Scriu acest articol cu multa durere deoarece fraza ce apare drept titlu, asa cum il cititi, a fost rostita de o mama.
O mama al carei copil este plin de iubire si se roaga zilnic la Dumnezeu si la Maicuta Domnului pentru sanatate si pentru sanatatea bunicilor. Este un copil cu disabilitati, are nevoie de ajutor cand face Sfanta Cruce. Isi duce mana dreapta la frunte, unind trei degete si intreaba: "Cum sa ma inchin?" ceea ce in traducere inseamna: "Ajuta-ma, nu pot singur!"
Copilul merge aproape in fiece duminica la biserica, impreuna cu tatal lui ori cu bunica paterna. Cu vreo doua luni in urma mi-a spus: "Hai sa ne inchinam la Dumnezeu!"
Vrei sa mergem la biserica ?- l-am intrebat.
Da, vreau - a raspuns copilul. Si am mers. La fiecare icoana repeta: pentru sanatate si pentru sanatatea bunicilor si apoi se intorcea catre mine, sa-l ajut sa se inchine.
Azi i-am intins o coala alba. M-a privit si mi-a spus: "Sa desenez si eu familia mea." Bine , daca asta vrei. Asta vrei a repetat copilul. A luat un creion si l-am intrebat pe cine vrei sa desenezi ?
Pe tata!
Si unde il desenezi pe tata ?
Aici ! si a indicat centrul paginii. Deci figura unu, tatal desenat in centrul paginii. Copilul are nevoie sa i se conduca mana. De data aceasta insa a avut nevoie de un alt fel de ghidaj. L-am orientat punandu-i intrebari Are tata cap?
Da , are!
Cum arata?
Uite asa! Si a desenat un cerc.
Apoi am continuat. Are tata ochi?
Da are!
Cati ochi are tata?
Doi, unu, doi. Intai arata la el si apoi deseneaza. Si tot asa pana ce l-am conturat pe tata.
A urmat BUNICA, figura doi, realizata in mod similar.
Apoi figura 3, interpusa intre tata si bunica MAMA. Mamei i-a desenat par lung, fara a avea nevoie de indrumare.
Gata!
Cum gata? Asta e familia ta?
Da, asta.
Si tu unde esti?
Eu sunt la scoala, raspunde copilul.
Si altcineva mai face parte din familie?
Da bunicu!
BUNICUL, figura 4, a fost desenat in partea stanga a paginii.
Apoi s-a desenat pe sine intre tata si mama. Trebuie spus ca bunicii desenati sunt bunicii paterni si au fost pozitionati la extreme bunica in dreapta, bunicul in stanga paginii.
Asa cum am mentionat deja bunicii sunt prezente active in viata copilului. Cu toate acestea mama si-ar dori mai mult sprijin din partea lor. Sunt persoane in jurul varstei de 70 de ani, bunicul suferind de neuropatiediabetica- situatie ce a dus la amputarea unui picior .
In aceste zile bunica pregateste parastasul de 7 ani pentru strabunica baiatului. Pregatirile o fac indisponibila pentru nepot. Cum mama baiatului era foarte suparata din pricina lipsei de sprijin, am incercat sa o consolez ca parastas nu avem in fiecare zi, ca este necesar sa aiba loc. Pomenirea de 7 ani este importanta atat pentru cel plecat dintre noi cat si pentru noi cei ramasi.
Nu ma intereseaza pe mine, nicio pomenire nu e mai importanta decat copilul meu. Nici Dumnezeu nu este mai presus decat copilul meu!
Discutia cu mama a venit in continuarea bucuriei ce o traisem in relatia cu copilul. Desenul familiei, realizat de baiat este un mare pas si eram mandra de el. Pentru a ma putea detasa de discutia cu mama am revenit asupra desenului in cateva randuri. In timp ce-l priveam ma gandeam la mama lui, care adesea ridica ochii spre cer si se inchina spunand Doamne ajuta.
As fi vrut sa fi putut spune si eu iart-o Doamne ca nu stie ce spune. Totusi nu am facut-o. Mi-am amintit ca asemeni ei am auzit multe mame.
Pentru acele mame eu am scris acest articol si am urmatorul mesaj
Fara voia lui Dumnezeu nu ati fi fost niciodata mame. Copilul este un dar divin, incredintat mamelor spre educare si crestere. Nu faceti greseala acestei mame despre care am scris. Cinstiti-l si Slaviti-l pe Dumnezeu! iubiti-va copiii si educati-i.
Victoria C. Ion
Psiholog
Psiholog Victoria C. Ion
-
Copiii, prietenii lui Dumnezeu
Publicat in : Religie -
Copilaria, drum spre sfintenie
Publicat in : Editoriale -
Atunci cand ne lipsesc copiii
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.