Dragostea nu este doar despre a face binele, dragostea este și despre a nu face răul...

Binele îl fac și păgânii...

Creștinul învederat însă nu săvârșește răul sub nicio formă, nici sieși, nici aproapelui, nici nimănui...

Așa se verifică virtutea, asta-i dovada omului virtuos care a dobândit dragostea: el nu lucrează răul sub nici o formă, nici direct, nici indirect, nici pe față, nici pe la spate, nici la vedere, nici în ascuns...

În el nu sălășluiesc vrăjmășii...

Însă, omul păcătos, muncit de patimi și demoni, oricât și-ar ascunde vrăjmășia, disprețul față de alți oameni, micimea sufletului său, urâtul caracter, băloasa mândrie a minții și răutatea inimii sale, invidia și dușmănia lui nu pot sta pitite multă vreme...

Oricât le-ar închide în ocnițe întunecate, înrobite morții, ascunse în tenebrele sufletului său, oricât le-ar acoperi cu fățărnicie, cu maniere disimulate, cu zâmbete false, cu amabilități simulate:

Gunoiul lăuntric pute...

Jegul se vede...

Gândurile rele subliminale transpiră miasme...

Moartea stăpânește cadaveric răspândind putrefacție...

Dar mortul viu întemnițat vrea să se elibereze....

Omul dinlăutru mort în păcat vrea să treacă dincolo de zăbrelele inimii împietrite și-și strigă durerea, adesea fără chip...

Omul virtuos este un om liber, frumos, senin și cântă cu bucurie oda vieții...

El nu este virtuos doar pe dinafară, ci și pe dinăuntru, nu doar la vedere, ci și în ascuns...

Nimeni nu va putea să spună despre omul virtuos: mie mi-a făcut rău, pe mine m-a nedreptățit, m-a defăimat, m-a urât pe nedrept...

Așa se verifică și fidelitatea față de Hristos și față de Evanghelie, că El ne-a poruncit:

Cine iubește pe Dumnezeu, să iubească și pe fratele! (1 Ioan 4, 21)

Cum va spune Hristos la Judecata sufletelor și ce răspuns vom da noi?

Ceea ce ați făcut fraților Mei mai mici, Mie Mi-ați făcut (Matei, cap. 25)

Nu doar omul dinafară trebuie înfrumusețat...

Cum ești pe dinăuntru?

Omul cel tainic al inimii este același cu cel pe care îl arăți pe dinafară ? Seamănă unul cu altul?

Când ești doar cu tine ești la fel și când ești cu ceilalți?

Întrebări ale cunoașterii de sine...

Facem binele doar la vedere, ca să fie cu laudă și răul în ascuns, ca să nu-l vadă nimeni?

Dar dacă am face invers? Dacă am întoarce ca pe un cojoc fața cu dosul, ar mai rămâne ceva din lauda virtuților noastre?

Dacă s-ar auzi și vedea de către toți gândurile și cugetele inimilor noastre, ne-am rușina?

Dacă am întoarce ca pe-o căciulă ce avem în cap, ce nutrim unii pentru alții, ce răutăți și dușmănii urzim înăuntru nostru, ce ar mai rămâne din faima noastră de oameni cumsecade?

De aceea vor fi judecate și gândurile noastre, tot ceea ce n-am rostit și n-am făcut la vedere și la auzire, dar au existat, au trecut, s-au lucrat în ascuns, înlăuntrul nostru...

Deci, fiecare persoană este suma celor văzute și a celor nevăzute ale sal; ba chiar putem spune că, omul este în esența sa, mai mult, ceea ce nu se vede, decât ceea ce se vede, se arată și pare a fi...

Esența omului provine din interioritate, din adâncimea ființei sale...

Și ce minune să descoperi că omul dinăuntru e mai frumos decât omul dinafară!

Sunt rari astfel de oameni...

Pr. Alin-Cristian Preotu

• Viata duhovniceasca
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Viata duhovniceasca si familia
  Publicat in : Credinta