Teatrul crestin cu destinatie didactica poate fi o cale de solidarizare intre Biserica, Scoala si Familie. O cale sublima, inmiresmata de parfumul celest al creatiei, ca un balsam pe o rana adanca si dureroasa: educatia.

M-am „inhamat” la aceasta „piatra de moara” cu cinci ani in urma, la indemnul si cu binecuvantarea a doi preoti cu har. Primul, vrednicul de pomenire parintele Ioan Sabau din Folt, judetul Hunedoara, fost detinut politic, ctitor al primei biserici in plin regim comunist – Biserica din comuna Vinerea, judetul Alba - o adevarata epopee -, plecat de curand la cerul pe care l-a dorit si la slujit toata viata de 95 de ani. Al doilea, p.

c. Mihai Todoca – preot la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Orastie- la recomandarea celui dintai - un erudit a carui enoriasa ma aflam prin purtarea de grija a lui Dumnezeu. Am plecat „la drum” cu dorinta de a ma pune in slujba Atotcreatorului. Calea este cea stramta, cu multe greutati, dar intotdeauna la rascruce m-a asteptat El, cu infinitele bucurii, cu neasemuitele comori. Cand nu mai aveam puterea de a continua, cand tentatia de ma opri era prea mare, El mi-a aratat un nou drum, mi-a deschis o noua usa. Dupa trei ani de exersare a teatrului cu tematica ortodoxa, realizat de elevi in municipiul Orastie, si un an in orasul Saveni din judetul Botosani, pot spune ca orice as face, nu voi fi vrednica sa-i multumesc vreodata pentru chemarea intr-o vie atat de minunata, atat de seducatoare. Dar via aceasta este foarte mare si are nevoie de multi lucratori. De un turn de veghe, de gard si alte lucruri trebuincioase.

Literatura religioasa didactica este deocamdata foarte saraca. Dascalii sunt atat de stresati de aceasta „aliniere europeana” pe de o parte, de cresterea salariilor pe de alta incat problema educatiei ramane o nisa a sistemului. Marile edituri religioase se multumesc sa traiasca din izvoarele sfinteniei aflate la mare cautare – lucru imbucurator dealtfel, clerul impartit intre jugul cel bun si interese care de care mai draconice, familia – doarme inca in ignoranta ateismului si se zvarcoleste agonizand in iubirea prost inteleasa si sexul de consum; iar de vreun an incoace ne bantuie o stafie inspaimantatoare – criza economica. Trebuie neaparat precizat: „economica” – o recunoastere implicita a crizei morale in care se scufunda civilizatia cand omul nu-si mai cunoaste stapanul – aceeasi repetabila istorie de la Adam. Si aceeasi repetabila gafa de a ne sustrage de raspundere, fiecare aratand cu degetul spre ceilalti. Ce face scoala si Biserica?- intreaba parintii; ce face scoala, ce fac parintii, intreaba preotii, iar scoala la randul ei intreaba de parinti si de Biserica. Si atunci cand nu este comoditate, este ignoranta si necunoastere, cand nu sunt acestea este teama nejustificata de a nu deranja, adica „gaseste dracu ac” de cojocul fiecaruia.

Clerul se plange ca predarea religiei in perioada postdecembrista nu a dus la o viata mai religioasa, dimpotriva bisericile sunt mai goale. Poate fi altfel cand nu exista punti de comunicare intre institutiile implicate in educatie – despre care, cu toata religiozitatea nativa romaneasca se pare ca avem de invatat totusi de la fratii din Biserica Catolica, ce din traditie nu detin comorile ortodoxiei?

Depinde de noi toti sa scoatem manelele, trupurile dezgolite, ritmurile demonice de pe scene si sa aducem in locul lor ingerii, sfintii, cantarile psaltice! Sa punem in fata oamenilor adevarul crestin prin teatru jucat de copii lor. E atat de simplu! E atat de frumos! Nu cred sa fie actor adult mai inzestrat cu har de a se substitui personajului decat copiii, cu o naturalete debordanta. Teatrul crestin ar putea fi o disciplina optionala pentru toti elevii, tematica acestuia fiind o excelenta simbioza pluridisciplinara: religie, istorie, literatura, educatie moral-civica.

Ei, da, bucuria aceasta pe care o traiesc din cand in cand, atunci cand copiii pe scena sau in biserica dau viata marilor noastre comori, aducand parintilor mesajul mesianic al trairii in Hristos, poarta amaraciunea zidurilor meschine ce-i stau impotriva. Nu copiii sunt problema! Nu parintii se opun! Nu trebuie averi pentru costumatii! E nevoie doar de o clipa sa privesti la Dumnezeu. Sa intelegi rostul zilei. Sa-si faca fiecare datoria sa si sa lase grijile care nu-i apartin, in seama Stapanului.

Cel mai greu de trecut este zidul editorial. O carte poate sparge mai usor pe celelalte – egourile didactice si teologice. Copii sunt intotdeauna extraordinari iar parintii accepta cu placere provocarea. Ce simple, ce firesti sunt lucrurile si lucrarile lui Dumnezeu, dar cat de complicate le fac oamenii!

Calea spre o finantare editoriala in acest scop pare sa fie mai lunga si mai grea decat cea care duce la rai – unde nu se ajunge comod!

.Si nici nu putem bate singuri la usa lui!
Iar maine?.

Dorina Paduraru
Nota:
Pentru cei interesati de piese de teatru crestin destinat elevilor, exista site Web.clicknet. ro/teatrucrestin.

.