In schitul fericitului Servie a venit un frate nou, începător, cu numele Constantin, şi se nevoia după voia lui, având înălţarea minţii. Şi se sârguia să întreacă pe fericitul Andrei întru nevoinţă, nălucindu-se cu mintea lui. Şi văzând tămăduirile pe care le făcea Andrei din prostimea lui, a întrebat pe oarecine zicând: «Pentru care nevoinţă a primit Andrei acest dar al tămăduirilor?» Şi acela i-a răspuns, ca şi cum spre îndreptare: «Andrei niciodată de pâine nu s-a săturat, nici de apă, şi stă la rugăciune câte două sau trei zile, neîncetat ziua şi noaptea, şi face câte o mie sau două de metanii, păzeşte tăcerea, nu s-a culcat niciodată să doarmă, ci stând sau rezemându-se primea somnul, şi vin nu a gustat niciodată, şi alte multe nevoinţe cestea auzindu-le acela, din nălucirea lui i-a părut că sunt prea mici. Şi după puţine zile a rugat pe Servie să-l călugărească, ca să urmeze şi el acestea. L-a tuns în schimă şi l-a numit Cunavie. Pe urmă a ieşit afară din schit, urmând după a lui înaltă cugetare, şi s-a încuiat la un loc strâmt, şi se nevoia singur.
Şi atât s-a silit cu nevoinţă, încât a întrecut nevoinţele lui Andrei, afară de smerenia şi prostimea lui, fiindcă el era mândru şi viclean. Numai în fiecare duminică mânca câte puţin posmag şi apă. Nu s-a culcat pe pământ nicidecum, şi aşa a petrecut cinci luni. Apoi i-a venit gând ca să se încredinţeze de la Dumnezeu dacă i-a primit nevoinţă. Aşa a pus în candelă apă, feştilă şi untdelemn, şi se ruga să i se aprindă candela nevăzut.
Şi fiindcă rugăciunea lui necurată nu s-a auzit, îngăduia rugându-se şi zicea: «Doamne, dă-mi darul tămăduirilor! Să-mi dai aceasta, şi nu voiesc mântuirea sufletului meu, ci mai bine voiesc să ard în foc ca paiele!» Acestea rugându-se nepriceputul, din depărtarea lui Dumnezeu a găsit loc diavolul şi i-a cuprins candela. Şi i s-a arătat şi diavolul în chipul lui Andrei şi îi zice: «Bucură-te, părinte Cunavie! Iată că mă întreci în nevoinţă, de aceea am venit să-ţi spun că acolo unde mă rugam am văzut afară de chilia mea o lumină care se învârtea, şi, venind, s-a sălăşluit întru tine. Şi acum am venit ca să te heretisesc, şi am întâlnit în drum pe un înger care mi-a zis: 'Ce te mâhneşti, Andreie, pentru Cunavie, că te întrece cu darul? Pentru că te întrece şi cu nevoinţă, de aceea şi cu darul te întrece!'»
Acestea zicându-le dracul cel arătat în chipul lui Andrei, s-a mai arătat şi alt drac cu lumină întunecată şi îi zice: «Bucură-te, o, părinte Cunavie! Iată că s-a primit rugăciunea ta şi vine împărăteasa cerului să te întâlnească!» Iar el, auzind, a vrut să-şi ia rasa pe el, dar dracul nu l-a lăsat, ci i-a zis: «Iţi ajunge că ai dobândit îndrăzneală, numai să taci, să nu o numeşti, nici să zici rugăciunea ei (adică închinăciunea îngerului), fiindcă este ca o iscoadă şi se scârbeşte!» Aceasta a zis vicleanul drac, ştiind că, dacă va zice heretisirea îngerului, are să se desfiinţeze nălucirea şi să piară. Iar el l-a întrebat: «Ce să fac? Şi cum să zic?» Dracul îi zice: «Să-ţi pui mâinile în brâu (aceasta i-a zis vicleanul ca să nu-şi facă cruce) şi să zici: Mulţumescu-ţi ţie, Stăpâna pământului, că m-ai învrednicit de această nevoinţă şi am răbdat atâta osteneală! Şi pentru nevoinţa mea te rog să-mi dai darul tău!» Şi, primind sfatul dracului, s-a învoit să facă aşa.
După aceea a ajuns şi alt drac în chip de înger şi a poruncit să gătească scaunul împărătesei şi, ieşind întru întâmpinare, s-au închinat toţi lui antihrist. Asemenea şi Cunavie şi, după ce i-a mulţumit după cum îl învăţase, atunci satana îl săruta dulce, precum Iuda cel viclean, ca să-l piardă, şi i-a zis: «Mult doream să te văd, şi acum m-a învrednicit slava mea, şi te-am dobândit în braţele mele. Acum cere-mi ce dar voieşti şi să-ţi dau!» Şi l-a aşezat pe scaunul pierzării, ca şi când l-ar slăvi, şi a poruncit dracilor să i se închine şi să i se supună. Şi către dânsul a zis: «S-au înfricoşat heruvimii şi serafimii de slava ta!» Iar el, mândrindu-se că a şezut pe scaunul pierzării, a zis întru sineşi: «Câtă nevoinţa am făcut ca să dobândesc slava aceasta!» Atunci diavolul a poruncit să-l înalţe la cer ca să se închine fiului ei şi el să-i dea darul tămăduirilor, după dorinţa lui. Şi l-au ridicat dracii la înălţime, împreună cu scaunul pe care şedea, până la sfera vântului, şi de acolo l-au slobozit jos, şi a căzut cu mare pornire pe o stâncă de piatră şi s-a sfărâmat bucăţi. Şi aşa a primit de la diavolul darul tămăduirilor, şi s-a dus sufletul lui în focul cel veşnic, să ardă, precum el singur a cerut în rugăciunea lui. Că aşa ştie satana să răsplătească celor ce cred minţii lor şi umblă în voile lor şi nu-şi mărturisesc gândurile.
Acolo aproape era alt frate, tot asemenea nevoindu-se, cu socoteala părerii celuilalt, ca să primească darul tămăduirilor. Şi cum a auzit urletul căderii aceluia, s-a spăimântat. Şi îndată i s-a arătat îngerul Domnului în chipul fratelui celui căzut şi i-a spus toate, şi l-a povăţuit să nu se înşele şi el, ci să se supună şi să-şi mărturisească gândurile, să nu umble după voia lui şi să nu creadă minţii lui. Şi aşa s-a dus.
Arunci fratele, venind degrabă, a spus lui Servie toate cele pentru Cunavie. Iar Servie, auzind, a lovit în toacă, după obiceiul mortului. Şi, adunându-se fraţii, le-a spus toate cele pentru Cunavie cu lacrimi şi le-a zis: «Faceţi rugăciune ca să ne descopere Dumnezeu mai lămurit!» Şi aşa făcând, a auzit Dumnezeu rugăciunea lor, şi îndată s-a arătat Cunavie ca un băiat de arap, şi a spus tuturor înşelarea lui şi cum că a căzut din darul lui Dumnezeu. Şi pe urmă a zis: «Vai mie, că am pierit! Vai, cum m-a înşelat diavolul şi m-am osândit întru întuneric!» Şi aşa s-a stins ca fumul. Şi auzind toţi acestea, s-au înfricoşat. Iar Servie îi învăţa să se păzească, să nu pătimească şi ei asemenea. Şi vieţuiau cu plăcere de Dumnezeu, povăţuiţi fiind cu buna pildă a lui Servie. Iar Servie slăvea pe Dumnezeu întru toate.
Minunile, vedeniile şi cuvintele Preacuviosului părintelui nostru Nil Izvorâtorul de Mir, Cavsocalivitul; Editura Sophia
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.