Un părinte din Pateric

Fiind întrebat un părinte de către un frate cum să se roage lui Dumnezeu, acesta i-a răspuns: "Eu, fiule, aşa mă rog lui Dumnezeu... însă, fiule, bine este a ridica mâinile în sus spre văzduh şi a ruga pururea cu osârdie pe Domnul Dumnezeu, ca în vremea ieşirii sufletului din trup, să poată trece sufletul nesmintit şi nesupărat de spurcaţii şi cumpliţii demoni cei din văzduh".

Doi fraţi, din Pateric

Făcându-se călugări îmbunătăţiţi doi fraţi, şi-au zidit chilii separate şi departe una de alta. Imbolnăvindu-se de moarte unul din ei, au venit părinţii să-l cerceteze iar el le-a zis ce-a văzut dincolo: am văzut pe îngerii lui Dumnezeu venind şi m-au luat pe mine şi pe fratele meu şi ne-au dus la cer. Acolo ne-au întâmpinat puterile potrivnice nenumărate, mulţime mare foarte, şi înfricoşată la vedere. Acelea mult ostenindu-se nu au putut nimic asupra noastră. După ce am trecut acele locuri înfricoşate, au început a striga: „Mare îndrăzneală este curăţenia ". Acestea zicând fratele, a adormit".

Vedenia înfricoşătoare a lui Petru Vameşul (sec. VI)

In timpul împăratului Justinian (+565) era în Africa un strângător de impozite, Petru, foarte bogat, rău şi nemilostiv. In toată viaţa sa a dat milostenie doar o singură dată, şi atunci mişcat de imboldul mâniei. Atunci când Petru ducea undeva o mulţime mare de pâini, un sărac atât de mult s-a ţinut de el cerşind în urma lui, încât de mânie Petru, neavând cu ce să-l lovească, l-a lovit cu o pâine ce avea la îndemână. Bucuros, cerşetorul a luat pâinea şi a fugit. După două zile Petru s-a îmbolnăvit atât de tare încât se apropia de moarte. Pe când se afla în chinuri, ochii i s-au deschis şi a avut o vedenie: a văzut înaintea sa un cântar, o balanţă. De-o parte stăteau demonii întunecaţi care îngrămădeau păcatele lui pe taler, iar de cealaltă stăteau plângând îngerii, cu talerul gol. Nu avea nici o faptă bună, nu puteau echilibra cu nimic balanţa. Atunci unul dintre îngeri a zis: „Nu avem decât pâinea cu care l-a lovit mânios, alaltăieri, pe acel cerşetor". Ingerii au pus-o pe cântar şi acesta s-a lăsat în jos cu acea pâine, vrând să arate cât de mult preţuieşte milostenia. Ingerii i-au spus atunci să meargă să mai adauge la pâinea aceasta, ca nu cumva să fie răpit la chinuri. Trezindu-se, şi-a dat seama că dacă acea pâine aruncată la mânie a avut atâta putere, oare câtă putere vor avea milosteniile făcute de bună voie, cu dragă inimă şi din toate puterile? De atunci el s-a făcut cel mai milostiv bărbat din cetate, cheltuind toată averea cu săracii şi slobozind pe robii săi, s-a vândut pe sine rob unui locuitor al cetăţii pentru 30 de galbeni, dar şi pe aceştia i-a împărţit la săraci (22 septembrie).

Vedenie înfricoşătoare relatată de Sf. loan Scărarul (+563)

Inainte de a muri un călugăr, el căzu într-un extaz şi de faţă cu ceilalţi părinţi a început a se uita în dreapta şi în stânga şi a zice: „«Da, este adevărat; dar tocmai de aceea am postit atâţia ani de zile». Şi mai apoi din nou: «Da, este perfect adevărat; dar m-am căit cu lacrimi şi le-am slujit fraţilor». Alteori mai spunea: «Da, aşa-i da, este adevărat, nu am nimic de spus despre asta. Dar Dumnezeu este bogat în milă». Şi era într-adevăr o imagine groaznică şi oribilă - acea nevăzută şi nemiloasă inchiziţie. Dar ce-a fost cel mai teribil a fost că s-a pomenit acuzat şi de ceea ce nu făcuse! Uluitor! Despre câteva dintre păcatele sale, pustnicul isihast fu nevoit să recunoască: «Nu am ce să mai spun despre asta» - şi totuşi era călugăr de aproape patruzeci de ani şi avea darul lacrimilor... Dar pe când totul se apropia de sfârşit, el îşi părăsise deja trupul, lăsându-ne în incertitudine cu privire la judecata lui sau la vreo sentinţă, sau la felul cum se va fi sfârşit totul" (Din „Scara", cf. profeţii şi mărturii creştine de acum", vol. 2,2006, p. 124).

Sfântul Columba (+597) vedea vedenii cu suflete ce se înălţau la cer

El a fost fondatorul mănăstirii de pe insula Iona, din Scoţia şi vedea de multe ori războiul nevăzut ce se purta în văzduh între demoni şi suflete. Intr-o zi le-a cerut tuturor călugărilor să se roage pentru un vieţuitor al unei mănăstiri ce murise. „Căci iată, chiar acum se luptă în văzduh (călugării de acolo) cu puterile vrăjmaşe care vor să le smulgă sufletul unui străin ce se îneacă împreună cu ei". După rugăciune el le-a zis:„Daţi slavă lui Hristos, căci de acum sfinţii îngeri au apucat aceste suflete de sfinţi, iar străinul a fost izbăvit şi mântuit întru slavă, laolaltă cu ceilalţi, de războiul demonilor" (S. Rose, „Sufletul după moarte", ediţia 2007, p. 94).

Preotul Sever şi omul înviat, după mărturia Sf. Grigorie Dialogul (+604)

Sf. Grigorie cel Mare, Dialogul, spune în scrierile sale (Cartea 1,12) despre un preot cu viaţă prea minunată, Sever pe nume, din cetatea Dereos. Acestuia i s-a cerut de un creştin aflat pe patul morţii să vină să-l spovedească. Având treburi şi întârziind preotul, omul a murit. Venind preotul s-a tânguit mult şi ucigaş pe sine se numea. Apoi plângând şi aruncându-se la pământ, a înviat mortul. Toţi cei de faţă de bucurie au început a plânge şi a-l întreba unde şi cum a fost. Iar el a zis: „ Un oarecare bărbat foarte straşnic a venit şi m-a smuls dintre cei din ale căror guri şi nări ieşea foc [demonii care-i luaseră sufletul neîndreptat!] (pe care nu-l puteam suferi), care mă duceau acolo unde era un loc întunecos şi mă târau fără de veste. Avenit un tânăr foarte frumos împreună cu alţii şi ne-au întâmpinat şi au zis către cei ce mă târau: «Intoarceţi-lpe el, că Sevir preotul plânge pentru dânsul şi Domnul l-a dăruit lacrimilor lui». Iar omul lui Dumnezeu (Sever), sculându-se de la pământ şi mulţumind Domnului, l-a sfătuit pe acesta cu cuvinte de pocăinţă; şi spovedindu-l şi prin rugăciunile lui iertării păcatelor învrednicindu-l, bolnavul a mai trăit încă şapte zile, pocăindu-se de păcatele sale. Iar într-a opta, veselindu-se, către Domnul s-a dus".

Sf. Grigorie, în Cartea IV a scrierilor sale, arată că sufletul supravieţuieşte după moartea trupului, că există o judecată particulară şi vămi (cf. „Dialoguri", Ed.Amarcord, Timişoara, 1998).

Din Viaţa Sf. Sofronie, patriarhul Ierusalimului (sec. VII)

In anii prea fericitului Sofronie, s-a întâmplat un semn minunat. In cetate trăia un om virtuos, Eutropie, care a murit. Patriarhul făcând pregătirile de înmormântare, a dat poruncă să se sape groapă în cimitirul obştesc al Bisericii celei mari. Acolo s-a aflat că douăzeci de fraţi călugări ce muriseră, fuseseră găsiţi nestricaţi (întregi). Deoarece nimeni nu ştia cine erau şi de ce au fost afurisiţi de s-au găsit aşa, patriarhul a hotărât să se facă priveghere şi toţi să se roage la Dumnezeu.

Insă Dumnezeu a îngăduit unuia dintre cei afurisiţi să deschidă gura şi să zică:

- Noi, prea fericite, am fost preoţi şi monahi şi întrucât am căzut robi grijilor lumeşti, ambiţiilor şi iubirii de arginţi, am nesocotit slujbele noastre bisericeşti. De aceea suntem acum legaţi.

La întrebarea de câţi ani sunt aşa, au răspuns că de 20 de ani. Atunci patriarhul a făgăduit că vaîmplini îndatoririle pentru sufletele lor pentru a fi dezlegaţi. Intr-adevăr, după 20 de ani de când s-au făcut slujbe pentru ei începând de atunci, cei adormiţi au fost dezlegaţi, şi-au aflat odihnă sufletelor iar trupurile lor s-au prefăcut în ţărână (11 Martie).

Sf. Bonifatie, apostolul germanilor (sec. VIII)

El mărturiseşte ce i-a spus personal un monah din mănăstirea Wenlock, revenit la viaţă după câteva ore. „Ingeri de o neînchipuită frumuseţe îl purtară în sus la ieşirea din trup, încât nici nu putea să se uite la ei. «M-au purtat sus, zise el, în văzduh»... Povesti mai departe cu în perioada de timp cât a fost afară din trup, o mulţime de alte suflete îşi părăsiră trupurile şi se adunară toate la un loc, acolo unde era şi el, fiind atât de multe încât crezu că toată stirpea omenească se află acolo. Mi-a mai spus că a văzut acolo o grămadă de duhuri necurate şi un slăvit cor de îngeri cereşti. Şi a spus că duhurile hrăpăreţe au început să se certe amarnic cu sfinţii îngeri pentru sufletele care tocmai ieşiseră din trupuri, demonii aducăndu-le învinuiri şi exagerând greutatea păcatelor acestora, iar îngerii uşurându-le şi găsindu-le pricini de iertare. A auzit cum toate păcatele sale, pe care la făcuse din tinereţe până atunci, şi nu le mărturisise, ori le uitase, ori nu le recunoscuse a fi păcate, strigau împotriva sa, fiecare cu glasul lui, şi îl învinuiau amarnic... Tot ce făcuse rău în fiecare zi din viaţa lui şi neglijase să mărturisească, precum şi multe altele la care nu s-ar fii gândit niciodată că au fost păcate, toate acestea strigau către el cuvinte înspăimântătoare. Tot aşa duhurile cele rele, unindu-şi glasurile cu patimile, învinuind şi aducând mărturii, numind chiar timpul şi locul, dovedeau faptele lui cele rele... Şi astfel adunăndu-i grămadă şi numărându-i toate păcatele, acei vechi vrăjmaşi l-au judecat vinovat şi în chip neîndoielnic supus stăpânirii lor..." („Profeţii... ",p. 95).

Sf. Cuv. Parascheva de la Iaşi (sec. XI)

La sfârşitul vieţii sale se ruga lui Dumnezeu s-o ajute la trecerea prin vămi: „caută din înălţimea locaşului Tău ceresc şi nu mă părăsi pe mine roaba Ta. Rogu-Te Doamne, nu mă lăsa, că pentru Tine am lăsat toate şi am călătorit după Tine în toată viaţa mea. Acum, mult Milostive Doamne, porunceşte unui înger blând să ia sufletul meu. Doamne, fa să nu fie oprită suirea lui de spurcaţii şi viclenii diavoli. Invredniceşte-mă, Doamne, ca să stau cu îndrăznire înaintea tronului Tău dumnezeiesc şi înfricoşat, că binecuvântat eşti în veci. Amin" (14 octombrie).

Sf. Mărturisitor Ştefan cel Nou (+766)

Adunând înainte pe toţi părinţii la moartea sa, le-a spus: „Mântuiţi-vă, părinţi şi fraţi, mântuiţi-vă şi vă rugaţi pentru mine, ca nu cumva să aflu vreun înger rău în calea sufletului " (28 noiembrie).

Sf. Mc. Eustratie (sec. IV)

Ducându-l la moarte păgânii, se ruga lui Dumnezeu zicând: „Stăpâne, să mă acopere pe mine mâna Ta şi mila Ta să vie peste mine. Iată, sufletul meu s-a tulburat şi cu durere va ieşi din ticălosul şi necuratul meu trup. Rogu-Te ca nu cumva să-l întâmpine sfatul cel viclean al potrivnicului şi să-l împiedice în întuneric pentru păcatele mele făcute în cunoştinţă şi în necunoştinţă. Milostiv fii mie, Stăpâne, şi să nu vadă sufletul meu întunecatul chip al viclenilor draci, ci să-l primească îngerii Tăi cei luminaţi şi prea străluciţi. Arată slava numelui Tău celui sfânt şi cu puterea Ta mă ridică la dumnezeiasca Ta Judecată! Când mă vei judeca, să nu mă apuce mâna stăpânitorului lumii acesteia, ca să mă surpe pe mine păcătosul în adâncul iadului. .."(13 decembrie); această rugăciune a intrat şi în practica Bisericii.

Sf. Cuv. Pavel (sec. X)

Ducând îngerii la cer sufletul cuviosului Pavel cel din muntele Latro, se certau cu diavolii pentru el. Unii din cei ce erau de faţă la adormirea sa, au auzit în văzduh glasurile diavolilor, ca şi cum i-ar fi bătut cineva (15 decembrie).

Sf. Mc. Bonifatie (+290?)

Mergând să fie ucis, sfântul s-a rugat să fie iertat de Hristos: „Doamne, Dumnezeule, să mă întâmpine pe mine milele Tale! Fii mie acum ajutor, ca vrăjmaşul meu să nu-mi împiedice calea văzduhului pentru păcatele mele cele făcute în nebunie" (19 decembrie).

Sufletul dupa moarte si pana la inviere, Editura Agaton

Cumpara cartea "Sufletul dupa moarte si pana la inviere"

• Vietile Sfintilor, cartea neterminata a Bisericii
  Publicat in : Religie
• Sunt vrednice de crezare vietile sfintilor?
  Publicat in : Vietile sfintilor
• Proloagele, un rezumat la Cartea Vietii
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: