O temă importantă şi interesantă este cea a organelor duhovniceşti de simţ. In starea lor obişnuită, organele de simţ sunt, la fel ca întregul om, necurăţite, şi acest fapt îşi pune amprenta asupra întregii vieţi a omului: „Intrucât vederea noastră duhovnicească şi auzul nostru duhovnicesc nu sunt curăţite, vedem prost şi nu putem primi bunătăţile duhovniceşti" (Sfântul Teodor Studitul). Curăţirea duhovnicească a omului influenţează şi organele de simţ. După cum scria Sfântul Ioan Gură de Aur, „atâta timp cât sufletul este pe pământ, trupul şi simţurile trupeşti îl înfăşoară în nenumărate lanţuri... şi auzul, şi văzul, şi pipăitul, şi mirosul, şi limba aduc în el din afară o mulţime de răutăţi - însă când el prinde aripi şi se îndeletniceşte cu lucruri duhovniceşti închide intrarea închipuirilor păcătoase: nu înăbuşind simţurile, ci îndreptând lucrarea lor spre aceeaşi înălţime".

Totodată, apar treptat ochii duhovniceşti, „care văd tainele ascunse în suflet, bogăţia cea nevăzută şi dumnezeiască, ascunsă de ochii fiilor trupului şi descoperită de către Duhul celor care mănâncă de la masa lui Hristos" (Sfântul Isaac Sirul). Aceştia mai sunt numiţi şi ochi lăuntrici sau ochi ai sufletului:

- Sfântul Macarie Egipteanul spune despre ochii trupeşti şi auzul trupesc: „Sunt nişte ochi mai lăuntrici decât aceşti ochi şi este un auz mai lăuntric decât acest auz";

- „Nu ochii trupeşti, ci ochii sufletului văd puterea Duhului" (Sfântul Grigorie Palama);

- „După cum ochii trupeşti zăresc lucrurile vieţii acesteia pământeşti şi văd deosebire, de pildă, între lumină şi întuneric, între alb şi negru, între urât şi frumos... după cum urechile deosebesc sunetele supuse auzului, neplăcute sau desfătătoare, la fel sunt şi urechi ale inimi şi ochi ai sufletului, ca să Il vadă pe Dumnezeu - şi Dumnezeu Se face văzut celor ce sunt în stare să-L vadă, anume celor ce au deschişi ochii sufleteşti" (Sfântul Teofil al Antiohiei);

- „Toţi cei ce văd doar cu ochii trupeşti şi doar această lumină materială sunt orbi şi n-ar trebui să aibă altă grijă decât aceea de a-şi deschide ochii cei înţelegători ai sufletului lor şi să vadă neînserata lumină dumnezeiască" (Sfântul Simeon Noul Teolog);

- „Şi simţurile se înnoiesc... Ochiul omului înnoit nu vede răul, urechea lui nu aude nimic putred. La sfinţi erau deschişi ochii lăuntrici şi urechile lăuntrice, care la noi sunt înăbuşite de trup" (Sfântul Inochentie al Hersonului).

Pe lângă văz, mai există şi toate celelalte organe de simţ duhovniceşti: „Sufletul are toate însuşirile (la modul propriu, fără metafore) pe care le are şi trupul" (Sfântul Inochentie al Hersonului). Din cauza lipsei lor de dezvoltare ele sunt greu observabile, dar la nevoie pot fi îmbunătăţite: „Simţurile dinafară sunt acum foarte dezvoltate; cu atât mai mult pot fi dezvol» tate simţurile duhovniceşti" (ibidem).

Această dezvoltare nu are însă loc prin „trainin-guri senzoriale", ci în primul rând prin lupta cu păcatul, fiindcă „păcatele sunt întuneric, care întunecă ochii sufletului" (Sfântul Tihon din Zadonsk).

Ochii lăuntrici s-au întunecat prin cădere: ,,Toţi au ochi, însă la unii ei sunt acoperiţi cu întuneric şi nu văd lumina soarelui - şi deşi orbii nu văd, lumina soarelui există şi luminează, iar orbii n-au decât să se plângă de ei înşişi şi de ochii lor" (Sfântul Teofil al Antiohiei); trebuie neapărat ca ochii sufletului să nu fie întunecaţi cu păcatele şi cu faptele cele rele, fiindcă „nelegiuirile întunecă în aşa hal, încât nu poţi să-L vezi pe Dumnezeu" (ibidem).

Ca atare, avem neapărată nevoie de curăţirea lăuntrică şi de dezvoltarea duhovnicească a organelor de simţ. Prin Euharistie are loc luminarea tuturor organelor de simţ, fiindcă Tainele lui Hristos luminează toată „cincimea cea simplă" a simţurilor (din rugăciunile de mulţumire după Sfânta împărtăşanie).

Odată cu curăţirea şi luminarea organelor trupeşti de simţ are loc şi trecerea la organele de simţ lăuntrice: „Cine înlocuieşte lucrarea simţurilor dinafară cu cea a simţurilor lăuntrice - văzul prin năzuinţa minţii către vederea luminii vieţii, auzul prin luarea-aminte cea sufletească, gustul prin dreapta socotinţă cea înţelegătoare, mirosul prin priceperea minţii, pipăitul prin trezvia cea priveghetoare a inimii - duce pe pământ viaţă îngerească" (Sfântul Nichita Stithatul).

In concluzie, se poate vorbi de apariţia unor noi simţuri: „Cei ce sporesc în desăvârşirea duhovnicească, atunci când se luminează în mintea lor, văd în chip gândit slava Domnului şi sunt învăţaţi în chip gândit de către harul dumnezeiesc cunoştinţă după cunoştinţă, suind de la vederea celor ce sunt la cunoaşterea a ceea ce cu adevărat este mai presus decât tot ce este... cel luminat de Duhul Sfânt, Care înnoieşte toate, dobândeşte ochi noi şi urechi noi" (Sfântul Simeon Noul Teolog).

Aceasta se mai numeşte şi deschidere a organelor de simţ - în sensul de deschidere faţă de lumea duhovnicească. Sfântul Teofan Zăvorâtul a dedicat unul dintre capitolele lucrării sale Calea spre mântuire temei: „Vederea lumii duhovniceşti". El scria acolo: „Cel care a intrat înlăuntrul său vede o altă lume, asemenea unei case uriaşe, nevăzută şi de neînchipuit, dar care se întipăreşte în cuget." După Sfântul Ignatie Briancianinov, „vedeniile sfinţilor şi stările lor mai presus de fire sunt cu totul duhovniceşti: nevoitorul ajunge în stare de ele nu înainte ca ochii sufletului să îi fie deschişi de către harul dumnezeiesc... Şi simţurile trupeşti ale sfinţilor iau parte la vederea cea harică, însă atunci când trupul iese din starea pătimaşă la starea de nepătimire".

Abuzul de asemenea experienţe şi încercarea de a „lua cu sila" capacităţile ce se dezvoltă în mod firesc atunci când omul a ajuns pe treapta corespunzătoare de dezvoltare lăuntrică atrag după sine boala şi dezagregarea personalităţii (Florenski). Spunând aceasta, părintele Pavel Florenski face trimitere la Sfântul Ignatie Briancianinov, care a scris în repetate rânduri despre această problemă şi i-a dedicat o lucrare aparte: Cuvânt despre vederea trupească şi cea duhovnicească a duhurilor. Iată un citat din ea: „Omul nu are voie să îndepărteze rânduiala dumnezeiască şi cu propriile mijloace - cu îngăduinţa lui Dumnezeu, dar nu cu voia Lui - să-şi deschidă simţurile şi să intre în împărtăşire vădită cu duhurile."

După cuvântul biblic, deschiderea urechilor - aşadar, şi a celorlalte organe de simţ - are loc atunci când trebuie şi când aceasta se săvârşeşte de către însuşi Cuvântul lui Dumnezeu (v. Is. 50, 5) - dar mai devreme sau mai târziu asta se va întâmpla cu orice om: „Celui ce a răposat, la fel ca pruncului nou-născut, se deschid ochii atunci când iese din viaţa de acum - ochii sufletului, zic, cu care vede adevărata fire (natură) a celor ce sunt; i se deschide auzul... i se deschide gura... i se deschide gustul... i se dă putere de pipăire" (Sfântul Grigorie al Nyssei).

Cel ajuns la măsura desăvârşirii duhovniceşti „vede nu cu ochii fireşti, fiindcă a ajuns mai presus de toată vederea firească, primind ochi noi, neasemuit mai buni decât ochii fireşti, cu care şi vede mai presus de fire" (Sfântul Simeon Noul Teolog).

Totodată, trebuie neapărat să ţinem minte că la fel ca orice lucrare duhovnicească deschiderea văzului duhovnicesc nu este lucrare a mâinilor omeneşti: „Adevărata vedere a firii celor simţite şi a celor mai presus de simţuri, precum şi a înseşi Preasfintei Treimi, vine prin descoperirea lui Hristos" (Sfântul Isaac Şirul) ce anume este cutare sau cutare lucru, judecând după felul cum îl vede ori îl aude" (ibidem).

LARISA ŞEHOVŢOVA, IURI ZENKO
ELEMENTE DE PSIHOLOGIE ORTODOXĂ, EDITURA SOPHIA

Cumpara cartea "ELEMENTE DE PSIHOLOGIE ORTODOXĂ"

• Despre vederea duhovniceasca a duhurilor
  Publicat in : Credinta
• Despre vederea duhovniceasca a lumii
  Publicat in : Credinta
• Nu te lua dupa ce vad ochii
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Predica la duminica a treia dupa Rusalii
  Publicat in : Duminica a 3-a dupa Rusalii