A păzi mintea în cugetare sfântă este aşa: cugeti la rai, la iad, la judecată, ori te gândeşti cum au dus pe cutare la groapă, şi într-o bună zi voi fi şi eu dus. Dar nu ştiu cum voi fi dus! Şi mărturisit atunci, împăcat cu toţi, poate am o râvnă, o dragoste de Dumnezeu, sau poate Doamne fereşte voi muri mânios. Că dacă mori mânios, e mare primejdie.
Că dacă a venit moartea şi m-o luat luminat, luminat rămân. Dacă am murit mânios şi cu ciudă, fără să iert pe cineva şi am murit, mă aflu vinovat judecăţii lui Dumnezeu.
Aşa. Şi să mai spun ceva. Cu cugetarea. Dar uite cum îi. Este un dar al lui Dumnezeu până se ajunge la rugăciunea asta a inimii, este aşa, simte cineva că unele dăţi mintea este adunată, tot de Duhul Sfânt, şi mintea se roagă. Zice „Doamne Iisuse". Şi când oboseşte, mintea se coboară la cugetare sfântă. Şi din cugetare sfântă, când s-a mai odihnit, înapoi se ridică la „Doamne Iisuse". Şi în timpul ista, el nu mai este cu mintea, nici a- casă, nici la biserică, nicăierea, este numai în aceste două lucruri. Aşa.
Şi când a obosit, când vede diavolul că îi spurcă mintea, înapoi, lasă cugetarea şi se ridică la Doamne Iisuse. Şi făcând aşa, când a ajuns aşa şi mintea nu se mai împrăştie şi i-o adunat-o mintea Duhul Sfânt, cândva va căpăta nişte daruri mari. Că uite cum îi. Când o obosit mintea în „Doamne, Iisuse", şi având multă smerenie, ori că îl răpeşte din trup şi el nu mai simte trupul, aşa, şi când s-o despărţit de trup nu-l doare nimica. Şi e foarte conştient. Aşa.
Dar acolo unde a fost răpit, el se bucură de slava lui Dumnezeu. Atuncea el nu se mai roagă. Şi îl conduce şi e povăţuit de Duhul Sfânt ca să înţeleagă, şi le înţelege foarte mult, aşa cum sunt lucrurile cele minunate. Dar când îl aduce înapoi în trup, îi dă înapoi rugăciunea, din care o fost răpit. Şi el dacă zice mereu „Doamne Iisuse", şi cu minte adunată tot aşa cum a fost la început, iară Duhul Sfânt îl răpeşte. Şi în această bucurie nu mai ai îndoială.
Şi ai văzut, că spunea aşa în Pateric, de un frate. S-a dus la un pustnic, şi el, cum s-o nevoit, cum o postit el, nu mai putea, îl durea cheptul, aşa, de atâta sete, de atâta foame, aşa. Şi atuncea l-a mustrat bătrânul pe frate, pe ucenic. Şi o zis aşa: „eu am atâţia ani, pot să nu mănânc patruzeci de zile şi nu am nimica, şi tu în câteva zile nu mai poţi." Şi a- tuncea l-a mustrat sfântul înger, ca să fie învăţătură şi pentru noi: „tu, ce faci, eşti ajutat de Duhul Sfânt, dar acest frate face din răsputerile lui." Dar, ce să vezi? Că el, am bănuit, când zicea rugăciunea asta a inimii, era răpit. Şi cât era răpit, el nu avea nevoie de mâncare. N-avea nevoie de somn. Câte zile ai avut în lucrarea asta. Când vii în trup, nu ai lupta pe care ai avut-o cândva, că ţi-e foame, că vrei să dormi.
Fragment din cartea "Parintele Proclu asa cum l-am cunoscut" de Răzvan Andrei Ionescu; Editura Doxologia
Cumpara cartea "Parintele Proclu asa cum l-am cunoscut"
-
Parintele Proclu Nicau
Publicat in : Parinti -
Interviu cu parintele Proclu de la Mitocul Neamt
Publicat in : Interviuri -
Lupta pentru smerenie si pocainta
Publicat in : Religie -
Cand vedem pe cineva ca ar spori, cautam pe toate caile sa-l daramam
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.