Prin dragostea nesfârşită şi de nepătruns a lui Dumnezeu, noi suntem aduşi la existenţă şi ne îndreptăm spre viaţa veşnică. Dar pentru a dobândi aceasta, trebuie să trecem prin moartea trupească, în acord cu planul foarte complex al iconomiei dumnezeieşti. Un singur drum ne conduce acolo: cel al morţii şi nici un altul. Moartea trupească este singura cale, fără întoarcere, care ne duce către viaţa de dincolo de mormânt. In plus, ea nu este doar soarta noastră a tuturor şi sfârşitul a toate, nici „paharul de obşte" pe care suntem invitaţi să-l bem; ci ea este şi o sabie dumnezeiască care nu iartă pe nimeni: nici împăratul sau episcopul nu scapă de aceasta. Morţii nu-i este milă nici de bătrâneţe, nici de tinereţe, şi nu face concesii frumuseţii. Ea nu-L cruţă nici măcar pe Fiul Unul-Născut al lui Dumnezeu; nu este impresionată de lacrimi; nu tremură în faţa arhontelui ; nu se cumpără cu bani; şi nu schimbă persoanele între ele. Dar ea este egală pentru toţi .

Cu toate că moartea este un fapt sigur în viaţa noastră, totuşi nu cunoaştem ziua şi ceasul venirii sale. La fel cum ziua celei de-a doua Veniri a Domnului va fi „ca un fur noaptea" (I Tes. 5, 2), tot astfel, moartea fiecăruia dintre noi va veni într-un moment necunoscut.

Cea de-a doua Venire II va aduce într-un chip neaşteptat pe Domnul, şi la fel se va întâmpla cu ziua morţii. Prin urmare, înţelegem mai bine răspunsul dat de Sfântul Ioan Gură de Aur bărbatului iscoditor care se preocupă să ştie când va veni sfârşitul lumii: „De ce te chinui şi te preocupi de sfârşitul de obşte? Cele despre plinirea vremii nu sunt pentru oricine în această viaţă" .

Creştinii trăiesc fără această ameninţare a unei morţi subite. Moartea se apropie ca un călău neaşteptat, fără să fie invitată, fără să ne anunţe, fără să ne trimită vreun mesaj; ca un duşman care pregăteşte o capcană în drumul „călătorului celor două lumi", adică omului. Câteodată, ea este vestită de vreo boală incurabilă, sau, altădată, omul o invită... Dar amabila strategie a morţii rămâne, înainte de toate, surpriza. Aşadar, nimeni nu ştie ce are să se întâmple în ziua sau ceasul care urmează. Pentru că această viaţă ne rezervă evenimente neaşteptate şi neprevăzute. Astăzi, moartea îl ia pe cel bătrân, iar mâine pe delicatul tânăr, aflat în floarea vârstei. Pe acesta căruia abia îi mijeşte mustaţa, pe acela puternic şi prosper, sau încă pe această mamă împreună cu iubita sa fiică .

Limitele vieţii noastre sunt atât de tainice şi de nebănuite încât Sfântul Vasile cel Mare îl întreabă pe cel care amână lucrarea de mântuire a sufletului său: „Cine oare ţi-a fixat hotarul vieţii? Cine ţi-a hotărât că ai să ajungi la adânci bătrâneţi? Cine-ţi poate da o garanţie vrednică de credinţă de cele ce vor fi? Nu vezi că sunt răpiţi din viaţă prunci, că se prăpădesc oameni în puterea vârstei? Viaţa nu are un termen mai dinainte hotărât" . Singurul lucru pe care-l putem spune despre moarte este că ea vine atunci când s-a îndeplinit misiunea fiecărei vieţi, adică, atunci când Dumnezeu, în Dreptatea şi Bunătatea Sa, va hotărî acest lucru. Doar El cunoaşte dinainte fiecare existenţă, precum şi ceasul plecării fiecărei făpturi din această lume. Astfel, Biserica noastră, la pomenirea Moşilor de iarnă, afirmă că Hristos, în acord cu judecata Sa ascunsă şi de nepătruns, hotărăşte, în atotînţelepciunea Sa, clipa sfârşitului vieţii noastre, şi cum se va petrece acest fapt.

Aşadar, moartea este egală pentru toţi. Astăzi, apropiaţii noştri sunt în viaţă şi împreună cu noi, dar mâine vor fi în viaţa de dincolo şi trupurile lor vor odihni în mormânt. Astăzi la vedere, mâine mâncare viermilor. Astăzi răspândind parfum, mâine o mireasmă rău-mirositoare. Ne întrebăm uneori: „Unde este cutare sau cutare persoană?". Şi adesea răspunsul este: „El (ea) a plecat dintre noi. El (ea) a trecut în lumea cealaltă, în cealaltă viaţă" .

De ce Dumnezeu nu ne descoperă ceasul morţii noastre? De ce nu ne înştiinţează cu privire la clipa următoare? Cortina vieţii noastre va cădea în clipa prezentă? Psalmistul aduce câteva lămuriri în Psalmul 38, 6-7. Planurile şi judecăţile dumnezeieşti, prin care Dumnezeu conduce viaţa omenească, ne sunt ascunse, precum adâncurile mării. Sfântul Ioan Gură explică psalmul împăratului David şi întăreşte faptul că ziua morţii noastre rămâne necunoscută, pentru că nu ţine de destin. Ea nu este fără o finalitate sau o semnificaţie anume. Ci, dimpotrivă, este lucrarea iubirii de oameni a lui Dumnezeu, a atotînţelepciunii Sale de nepătruns minţii noastre.

„Inţelepciunea dumnezeiască înseamnă pentru noi să nu cunoaştem cu exactitate totul" . Este spre folosul sufletului nostru ca ziua plecării noastre din această lume să fie necunoscută. In caz contrar, Dumnezeu ne-ar face-o cunoscută. (Vom analiza mai departe acest adevăr prin care se descoperă atotînţelepciunea lui Dumnezeu).

Unii creştini credincioşi şi evlavioşi se întreabă: „Dacă aş cunoaşte ceasul morţii mele, m-aş strădui să mă înfăţişez înaintea tronului lui Dumnezeu mai pregătit decât sunt astăzi". Dar aceştia ar trebui să ia aminte la un adevăr foarte important pe care îl omit:

virtutea care se lucrează sub presiunea fricii nu mai este virtute. Ea are caracterul robiei şi al asupririi. „Căci nu este raţionai nici virtute ceea ce se face cu forţa", ne învaţă Sfântul Ioan Damaschinul . Dacă şi-ar fi cunoscut ceasul morţii, sfinţii înşişi nu ar mai fi fost drepţi, susţine între altele Sfântul Ioan Gură de Aur. Pentru că ce răsplată ar fi avut să se laude cu chinurile lor, dacă ar fi ştiut că vor muri înainte de împlinirea celor rânduite până la sfârşitul lor. In sprijinul acestei afirmaţii, sfântul enumeră exemplele lui Avraam, al Sfântului Apostol Pavel şi al celor trei tineri martirizaţi de Nabucodonosor. Aceştia din urmă i-au răspuns regelui care le poruncise să se închine idolilor:

„Dacă, într-adevăr, Dumnezeul nostru Căruia Ii slujim poate să ne scape, El ne va scăpa din cuptorul cel cu foc arzător şi din mâna ta, o, rege! Şi chiar dacă nu ne va scăpa, ştiut să fie de tine, o, rege, că noi nu vom sluji dumnezeilor tăi şi înaintea chipului de aur pe care tu l-ai aşezat nu vom cădea la pământ!" (Dan. 3, 17-18).

Necunoaşterea ceasului în care vom muri îl împiedică pe diavol să-şi materializeze planurile sale nelegiuite. întrucât diavolul, dacă ar şti acest lucru, nu ar pregeta să le împlinească înainte de data fatidică. Această idee se întâlneşte şi la Sfântul Atanasie Sinaitul, şi anume: dacă oamenii vicleni şi-ar cunoaşte ceasul morţii lor, ar da frâu liber instinctelor nefaste. Aşadar, din necunoaşterea ceasului morţii rezultă, dimpotrivă, o stavilă în calea lucrării celui rău. In plus, este cu putinţă ca unii să lucreze virtutea, iar alţii, necredincioşi sau iubitori de cele trupeşti, să îmbrăţişeze cu plăcere hedonismul. Pentru alţii încă, nu este exclus să cadă într-o stare de tristeţe şi de deznădejde. Prin urmare, aceştia ar cădea pradă derutei duhovniceşti şi nelucrării trupeşti. Societatea ar fi astfel într-o stare de dezordine absolută.

Dacă omul ar cunoaşte ziua exactă a morţii sale, pe nimeni n-ar mai interesa lucrarea virtuţii, concluzionează simplu Sfântul Ioan Gură de Aur. Dacă fiecare ar şti dinainte ultimele zile ale vieţii sale, s-ar pocăi de păcate doar în pragul morţii; fără a omite faptul că acela care iroseşte timpul vieţii sale, prin lucrarea păcatului, va veni să primească botezul în ultimul moment al existenţei sale pământeşti. Cine dar se va preocupa de lucrarea virtuţii dacă lipseşte frica de clipa necunoscută a morţii? Cine s-ar înţelepţi? Cine ar fi iertător? Nimeni, răspunde sfântul .

Sfântul Atanasie Sinaitul afirmă, de asemenea, că:
De altfel, nici nu e de folos oamenilor să cunoască când va fi sfârşitul, sau când va fi ziua sfârşitului. Căci cunoscând aceasta vor dispreţui timpul de până atunci, aşteptând zilele apropiate sfârşitului şi vor avea motiv să se îngrijească de ei numai atunci. De aceea a tăcut şi în privinţa sfârşitului fiecăruia prin moarte, ca nu cumva mândrindu-se oamenii cu pretenţia cunoştinţei să înceapă să fie fără grijă în cea mai mare parte a timpului lor. [...] Căci cine, cunoscând ziua sfârşitului, nu sare peste timpul de la mijloc, ca peste ceva de prisos, iar necunoscându-l nu se pregăteşte în fiecare zi?

Şi tot el răspunde la această întrebare:
Cuvântul ne-a ascuns amândouă acestea: atât sfârşitul de obşte, cât şi sfârşitul fiecăruia, ca fiindu-ne acesta necunoscut şi mereu aşteptat, să înaintăm în fiecare zi ca nişte chemaţi, întinzându-ne spre cele dinainte, şi de cele dinapoi uitând (Filip. 3, 13). De aceea a adăugat la cele spuse: „Privegheaţi, deci, că nu ştiţi nici voi în ce ceas vine Domnul vostru" (Mt. 24, 42). Când spune aceasta, voieşte ca noi să fim totdeauna pregătiţi.

Acelaşi adevăr este mărturisit de un mare ascet al Muntelui Sinai, Sfântul Ioan Scărarul: Dumnezeu, ascunzându-ne prognosticul zilei morţii noastre, a întocmit, în chip minunat, mântuirea noastră220. Nimeni nu ar putea veni la Taina Sfântului Botez, dacă ar cunoaşte clipa exactă a morţii sale. Pentru că, petrecând toate zilele vieţii sale în păcat, s-ar grăbi spre botez şi pocăinţă exact în ziua plecării sale din lumea aceasta. Şi astfel, el ar pleca sărac spre viaţa veşnică, cărând cu sine, în locul faptelor virtuţii, o grea povară a păcatelor.

Prin urmare, necunoaşterea ceasului morţii ar trebui să ne ajute în pregătirea noastră pentru viaţa de dincolo: „Tot aşa şi Dumnezeu a lăsat nesigură ziua cea de pe urmă a sfârşitului nostru, căci nu ne-a lăsat putinţa de a şti dacă va fi astăzi, sau mâine, sau după un an întreg, sau după mai mulţi ani, ca astfel fiind stăpâniţi veşnic de aşteptarea acelui fapt nesigur, să ne găsim veşnic în fapta bună" . Mântuitorul zice, de asemenea, ucenicilor Săi: „De aceea şi voi fiţi gata, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni" (Mt. 24, 44). Ziua celei de-a doua Veniri a lui Hristos, în special, ziua judecăţii fiecărei persoane, este, în esenţă, ziua morţii. Din acest motiv, în ziua necunoscută a ieşirii sufletului nostru, Domnul ne vrea „lucrători curajoşi ai faptei bune, răbdând cu bărbăţie cele puse înainte şi mereu veghetori" .

Aşteptarea permanentă ne ajută să fim nerăbdători în a săvârşi faptele virtuţii . Sfântul Ioan Gură de Aur sfătuieşte astfel ca „tinerii şi bătrânii să-şi a- mintească de moarte şi să nu-şi gândească separat mântuirea. Iar tinerii să nu uite că mulţi dintre ei au plecat înaintea celor bătrâni" . De asemenea, Vechiul Testament oferă acest avertisment: „Nu întârzia a te întoarce la Domnul şi nu amâna din zi în zi, că fără de veste va izbucni mânia Domnului şi în vremea răzbunării vei fi dat pieirii" (înţ. Sir. 5, 8-9). Trebuie amintit faptul că, pentru Sfântul Ioan Gură de Aur, a renunţa să înfrunţi pericolul şi frica înseamnă a nu putea deosebi „o mântuire adevărată şi sigură". Să căutăm, aşadar, viaţa în Hristos cu râvnă. Doar astfel, dacă vom părăsi această lume la tinereţe, vom pleca în siguranţă. Iar dacă vom părăsi această viaţă la bătrâneţe, vom pleca de aici bogaţi duhovniceşte. Să nu spunem: „Am timp destul", pentru că aceste cuvinte nu sunt plăcute lui Dumnezeu .

Astfel, Domnul, Iubitor de oameni, în a Cărui înţelepciune a tocmit planul mântuirii noastre, face totul pentru întoarcerea noastră la El: „Viaţa se schimbă iute! Nu suntem stăpâni pe sfârşitul nostru. Să fim stăpâni pe virtute! Şi bun e Stăpânul nostru Hristos!" . Dacă ştim că ziua Domnului va sosi „ca un fur noaptea" (I Tes. 5, 2), este recomandat ca cel care aşteaptă hoţul să rămână treaz, să ţină aprinse luminile atât înăuntru, cât şi în afara casei. Păstrând aprinse luminile credinţei şi ale vieţii virtuoase, noi menţinem aprinse pentru totdeauna candelele sufletelor noastre. Dat fiind faptul că nu ştim când va sosi Mirele, trebuie să stăm mereu treji, pentru ca, la sosirea Lui, să ne găsească atenţi şi vigilenţi. In caz contrar, Sfântul Nicodim Aghioritul avertizează: „Adu-ţi aminte că moartea este un hoţ atât de neaşteptat încât nu ştii când apare. In acea zi, în acel ceas, în acea clipă, deşi eşti treaz, nu vei mai ajunge până la sfârşitul zilei". Intrucât, atunci când nu distingem cele ale mântuirii noastre, când, cu nerăbdare, ne complăcem în bucuria „unei vieţi îndestulătoare", riscăm să ajungem pe neaşteptate şi total nepregătiţi în faţa mării învolburate a morţii . „Dacă părul capului s-a albit, atunci momentul secerişului este aproape. Pentru noi se ascute repede coasa morţii, şi mi-e frică că, în timpul somnului, prizonier al deşertăciunilor vieţii noastre, se arată dintr-odată temuta moarte", se teme Sfântul Grigorie de Nyssa .

In loc să vorbim fără încetare despre ce este moartea noastră, mai degrabă să ne amintim că timpul vieţii noastre este scurt. Prin urmare, să nu risipim zilele vieţii noastre în deşertăciunile acestei lumi. Să ne pregătim pentru un sfârşit creştinesc, în pace şi fără durere, care să ne încredinţeze de o bună apărare în faţa judecăţii înfricoşătoare a lui Hristos, după cum ne rugăm la fiecare Sfântă Liturghie.

Pr. Theodore Papanicolaou

Viziunea mortii in lumina Sfintilor Parinti ai Bisericii, Editura Doxologia

Cumpara cartea "Viziunea mortii in lumina Sfintilor Parinti ai Bisericii"

 

• Legatura interioara dintre Moartea si Invierea Domnului
  Publicat in : Dogma
• Cu moartea pe moarte calcand
  Publicat in : Religie
• Moartea mea intre Dumnezeu si mine
  Publicat in : Editoriale
• Moartea jertfelnica a lui Hristos, cea mai mare coborare a Lui la noi
  Publicat in : Patimile lui Hristos
• Rugaciune la moartea unuia din soti
  Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: