Necuratia este un pacat?

Necuratia este un pacat? Mareste imaginea.

- Despre ce „necurăţie" se vorbeşte în broşura intitulată „îndreptar pentru spovedanie": „Am greşit, îndrăznind să merg în perioada necurăţiei la biserică şi să mă ating de toate lucrurile sfinte"? Sau aceasta se referă numai la femei? Şi de ce? Oare, procesele fireşti ale organismului pot fi păcătoase?

- De fapt, aceasta se referă la femei. Problema, se pare, este doar o problemă „tehnică", dar care câteodată provoacă mari nedumeriri, iar altădată şi conflicte. Terenul lor sunt acele răni învechite ale vieţii noastre, ca înjosirea naturii femeieşti, dezgustul faţă de căsătorie şi de procreare (aici este clară influenţa latinităţii: în Biserica Romano-Catolică un om însurat nu poate fi preot) şi, de asemenea, şi simpla ignoranţă. Mi-a fost dat să aud de la nişte persoane respectabile cu rang duhovnicesc că, chipurile, „din femeie iese sânge stricat"...

De aceea, în calitate de răspuns voi aduce câteva citate din vasta lucrare a unei surse de mare autoritate - a Preafericitului şi pururea pomenitului Pavel, Patriarhul Serbiei: Poate femeia să vină la biserică să se roage, să sărute icoanele şi să se împărtăşească atunci când este „necurată" (în perioada lunară)?

„Incă din secolul al III-lea i-a fost pusă o asemenea întrebare Sfântului Dionisie, episcopul Alexandriei (+ 265), şi el a răspuns că nu crede că femeile în această stare, «fiind credincioase şi cucernice, ar îndrăzni, aflându-se aşa, să se apropie de masa cea sfântă sau să se atingă de Trupul şi de Sângele lui Hristos», căci, primind Sfinţenia, trebuie să fie curate şi la suflet, şi la trup. Totodată, el o dă ca exemplu pe femeia cea cu scurgere de sânge, care nu a îndrăznit să se atingă de trupul lui Hristos, ci numai de poala hainei Lui (Matei 9, 20-22). Explicând mai departe, Sfântul Dionisie spune că a te ruga, în orice stare te-ai afla, întotdeauna este îngăduit.
După o sută de ani, la întrebarea -femeia, aflată în „perioada lunară", se poate împărtăşi? - Timotei, şi el tot episcopul Alexandriei (+ 385), răspunde şi spune că nu poate până ce această perioadă nu va trece şi ea nu se va curăţi. Acelaşi punct de vedere l-a avut şi Sfântul Ioan Postitorul (secolul al VI-lea), stabilind şi un canon în cazul în care femeia în această stare tot «ar primi Sfintele Taine»."

Toate aceste trei răspunsuri arată, în fond, unul şi acelaşi lucru, adică faptul că femeile în această stare nu se pot împărtăşi.

„In Vechiul Testament, la evrei, femeia care avea scurgere de sânge, care curgea din trupul ei, era separată de ceilalţi, pentru că orice atingere de ea în această perioadă însemna pentru ei o necurăţie rituală (Levitic 15, 19). La fel era şi în decursul celor 40 de zile de la naşterea copilului de parte bărbătească şi al celor optzeci de zile de la naşterea copilului de parte femeiascâ (Levitic 12. 2-5). Şi la celelalte popoare antice exista o atitudine asemănătoare faţă de femeia aflată in “perioada lunara”.

In Noul Testament acest lucru este văzut diferit. Nici o necurăţie trupească nu ne face necuraţi din punct de vedere moral şi religios. Fiind creaţi de Dumnezeu, spune Sfântul Atanasie cel Mare, «nimic necurat nu avem în noi; fiindcă numai atunci ne spurcăm, când făptuim păcatul cel prea puturos. Iar, când se întâmplă vreo scurgere firească involuntară, atunci necesitatea firii, precum am spus, pe lângă celelalte o suferim şi pe aceasta».

E clar că, mai ales, în mediul celor credincioşi dintre evrei nu putea fi depăşită prea uşor concepţia vechi-testamentară despre necurăţia rituală a femeii, cu atât mai mult că apăruseră şi învăţături mincinoase ale ereticilor de tot felul, care aveau o concepţie greşită despre femeie şi, în legătură cu ea, despre căsătorie, naştere şi aşa mai departe.

In orice caz, pe baza concepţiei vechi-testamentare pomenite, despre necurăţia rituală a femeilor în perioada lunară, cât şi a răspunsului celor trei episcopi, s-a ajuns mai târziu la acel punct de vedere, că ele nu trebuie să vină la biserică pentru rugăciunea comună în această stare, nici în decursul celor patruzeci de zile de la naştere sau avort. Pesemne că această atitudine a fost influenţată şi de posibilitatea ca prin curgerea întâmplătoare de sânge să se intineze biserica, ce ar trebui apoi sfinţită. Dar, poate, şi din cauza mirosului, pe care îl emană materia curăţirii în timpul descompunerii.

La întrebarea: De ce nu numai în Vechiul Testament, ci şi după cuvintele Părinţilor curăţirea lunară a femeilor este socotită necurată?

- Cuviosul Nicodim Aghioritul expune trei motive:

1) din cauza percepţiei populare, pentru că toţi oamenii socotesc necurăţie ceea ce iese din trup prin anumite organe ca materie nefolositoare sau de prisos, ca, de exemplu, din ureche, nas, flegmă în timpul tusei şi aşa mai departe;

2) aceasta se numeşte necurăţie, căci Dumnezeu prin cele trupeşti ne învaţă despre cele duhovniceşti, adică morale. Dacă cele trupeşti, care nu ţin de voia omului, sunt necurate, cât de necurate sunt atunci păcatele, pe care le săvârşim cu voia noastră;

3) Dumnezeu numeşte necurăţie curăţirea lunară a femeilor (şi acesta este, într-adevăr, singurul şi principalul motiv), ca să le interzică bărbaţilor împreunarea cu ele atunci când ele au curăţirea lunară, cum spune Teodoret, atât din pricina demnităţii bărbăteşti şi a cinstirii femeii, cum spune Isidor (Pelusiotul), cât şi pentru cinstirea Legii şi a firii, cum spune Filon, dar, în primul rând şi mai cu seamă datorită grijii faţă de urmaşi, de copii.

Am văzut că, după cum spune Vlastar, femeile în vechime intrau în altar pentru împărtăşire în această stare. Faptul că ele (sau, cel puţin, unele dintre ele) veneau la biserică şi se apropiau de Sfânta împărtăşanie, îl demonstrează şi întrebările puse Sfântului Dionisie şi episcopului Timotei. Dar şi după aceea, când a ieşit hotărârea că ele atunci nu se pot împărtăşi, ele veneau la biserică la rugăciune, cum ne dă de înţeles făcătorul de canoane Valsamon (secolul al XII-lea), când spune că, în special, în mănăstirile de maici, femeile cu curgerea lunară veneau la biserică şi, întrucât nu se puteau împărtăşi, stăteau în pridvor şi se rugau lui Dumnezeu. El era împotriva acestei prezenţe şi şederi a lor în pridvor şi spunea că ele nu ar trebui, în general, să se apropie de biserică.

Acelaşi punct de vedere îl avea şi Matei Vlastar. O atitudine asemănătoare exprimă a 64-a regulă a Nomocanonului din Molitfelnicul Mare. Dintre liturgişti S. Bulgakov spune că după regulile Bisericii (nemenţionând după care anume) femeia în perioada lunară sau a curăţirii după naştere nu trebuie să intre în biserică şi să se împărtăşească. Punctul lui de vedere îl repetă cuvânt cu cuvânt protoiereul V. Nikolaevici şi profesorul doctor L. Mirkovici, făcând trimitere la canonul al 2-lea al Sfântului Dionisie şi la canonul al 7-lea al episcopului Timotei al Alexandriei.

Noi socotim că aceste păreri personale ale lui Valsamon şi ale autorilor pomeniţi sau părerile contemporanilor lor cu privire la acest lucru nu sunt supuse niciunei autorităţi superioare - Sinoadelor Ecumenice sau Locale - şi nu pot fi văzute ca poziţie a întregii Biserici Ortodoxe. Cu atât mai mult că noi ştim că Biserica a îngăduit, din cele mai vechi timpuri, să stea în pridvor şi cei încă nebotezaţi (cei chemaţi), la fel ca şi unii dintre cei ce se căiesc, adică acei creştini care după botez în timpul persecuţiilor au căzut şi s-au lepădat de Hristos sau au comis ucidere, adulter sau alte păcate grele, «ca - după cum spune Sfântul Simeon al Tesalonicului - prin ascultare şi vedere să ia parte la cele dumnezeieşti, cu gura şi cu limba să mărturisească credinţa şi să cânte cuvintele cele pline de evlavie».

Nu se poate ca Biserica să procedeze cu mai multă asprime faţă de femeile aflate în perioada lunară, decât faţă de criminalii morali şi să nu le îngăduie ca prin ascultare şi vedere «să ia parte la cele dumnezeieşti» întru mărturisirea credinţei şi să cânte cântări duhovniceşti."

„De aceea, eu presupun că din canonul mai sus pomenit al Sfântului Dionisie se poate deduce numai faptul că femeia în perioada lunară nu se poate împărtăşi. Adaosul, că femeile se pot ruga întotdeauna, şi într-o stare, şi în alta, presupun că înseamnă, mai întâi de toate, că el spune ca lor să nu li se interzică să vină pentru rugăciune la biserică. Cu atât mai mult că el o dă ca pildă pe femeia cu scurgere de sânge din Evanghelie, care a venit la Domnul şi s-a atins de poala hainei Lui, nu de trupul Lui, ceea ce pentru Sfântul Dionisie serveşte ca dovadă a faptului că în perioada lunară femeia nu trebuie să se împărtăşească."

„Fără îndoială că Sfântului Dionisie pentru a ajunge la această poziţie i-au fost călăuze întâmplarea evanghelică şi atitudinea Domnului faţă de femeia cea cu scurgere de sânge şi tot de aceste fapte trebuie să fim călăuziţi şi noi."

„In spiritul abordării evanghelice şi canonice pomenite, eu socotesc, prin urmare, că curăţirea lunară nu o face pe femeie necurată din punct de vedere ritual, faţă de rugăciune. Această necurăţie este numai fizică, trupească, la fel ca şi secreţiile celorlalte organe. In afara acestui proces femeia, la fel ca şi ceilalţi, trebuie prin toate mijloacele să se străduiască să vină curată din punct de vedere fizic la rugăciunea comună, cu atât mai mult la Sfânta împărtăşanie. Dar şi mai mult trebuie să se ostenească în ceea ce priveşte curăţia sufletului, împodobirea omului celui tainic al inimii, întru nestricacioasa podoabă a duhului blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu (1 Petru 3, 4).

In afară de aceasta, întrucât mijloacele moderne de igienă pot împiedica efectiv ca prin curgerea întâmplătoare de sânge să se facă biserica necurată, la fel cum pot şi să neutralizeze mirosul, care provine din curgerea sângelui, noi socotim că nici din acest punct de vedere nu există nici o îndoială că femeia în perioada curăţirii lunare, cu grija necesară şi luând măsurile de igienă, poate veni la biserică, poate săruta icoanele, poate primi anafură şi apă sfinţită, la fel cum poate lua parte şi la cântare. Dar, să se împărtăşească în această stare sau cea nebotezată - să se boteze, nu ar putea. Insă, dacă este grav bolnavă, se poate şi împărtăşi, şi boteza. După naştere, în privinţa rugăciunilor necesare pentru intrarea în biserică şi botezarea pruncului trebuie să respecte şi pe mai departe indicaţiile Molitfelnicului."

Iar eu voi relata un caz ciudat. Un bărbat spune la spovedanie:

- Am greşit, îndrăznind să intru în biserică necurat.

- Hmm-mm... Cum de aţi reuşit asta?

- Păi, m-am spălat pe cap cu urină.

- De ce???

- Se spune că ajută împotriva mătreţei.

- N-ar fi, aşadar, mai bine să vă pocăiţi pentru lipsa de judecată, credinţa superficială şi prejudecăţi?

Ieromonahul Macarie Macris

Intrebari incomode si raspunsuri impartiale, EdItura Egumenita

Cumpara cartea "Intrebari incomode si raspunsuri impartiale"

 

Pe aceeaşi temă

11 Ianuarie 2018

Vizualizari: 373

Voteaza:

Necuratia este un pacat? 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE