferințele nasc discuții, discuțiile nasc polemici, polemicile nasc argumente, iar argumentele, odată susținute cum se cuvine, nasc idei. Totodată, personalitățile pe care pe le-am ascultat pot deveni un model pentru noi. Iată și folosul educativ, pedagogic sau intelectual pe care îl putem trage din fiecare tabără!
Se întunecă, răsare luna, oglindită feeric în lacul de lângă mănăstire. Pe malul lacului se mai zăresc grupuri de tineri care se cunosc de la ascultări sau care se cunosc acolo. Poate discută, depânând amintiri de peste zi. Poate ascultă un recital de chitară. Sau poate recită versurile eminesciene, aducând odă lunii:
Lunătu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci
Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci;
Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară,
Și câți codri-ascund în umbră strălucire de izvoară! (Scrisoarea I)
La ora zece ar trebui să fim toți în pat. Este vital să prindem minim 5 ore de somn pentru a putea merge la slujbe și ascultări odihniți, în ziua următoare. Deși suntem mulți dintre noi extenuați fizic abia așteptăm povestea zilei următoare. Ne facem rugăciunile, ne învelim bine (de obicei, este răcoare în camere) și adormim. Cu rugăciunea pe buze. Sau poate cu un vers auzit pe malul lacului care ne-a rămas în gând: ,,...Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții.,, Cine știe? Dirijorul nostru, al tuturor.
"Tabăristul" Cosmin Baboi
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.