O alta Fericire care, la prima vedere, poate parea un paradox este ultima dintre cele noua si anume acea care ne spune: "Fericiti veti fi cand va vor ocara pe voi si va vor prigoni si vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra, mintind pentru Mine" ca apoi sa ne spuna "Bucurati-va si va veseliti, ca plata voastra multa este in ceruri."

Cand se rosteste aceasta fericire care este cea mai mare dintre toate incluzandu-le in acelasi timp si pe celalate, la Sfanta Liturghie preotul iese din Sfantul Altat cu Sfanta Evanghelie iar apoi intra pe usile imparatesti care sunt larg deschise asa cum va fi deschisa si Imparatia Cerurilor pentru acei care vor rabda prigoniri si necazuri de la oameni pantru numele lui Iisus Hristos.

M-am intrebat de multe ori atunci cand am auzit, parinti ai unor copii ajunsi la varsta maturitatii spunand "tot ce fac este pentru fericirea coiilor mei !" ..."Care fericire o doresc parintii copiilor?" Cati parinti doresc copiilor fericirea aceasta despre care ni se spune in Evanghelii ca este calea sigura spre Imparatia Cerurilor?

Noi dorim copiilor un trai confortabil, sa fie respectati si sa li se vorbeasca frumos, sa fie laudati pentru faptele bune pe care le fac si certati pentru cele rele. Acelasi lucru il face si scoala. Le imprimama inca din copilarie cultivarea respectului de sine si intr-un fel chiar ii invatam sa se supraevalueze facand din ei mici divinitati la care adeseori ne inchinam chiar noi parintii, vorbindu-le mult mai mult despre lumea aceasta si putin sau aprope de loc despre viata vesnica.

Viata de fapt nu este altceva decat un drum al crucii iar cei care adeseori ne atrag atentia sau chiar ne ranesc sunt singurii care ne ajuta sa uracm Golgota spre dobandirea virtutilor.

Virtutile se dobandesc cu osteneala si cu lupta, lupta fiind mai ales cu propria mandrie, mandria de a crede ca avem fapte bune sau ca suntem ceva fara a ne raporta la Dumnezeu.

Prin crucea pe care trebuie sa o luam intelegem partea de osteneala legata de implinirea rostului nostru de crestini. Aceasta era foarte bine inteleasa de primii crestini care stiau ca Imparatia Cerurilor se dobandeste doar prin multe suferinte. Crestinii de astazi sunt din ce in ce mai putin dispusi sa sufere pentru credinta, asteptand de la Dumnezeu si de la Sfinti doar implinirea cererilor lor de bine si de prosperitate, dobandirea confortului si a fericirii conjugale a bunastarii materialem a admiratie celor din jur.

Cine renunta la Cruce de dragul unui trai confortabil cedand piedicilor de dinauntru si din afara nu va ajunge nicodata sa fie prigonit pentru dreptate si nici nu poate ascede la Imparatia lui Dumnezeu.

Aceasta nu inseamna ca orice suferinta este aducatoare de dreptate, ci doar cele care ajuta la implinirea virtutilor. Despre aceasta Sfantul Apostol Petru spunea: "Nimeni dintre voi sa nu sufere ca ucigas sau fur sau facator de rele sau ca un ispititor de lucruri straine."

Se dovedesc statornici in realizarea dreptatii toti cei care in ciuda obstacolelor raman in legatura cu Domnul Hristos, toata grija lor fiind aceia de a duce o viata vrednica de numele de crestin.

Asa au facut sfintii si asa face si  bisericica  invatandu-i pe credinciosi: "Nu rasplatiti raul cu rau sau ocara cu ocara, ci dimpotriva binecuvantati, caci spre aceasta ati fost chemati, ca sa dobanditi binecuvatarea" (I Petru 3, 9).

Dorina Stoica
M-am folosit de "Talcuirile Fericrilor", de arhimandritul Teofil Paraianu.

• Suferinta umana si iubirea divina
  Publicat in : Editoriale
• Suferinta ca incercare
  Publicat in : Editoriale
• Suferinta nu este absurda
  Publicat in : Editoriale
• Suferinta si nadejdea mantuitoare
  Publicat in : Religie
• Libertatea si suferinta
  Publicat in : Religie