Petru grăieşte: Ieşi de la mine, Doamne, că sunt om păcătos! (Lc. 5, 8). Petru se mărturiseşte a fi păcătos şi rosteşte asupra sa osânda de a fi nevrednic să vadă faţa lui Hristos - ca şi cum s-ar alunga pe sineşi de la faţa Lui, ca şi cum ar zice: „Mă ruşinez de păcatele mele, mă tem de faţa Ta. Drepte Judecătorule, Care vezi toate cele ascunse! Nu îndrăznesc să privesc la Tine, nu sunt vrednic să stau înaintea feţei Tale, ci vrednic sunt să stau departe de Tine, ca un osândit şi izgonit - dar unde mă voi duce de la Duhul Tău şi de la faţa Ta unde voi fugi? (Ps. 138, 7). Tu însuţi du-Te pentru o vreme de la mine, aşa cum se duce soarele de la această jumătate a lumii, ca pe urmă să strălucească din nou. Du-Te de la mine, Lumina mea, cu frica dreptei Tale judecăţi, de care mă spăimântez, du-Te până când îmi voi întreba conştiinţa, până când voi cerceta păcatele mele cu de-amănuntul şi voi rosti singur judecată asupra mea. Atunci străluceşte-mi din nou, Soarele meu, luminân- du-mă cu razele harului Tău!"
Asta înseamnă cuvintele lui Petru, aceasta este noima, aceasta e taina lor.
Ce bun chip al mântuirii păcătoşilor! Ce bună povaţă pentru toţi!
Vrei, păcătosule, să fii neosândit la Infricoşătoarea Judecată dumnezeiască? Osândeşte-te pe tine însuţi, prin osândirea de sine luând-o înaintea Judecăţii lui Dumnezeu. Nu degeaba spune Apostolul: De ne-am fi judecat noi înşine, n-am mai fi judecaţi (I Cor. 11, 31). Dacă fiecare din noi se va învăţa să cunoască şi să judece păcatele sale, se va izbăvi de osânda veşnică. Nu va fi fără de folos să amintim aici istoria păcătuirii şi pocăinţei lui David.
A păcătuit David, şi a păcătuit greu, după cum ştiţi - fiindcă cine n-a auzit de povestea cu Urie, care era bărbat vestit în Ierusalim, şi cu Virsavia, soţia lui? Când David se afla în acest păcat, Dumnezeu l-a trimis la el pe Prorocul Natan, ca acesta să-l mustre pe David, să-l sperie cu judecata răzbunătoare a Dumnezeirii şi să-I povăţuiască - şi iată că Natan, venind la David, i-a spus o pildă despre doi oameni. Erau într-o cetate, spune Prorocul, doi oameni: unul bogat şi altul sărac. Cel bogat avea foarte multe vite mari şi mărunte, iar cel sărac n-avea decât o singură oiţă, pe care el o cumpărase de mică şi o hrănise şi ea crescuse cu copiii lui. Din pâinea lui mâncase şi ea şi se adăpase din ulcica lui, la sânul lui dormise şi era pentru el ca o fiică. Dar iată că a venit la bogat un călător, şi gazda nu s-a îndurat să ia din oile sale sau din vitele sale, ca să gătească cină pentru călătorul care venise la el, ci a luat oiţa săracului şi a gătit-o pe aceea pentru omul care venise la el (II împ. 12, 1-4).
Dacă aş fi fost de faţă atunci când Natan i-a spus lui David acea pildă, i-aş fi zis lui Natan: „Sfinte Proroace, adevărate slujitor al lui Dumnezeu! Dumnezeu te-a trimis la David să-i dai în vileag păcatele, să-l sperii şi să-l cerţi cu mânia cea înfricoşătoare a Dumnezeirii, iar tu îi povesteşti poveşti, îi spui pilde şi vrei să-l faci mai degrabă judecător decât păcătos vinovat şi osândit!" îmi răspunde însă, în numele lui Natan, Sfântul Petru, lămurind că Prorocul, înainte de a-l mustra pe David, la început îi spune pilda pentru ca David, rostind judecată asupra sa şi osândindu-se singur, să primească mai lesne de la Dumnezeu milă şi iertare.
Să ne uităm la chibzuinţă Prorocului. El a făcut aşa, deoarece ştia că păcătosul nu poate primi de la Dumnezeu milostivire şi iertarea păcatelor sale mai lesne decât prin cunoaşterea păcatelor sale, mărturisirea vinovăţiei sale şi osândirea de sine. Tocmai de aceea i-a spus împăratului pilda aceea, prin care împăratul însuşi a fost judecător şi răzbunător împotriva păcatului său. Când David a rostit judecată dreaptă împotriva acelui păcat, zicând că omul care a făcut aceasta este vrednic de moarte, Prorocul l-a dat în vileag şi l-a mustrat: „Tu eşti omul care a făcut aceasta (II Imp. 12, 5, 7), fiindcă ai luat de la sărmanul Urie mieluşeaua - nevasta lui tu eşti acel bărbat pe care îl socoti vrednic de moarte!"
Mare folos va avea păcătosul la judecata lui Dumnezeu de pe urma faptului că judecându-şi singur păcatele o ia înaintea ei. Cu adevărat, şi Sfântul Petru, ştiind aceasta, a rostit osândă asupra sa, zicând: Sunt om păcătos!, şi singur s-a osândit, socotindu-se nevrednic să vadă faţa lui Hristos, drept care a şi zis: Ieşi de la mine, Doamne! Iar noi să învăţăm acum cu toţii de la Sfântul Petru să ne cunoaştem păcatele şi să ne judecăm singuri, mărturisindu-ne vina lui Dumnezeu la spovedanie şi cerând pentru aceasta pedeapsă duhovnicească - epitimie şi aşa mai departe.
SFÂNTUL DIMITRIE AL ROSTOVULUI
DACĂ VREI SĂ AJUNGI LA CER. SFATURI DE ŢINUT MINTE, Editura Sophia
Cumpara cartea "DACĂ VREI SĂ AJUNGI LA CER. SFATURI DE ŢINUT MINTE"
-
Pocainta neintrerupta - sursa a vietii duhovnicesti autentice
Publicat in : Credinta -
Pocainta si marturisirea: o taina uitata
Publicat in : Credinta -
Pocainta, transformare a mortii in inviere
Publicat in : Morala -
Rugaciune de pocainta
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.