Paraciosul roade osul... sa treci drept turnator sau sa opresti raul?

Paraciosul roade osul... sa treci drept turnator sau sa opresti raul? Mareste imaginea.

- Mama, Cati iar a îmbrăcat bluza mea!, spune Eliza uitându-se cercetător pe sub sprâncene.

- De ce pârăşti tot timpul?, se supără Cati.

- Dar tu de ce îmi iei mereu lucrurile? Şi pe urmă mi le arunci înapoi murdare.

- Eliza, tu ai încercat să stai de vorbă cu sora ta fără să mă implici pe mine? Uite, acum te plângi de Cati că îţi ia lucrurile, ieri te-ai plâns de Alex că ţi-a vărsat cerneală pe masă, alaltăieri te-ai plâns că s-a aşezat la masă pe locul tău.

- Mama, dar ea se plânge tot timpul! Este îngrozitor de pârâcioasă!, zice Cati şi deja trage aer adânc în piept ca să înşire pârâciunile Elizei.

- Dar tu acum ce crezi că faci?, o întreabă mama.

„Ce-l face pe copil să pârascâ, deşi pârâtul nu e văzut cu ochi buni? Cum să îi explicăm diferenţa între pârât şi faptul că uneori trebuie neapărat ca adulţii să fie înştiinţaţi cu privire la anumite lucruri dăunătoare şi periculoase?”

Dimitrie Tiutterin, pedagog

Pentru mulţi adulţi, aceasta e o temă dureroasă: pe de o parte, există rudimentarul: „nu trebuie să fii turnător”, pe de alta există conştiinţa faptului că răul trebuie oprit. Şi adulţii îi spun adeseori copilului: „descurcă-te singur” nu fiindcă vor să-l înveţe ceva, ci fiindcă se tem ei înşişi de această situaţie. Şi aici - cum se întâmplă mereu - adulţii mănâncă aguridă şi copiilor li se strepezesc dinţii.

Eu însumi am fost şocat mult timp de faptul că în şcolile englezeşti sunt adunaţi copiii şi li se spune: „Luna asta, cutare elev ne-a înştiinţat de cutare lucru şi în consecinţă cutare rău a fost curmat - haideţi să îl aplaudăm!” Mă gândeam: „Cum aşa, asta e o naţie de turnători!” De fapt, dacă te pui o clipă în locul copilului care a încercat în acest fel să curme un rău, îţi dai seama că purtarea lui presupune o anumită bărbăţie. Să intri în conflict cu alţii pentru binele obştesc este un gest demn de respect. Şi această decizie a copilului trebuie susţinută cât mai mult de către adulţi. Poate ca mitologema „turnătoriei” s-a înrădăcinat în societatea noastră tocmai deoarece cu ea este mult mai uşor de trăit.

La fel ca în orice altă privinţă, şi aici sunt perfect posibile exagerări. Nu este nici o tragedie dacă copilul se scarpină la mână, dar dacă începe să se scarpine tot timpul înseamnă că ceva nu-i în regulă. Dacă copilul se plânge mereu mamei de cineva, dacă recurge la acest mijloc ca la o soluţie de preferinţă, e cazul să cădeţi pe gânduri.

Nu cumva copilul nu este adaptat social şi nu ştie cum să se poarte într-o situaţie sau alta? Aici, părintele trebuie să orienteze, să înveţe, să sfătuiască, să evalueze situaţia ca să-şi dea seama dacă copilul îi poate face faţă singur, iar dacă poate - să îl susţină, dar să nu rezolve problema în locul lui.

A doua variantă - plângându-se, copilul vrea de fapt să le spună adulţilor: „Daţi-mi atenţie, fiţi tandri cu mine!” El foloseşte acest mijloc, în general, cu mama. De pildă, când e în vizită se simte stingher, vrea să fie cu mama, iar aceasta i-a spus: „Du-te şi joacă-te cu Nela şi cu Paul şi lasă-mă în pace, că vreau şi eu să stau de vorbă!”

Aceasta este altă situaţie, şi îndatorirea părintelui este de a înţelege că în acel moment copilul are nevoie disperată de atenţia lui. Câteodată e suficient să-l puneţi pe copil, pur şi simplu, pe genunchi - puteţi continua conversaţia şi aşa.

A treia situaţie: copilul e manipulator şi foloseşte plângerile ca pe nişte „ameninţări cu atentate teroriste”. Aşadar, cândva i-a reuşit tactica, şi a înţeles că poate proceda aşa pentru a-şi atinge anumite scopuri. Pesemne că au fost înainte cazuri când voi, de pildă, l-aţi pedepsit fără multă cercetare pe cel mai mare, iar cel mic a ieşit în avantaj. Aici e important să vă daţi seama că nu aţi avut dreptate, iar în continuare să acţionaţi potrivit situaţiei.

Cum să ne dăm seama dacă copilul e sincer sau nu, dacă a dat fuga la voi să se plângă deoarece chiar îl îngrijorează ceva, sau încearcă să ne manipuleze? Foarte simplu. După expresia de îngrijorare de pe faţa lui. Dacă e tulburat, frământat, dacă e greu să-l distrageţi de la problema respectivă, înseamnă că are o cerinţă care trebuie neapărat satisfăcută. Ce vrea de fapt cerându-vă ajutorul? Nu cumva nu sunteţi suficient de convingători şi chiar trebuie să vă duceţi o dată să-l apăraţi? Aici, câţi copii, atâtea variante.

Dacă e însă calm ca un piton şi povesteşte: „Uite, Edi...” înseamnă că se foloseşe cu succes de roadele greşelilor voastre.

Principalul este să înţelegeţi esenţa procesului. Atunci, veţi căuta şi veţi găsi o decizie tactică ce poate fi aplicată imediat. In general, nu trebuie să ţineţi tot timpul degetul pe puls, fiindcă se poate ca azi copilul să fie încă sincer, dar mâine să înţeleagă: „Aha, chestia asta merge” şi să înceapă să vă folosească. A fi părinte înseamnă a fi tot timpul pe muchie de cuţit...

Olga Troiţkaia, psiholog

Care este cauza pârilor? Lipsa de corectitudine a adulţilor. „Cine a făcut asta?” - întreabă bunica. „Ia să-mi spui tu mie, că nu e bine să nu ştiu eu... Bravo lui, că îmi spune tot!” Până şi ochii pârâciosului vorbesc: „Trebuie să mă lăudaţi pentru ceea ce vă aduc acum la cunoştinţă.” Inseamnă că a fost deja lăudat pentru asemenea lucruri de un adult. A lăudat-o educatoarea pe fetiţă la grădiniţă fiindcă aceasta îi spunea ce face fiecare: „Tu eşti ajutoarea mea!”, sau învăţătoarea spunea în clasa întâi: „Copii, eu plec acum; voi să fiţi deocamdată cuminţi, că Tina o să-mi spună tot pe urmă.” In majoritatea cazurilor, pârile nu pică din cer - noi, adulţii, le ajutăm să apară.

Nu trebuie să facem însă confuzie între două situaţii. Una este când copilul se plânge de cineva ca sâ fie lăudat ori ca să se răzbune. Sigur, aşa ceva nu trebuie încurajat. Cu totul altceva este însă când ceva l-a speriat, i-a dăunat, cu adevărat: i-au aruncat cu nisip în ochi, i-au luat un lucru, l-au împins, i-au spus vorbe urâte. In acest caz nu trebuie sa-i spuneţi: „Descurcâ-te singuri” Dacă copilul a fost necăjit, dacă i-a fost provocată suferinţă, el are tot dreptul să le spună asta adulţilor.

Şcoala şi familia nu sunt puşcării, unde să facă legea criminalii. „Turnătoria” e o crimă între bandiţi. Noi nu suntem bandiţi. Cu atât mai mult cu cât noi înşine îi învăţăm mereu pe copii: „Dacă vine la voi pe stradă un om necunoscut şi vă cheamă undeva sau vă oferă îngheţată, trebuie neapărat să le spuneţi adulţilor.” Intr-o asemenea situaţie nu-i spunem copilului să se descurce singur! Trebuie să-i explicaţi că dacă vorbeşte de o situaţie care nu-l priveşte deloc sau dacă vrea să fie pedepsit altcineva, nu e corect ce face, dar dacă cineva l-a speriat sau l-a necăjit trebuie să ceară neapărat ajutorul adulţilor.

Da, câteodată e dificil să te descurci cu subtilităţile relaţiilor dintre copii, dar şi în viaţa adultă avem mereu de rezolvat dilema: dacă la birou ni se pun beţe în roate ori au loc sincope în muncă din cauza cuiva, pe unde trece hotarul până la care trebuie să ne „descurcăm singuri” iar dincolo de care trebuie să ne plângem şefului? Experienţa din copilărie poate fi aici hotărâtoare.

Fragment din cartea "SUFLETUL COPILULUI VOSTRU", Editura Sophia

Cumpara cartea "SUFLETUL COPILULUI VOSTRU"

Pe aceeaşi temă

19 August 2019

Vizualizari: 233

Voteaza:

Paraciosul roade osul... sa treci drept turnator sau sa opresti raul? 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

paraciosul minciuna

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE