Răul nu are fire proprie, nici putere sau lucrare în cele ce sunt (Sfântul Maxim Mărturisitorul).
Asta înseamnă că răul nu a fost creat de Dumnezeu, că nu există prin sine însuşi, totuși el se manifestă în lume deoarece omul alege să facă rău, lui și semenilor.
Dacă omenirea nu ar fi purtat războaie, dacă nu ne-am fi omorât unii pe alții, nimeni nu ar fi cunoscut ce înseamnă acest rău incomensurabil, iar cuvântul „război” nu ar fi existat în vocabularul popoarelor.
La fel sunt şi alte cuvinte, care denumesc patimi şi păcate, și care au fost acceptate ca „normale” în vremurile noastre: mândria, nesimțirea, minciuna, furtul, curvia, beţia, fumatul...
Din nefericire, istoria umanității este una „însângerată”, cu puține „oaze” de liniște și lumină, de parcă purtăm în fiecare genă din noi numai ură, violență, dorință de răzbunare și de autodistrugere.
Astfel am ajuns să tânjim cu aviditate după cele rele, să dorim și să încurajăm anormalitatea, să intrăm singuri în ispite, pe care le „căutăm cu lumânarea”.
Cui îi este „dor” de conflicte, de violențe, de războaie, acela nu are „toate țiglele pe casă”.
A fi normal înseamnă să urmezi Binelui, nu răului: „Cel ce face bine din Dumnezeu este; cel ce face rău n-a văzut pe Dumnezeu” (III Ioan 1, 11).
Cu mult timp în urmă, Sfântul Apostol Pavel spunea un cuvânt la fel de actual, pentru noi, creștinii de astăzi: „Căci şi noi eram altădată fără de minte, neascultători, amăgiţi, slujind poftelor şi multor feluri de desfătări, petrecând viaţa în răutate şi pizmuire, urâţi fiind şi urându-ne unul pe altul” (Tit 3, 3).
Ne-am schimbat în bine mintea, inima, felul nostru de a fi și de a ne comporta în raport cu Dumnezeu și cu aproapele?
Era un slogan „politicianist”, care spunea că vremurile noi aduc oameni noi. Din moment ce din „visteria inimii” scoatem doar rele (Luca 6, 45) și suntem atât de „învechiți în păcate”, pe care le diversificăm și cărora le dăm permanent o „tentă inovatoare”, nu știu cât de „înnoiți” suntem înlăuntru.
Răul a luat chipul binelui fals, de aceea e tot mai greu să te păzești de oamenii răi. Ei sunt asemenea duhurilor necurate, care neîncetat „urzesc multe şi felurite curse împotriva celui pe care îl duşmănesc”, încercând, prin toate mijloacele, să-şi ducă la împlinire reaua lor intenţie.
Singura scăpare este rugăciunea sfântă şi nădejdea în Pronia lui Dumnezeu, care dă fiecăruia după faptele lui la momentul potrivit (Sfântul Tihon de Zadonsk).
Cine sunt acești „lupi răpitori”, îmbrăcați în piei de oi (Matei 7, 15)?
Sunt toți cei care nu slujesc Domnului nostru Iisus Hristos, ci pântecelui lor, care „prin vorbele lor frumoase şi măgulitoare, înşeală inimile celor fără de răutate” (Romani 16, 18).
Ei sunt cei care se fălesc întru răutatea lor, care se cred „stăpâni” și „puternici”, care au inima vicleană, care gândesc toată ziua fărădelegi, care grăiesc minciuni și făptuiesc nedreptăți.
Regele David spune, despre aceşti oameni cu sufletele pline de răutate şi perfidie:
„Iubit-ai răutatea mai mult decât bunătatea, nedreptatea mai mult decât a grăi dreptatea. Iubit-ai toate cuvintele pierzării, limbă vicleană! Pentru aceasta Dumnezeu te va doborî până în sfârşit, te va smulge şi te va muta din locaşul tău şi rădăcina ta din pământul celor vii” (Psalmul 51, 2-4).
De asemenea, Sfântul Apostol Pavel dă mărturie fără echivoc: „Iar oamenii răi şi amăgitori vor merge spre tot mai rău, rătăcind pe alţii şi rătăciţi fiind ei înşişi” (II Timotei 3, 13).
Când duhurile necurate nu pot să rănească prin ispite sufletele binecredincioşilor, atunci se folosesc de oamenii răi, pentru ca astfel să le pricinuiască suferințe în trupurile lor, iar mai nou și la nivel mental, prin informații negative și mincinoase.
Niciodată un om care face bine nu se poate „uni” cu cel ce face rău, pentru că viața celui ce urmează lui Hristos este un „ghimpe” în ochii celor răi și o permanentă „mustrare” pentru aceia care săvârșesc rele.
Din acest motiv, cei răi la inimă îi vor prigoni mereu pe cei buni, cel mândru îl va prigoni pe cel smerit, cel viclean îl va prigoni pe cel curat la inimă, cel lacom îl va prigoni pe cel milostiv... (Sfântul Tihon de Zadonsk).
Aţi observat cât de greu se urnesc cei care urmează Calea Binelui, pentru a apăra drepturile universale ale omului, și cât de repede strâng rândurile cei ce fac rele, ca să-și apere interesele „murdare”?
Părintele Arsenie Kotsopoulos spunea că trăim într-o epocă în care păcatul îndrăzneşte să se afișeze peste tot cu nerușinare, din acest motiv cei care slujesc Adevărului nu au voie să mai fie „timizi” și lași, ascunși sub masca smereniei: „Oamenii interesului îndrăznesc să strige, să protesteze, să-şi ceară drepturile, iar adevăraţii eroi se ascund sau se dau în lături. Sistemul păcătos se organizează şi se manifestă la televizor, în presă, în mijloacele de informare în masă, iar luptătorii dezinteresaţi ai iubirii şi ai jertfei sunt daţi la o parte”.
Orice țară își are oamenii ei virtuoși, dăruiți de Dumnezeu cu calități deosebite, și totuși națiunile sunt „slabe”, deoarece nu există unitate în Numele lui Hristos, pentru un Bine comun.
Cât timp trăim dezbinați, având ca unic scop „să-mi fie mie bine!”, nu vom putea să stăm împotriva răului organizat la nivel mondial.
Ce înseamnă să fim uniți întru Hristos Dumnezeu?
Înseamnă să nu iasă nici un cuvânt rău din gura noastră, ci numai ce este bun, spre zidirea tuturor (Efeseni 4, 29), pentru că iubirea nu face niciodată rău aproapelui (Romani 13, 10).
Să nu răsplătim nimănui „răul cu rău” (Romani 12, 17), ci totdeauna să urmăm „cele bune unul faţă de altul şi faţă de toţi” (I Tesaloniceni 5, 15).
Să nu ne lăsăm biruiți de rău, ci să biruim răul cu binele (Romani 12, 21).
Să lepădăm de la noi „toată răutatea şi tot vicleşugul şi făţărniciile şi pizmele şi toate clevetirile” (I Petru 2, 1), precum și orice amărăciune, supărare, mânie și defăimare (Efeseni 4, 31).
Pentru că, unde este pizmă şi zavistie, acolo este „neorânduială şi orice lucru rău” (Iacov 3, 16).
Să nu ne grăim de rău unul pe altul, întrucât „cel ce grăieşte de rău pe frate, ori judecă pe fratele său” (Iacov 4, 11), se face „judecător” în locul lui Dumnezeu.
Să trăim ca oamenii liberi, dar nu ca şi cum am avea „libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu” (I Petru 2, 16), nu ai sistemelor sociale.
Cine ne va face nouă rău, dacă suntem „plini de râvnă pentru bine”? Această râvnă trebuie să fie „dreasă” cu blândețe și frică de Dumnezeu, având cuget curat (I Petru 3, 13; 16).
Noi știm că „oricine e născut din Dumnezeu nu păcătuieşte; ci cel ce s-a născut din Dumnezeu se păzeşte pe sine, şi cel rău nu se atinge de el”.
Și mai știm că noi suntem „din Dumnezeu şi lumea întreagă zace sub puterea celui rău” (I Ioan 5, 18-19).
Sorin Lungu
Sorin Lungu
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.