
Adesea, unii dintre noi, ne indeletnicim cu arta scrisului, arta frumosului, lucram cu cuvintele inspirate din sufletele noastre, din viata noastra, poate de o binecuvantare divina... Cream, lucru de dorit, si daruim frumuseti: nespuse, nesfarsite, din iubire, din prietenie, din dorinta de a presara peste sufletelor celor de langa noi impresii si emotii calme, deosebite...
Cuvintele sunt bucuria insuflata noua prin poezie, glasul sunetelor muzicii noastre interioare.
Lucru splendid este sa stii sa intelegi si sa iubesti cuvintele, sa le iubesti, sa vrei si sa te pricepi sa le atingi cu atingerea fina a emotiilor noastre interioare si nu numai...
Minunat este modul in care ele te rasplatesc, uneori, daruindu-ti o metafora pura, expresiva, pe care s-o daruiesti, tu purtatorul sau manuitorul de cuvinte, celor pe care, poate, ii iubesti sau pretuiesti... si nu numai lor.
Ideal este sa exprimi prin cuvintele rostite sau nerostite, scrise sau nescrise, purtate in suflet sau in gand macar o picatura de adevar, macar o farama de iubire...
Dar... indaratul acestor cuvinte sunt alte cuvinte, poate mai autentice, mai adevarate, mai frumoase, suntem noi, cu puterile si neputintele noastre, cu temerile, fricile, dar si curajul si entuyiasmul nostru. In spatele acestor cuvinte care ofera atat de mult, sunt limitele, departarile , abisurile, dar si profunzimile noastre sufletesti, suntem noi insine, atat de complicati si atat de simpli, atat de saraci, si atat de bogati, fericiti sau nefericiti, tristi sau bonomi, oricum am fi... frumosi sau urati. Acum, virtual, chipuri nevazute si nebanuite care pot spune totul sau poate nu spun nimic, pot purta o masca sau pot fi ele insele, pot picura otrava sau dulceata in sufletele si gandurile celorlalti cititori sau ascultatori, pot darui adevar sau pot minti, pot trada sau pot fi loiali, pot rani sau pot alina...
Pot exprima ceea ce gandesc, iubesc, viseaza sau doresc sau, dimpotriva, nu pot intelege cuvantul, nu-l pot imblanzi, imbuna, nu-l pot atinge cu atingerea fina a inspiratiei lor, astfel incat poezia lor nu poate reda frumusetea, tumultul, intensitatea frumusetii, a viselor, emotiilor, durerilor lor...
Dar, cel mai mult si mai mult , conteaza faptul ca ele pot oferi, pe langa taceri mangaietoare, raspunsuri, pot oferi adevar , pot oferi dragoste si nesfarsita iubire vie, lucratoare.
De aceea, din cand in cand, noi, oamenii, indragostiti de cuvinte, obsedati de cuvinte, visand la cuvinte, purtatori si pastratori de cuvinte sau doar, lucru de nedorit, dar inevitabil, manuitori, utilizatori de cuvinte, ar trebui sa privim in noi insine si sa ne intrebam: cine suntem noi, cei din spatele cuvintelor nesfarsite?
Traian Calistru
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.