"Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va urasc" (Mat. 5, 44) porunca a carei implinire poate fi pentru noi mai mult sau mai putin usoara, insa a ierta pe oamenii care cauzeaza suferintele aceluia pe care il iubim e cu totul altceva. Aici ar putea sa apara ca si cum tu ai savarsi o tradare. Si totusi cu cat dragostea noastra fata de cel ce sufera este mai mare, cu atat mai mult suntem si noi in stare sa impartim si sa iertam si in acest sens dragostea cea mai mare este realizata atunci, cand noi putem spune: "Eu si iubitul meu una suntem".
Atat timp cat zicem "eu" si "el", noi impartasim suferinta si n-o putem accepta. La piciorul Crucii, Maica Domnului nu sta in lacrimi, cum e adesea zugravita in pictura occidentala, ea a ajuns la o astfel de plinatate a unirii (in dragoste) cu Fiul ei, ca nu mai avea la ce sa se impotriveasca. Trecea prin rastignire impreuna cu Hristos. Ea isi traia propria-i moarte. Mama incheia tot ceea ce incepuse in ziua aducerii lui Hristos la templu, cand L-a dat pe Fiul sau. Unul dintre toti fiii lui Israel, El a fost ca o jertfa de sange. Atuncea ea primea consecintele ritualului savarsit care devenise o realitate. Dupa cum atunci El fusese singur cu ea, asa cum ea era pe deplin singura cu El, nemaiavand la ce sa se impotriveasca.
Prin dragoste noi devenim una cu acela pe care il iubim si dragoste ne ingaduie sa impartasim fara reticente nu numai suferinta, dar si atitudinea fata de suferinta si fata de cei care o cauzeaza. Este imposibil sa ne inchipuim pe Maica Domnului sau pe ucenicul Ioan protestand impotriva unui lucru, care fusese voia vadita a Fiului lui Dumnezeu, care se rastignea. "Nimeni nu-mi ia viata Mea, de la Mine, ci Eu insumi o dau pe ea" (In. 10, 18). El murea de buna voie, cu invoirea Sa pentru mantuirea lumii, moartea Lui era aceasta mantuire, de aceea cei care credeau in El si vroiau sa fie una cu El puteau impartasi suferinta mortii Lui, puteau sa treaca prin patimi impreuna cu El, insa nu le puteau respinge, nu puteau sa se intoarca impotriva gloatei care a rastignit pe Hristos, pentru ca aceasta rastignire a fost voia lui Hristos insusi.
Noi ne putem impotrivi suferintei cuiva, ne putem revolta impotriva mortii cuiva fie atunci cand omul insusi se impotriveste lor, pe drept sau pe nedrept, fie cand noi nu impartasim intentiile lui si atitudinea lui fata de suferinta insa in acest caz dragostea noastra fata de acest om e o dragoste insuficienta si produce dezbinare. O astfel de dragoste a aratat Petru, cand Hristos pe drumul spre Ierusalim a spus ucenicilor Sai ca merge la moarte; Petru "chemandu-L la o parte a inceput a-I se impotrivi", insa Hristos a raspuns: "departeaza-te de la Mine satana, pentru ca tu gandesti nu despre cele ce sunt ale lui Dumnezeu, ci despre cele omenesti" (Marc. 8,3 2). Noi ne putem inchipui ca femeia talharului rastignit de a stanga lui Hristos era plina de acelasi protest impotriva mortii sotului ca si el insusi si in acest sens, ei erau una pe deplin, insa amandoi nu aveau dreptate.
A impartasi cu Hristos suferinta Lui, rastignirea, moartea, inseamna a primi neconditionat toate aceste evenimente in aceeasi asezare sufleteasca ca si El, adica a le primi de buna voie, a suferi impreuna cu Barbatul durerilor, a petrece aici in liniste, linistea lui Hristos insusi, intrerupta doar de cateva cuvinte hotaratoare, in tacerea unei adevarate comuniuni, nu intr-o tacere miloasa, ci intr-o liniste compatimitoare, o singura viata si o singura moarte.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Doamne ajuta!
Stefan Popa
Stefan Popa
-
Sfintii stiu necazurile oamenilor...
Publicat in : Religie -
Necazurile
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.