Parintii mananca agurida si copiilor lise sterpezesc dintii

              Cugetand la unele texte biblice si patristice, am gasim cheia pentru intelegerea multor probleme vitale din viata noastra, dar mai ales am gasit un raspuna pentru intrebarea: In ce masura suferintele copiilor depind de pacatele parintilor?

            Intre pacatele parintilor si bolile copiilor observam legaturi evidente. Sa analizam cateva exemple concrete, pe care ni le impartaseste Sfanta Scriptura: Dumnezeu condamna cu asprime inchinarea la idoli, pentru ca ea vatama sufletele si este insotita de ritualuri imorale, chiar si de jertfe sangeroase. Astfel, indepartandu-se de credinta adevarata, evreii „au slujit idolilor…, au jertfit pe fiii lor si pe fetele lor idolilor; au varsat sange nevinovat…” (Ps. 105,36-38).

             Iata si cateva fapte din viata noastra cotidiana.

Sa presupunem ca parintii nu-l invata pe copil lucrurile elementare care tin de igiena si curatenie. Astfel, apare riscul imbolnavirii de dizenterie (boala mainilor nespalate) si a altor boli infectioase. De multe ori, din cauza stresului, care si-a pus amprenta pe majoritatea familiilor, toate problemele se rezolva numai cu strigate, copilul va fi cu greu dezvatat sa nu strige si el din orice motiv. El nu este obisnuit sa-si controleze emotiile si sentimentele. Cu timpul, enervarea capata un caracter nevrotic. Copilul devine de necontrolat, agitat si nervos. Psihicul dezechilibrat, aproape sfasiat de neplacerile din familie, provoaca crize si-l impinge la gesturi neadecvate. Si avem in tara noastra nenumarate cazuri, in care copii sunt impinsi la savarsirea unor gesturi extreme (consum de stupefiante, consum de alcool, prostitutie si chiar sinucidere)

             Printre cauzele duhovnicesti ale imbolnavirii copiilor din pricina parintilor exista si unele mai putin evidente.

          De doisprezece ani de cand sunt preot, in toate parohiile pe care le-am vizitat m-am confruntat cu cea mai mare problema si durere a zilelor noastre: abandonul copiilor, fie ca se produce la nastere fie mai tarziu (parinti plecati la munca in strainatate, care nu si-au mai vazut copii cu anii). Fapta unui singur parinte provoaca un soc moral-duhovnicesc.

         O sa va dau un exemplu personal, petrecut in maternitatea unde s-au nascut si copii mei. Odata cu sotia mea a nascut si o tanara domnisoara, devenita mama din intamplare, asa cum motiveaza multi tineri care isi incep viata sexuala de la liceu, sau chiar din scoala gimnaziala. La inceput totul decurgea normal, relatia dintre mama si copil era una fireasca. Cat timp fetita nou-nascuta i-a fost adusa mamei spre alaptare, micuta zambea, se comporta bine, adauga in kilograme. Dar  s-a intamplat si tragedia nedorita a abandonului, mama fara sa spuna nimanui suferinta, trauma suportata a plecat. Din acest moment fetita s-a schimbat. A inceput sa arate jalnic. Pe chipul ei s-au intiparit urmarile tragediei interioare si singuratatea. A inceput sa manance tot mai putin, parea trista si fara viata. In general, copiii simt acut tradarea mamei, singuratatea care se napusteste brusc asupra lor, instrainarea si deznadejdea. Medicii pediatri au ajuns la concluzia ca micuta s-a imbolnavit. Dar cateva zile mai tarziu, dupa ce s-a adaptat noii situatii, fetita a inceput sa se indrepte. Cu toate acestea, privirea ei continua sa-i uimeasca pe cei din jur. In ochii ei se citea cand o intrebare, cand o rugaminte. Ochii fetitei abandonate se deosebeau mult de cei ai copiilor care aveau parte de iubirea si de mangaierea mamei.  Am sa va fac o explicatie a ceea ce se intampla din punct de vadere  teologic, apoi din punct de vedere psihologic si in final o explicatie medicala.

            Din punct de vedere teologic, aici totul e de inteles. Abandonarea constienta a copilului pentru placerile personale (dorinta de pastrare a modului obisnuit de viata, a libertatii etc.) se numeste nepasare fata de copil. Este un pacat sa refuzi alaptarea unui copil din orice alt motiv afara de boala. Aceasta denatureaza instinctul matern, contravine principiului despre familie si casatorie.

           Pe plan psihologic,potrivid explicatiilor primate,  trecerea brusca la alimentarea artificiala provoaca un stres puternic. Pruncul este lipsit de ceea ce este cei mai important – convorbirea cu mama, de grija si caldura ei, de ceea ce in popor se numeste „vitamina M” (dragostea materna). Contactul real cu mama ii ofera copilului o dezvoltare psihofizica normala, relatii bazate pe incredere, legatura duhovniceasca intre ei. Instrainarea de la sanul mamei si obisnuinta cu biberonul ii impune copilului sa „comunice” nu cu o persoana vie, ci cu un obiect.
           
Si, in sfarsit, din punct de vedere medical, laptele mamei este hrana cea mai pretioasa si de neinlocuit pentru un bebelus. El contine albumina, grasimi, microelemente, vitamine, hormoni, fermenti si anticorpi. El ii mareste imunitatea si il apara de infectii. De obicei, copiii care au fost alaptati de mame sunt mai linistiti si se imbolnavesc mai rar in comparatie cu cei care au fost lipsiti de aceasta posibilitate. Laptele strain (mai ales, cel de animale sau artificial) este mai putin potrivit pentru copil din punct de vedere imunologic decat cel al mamei lui.

             In concluzie, vom spune ca renuntarea la copil sau refuzul neintemeiat de a-l alapta se rasfrang negativ asupra pruncului. Acest lucru trebuie stiut mai ales acum, cand procentul copiilor abandonati si al celor hraniti artificial a crescut considerabil, iar alaptarea fireasca „nu mai este la moda”.

          Si inca o precizare: sanatatea duhovniceasca a parintilor preintampina greselile care apar in procesul educatiei copiilor. Un copil care provine dintr-o familie sanatoasa din punct de vedere duhovnicesc are imunitate fata de bolile duhovnicesti. Aceasta este una din legitatile principale.

          Copiii nu platesc ,,pentru pacatele parintilor cu pretul sanatatii lor” dar pot suferi in virtutea urmarilor acestor pacate. Nefiind raspunzatori pentru faradelegile neamului lor, urmasii sunt legati de stramosii lor genetic, psihologic, social, cultural si duhovniceste. Ambele generatii (atat cea tanara, cat si cea mai in varsta) se influenteaza reciproc, negativ si pozitiv. Aceasta nu este karma, nu este razbunarea oarba a sortii pentru anumite fapte savarsite in timpul „vietilor anterioare”, asa cum incearca sa ne explice pe la televizor diferite persoane , dornice de afirmare si de a deveni vedete,  ci este rezultatul unirii fizice, sufletesti si duhovnicesti dintre parinti si copii.

          Asadar, dragi parintii – atat trupesti cat si cei spirituali- implicativa mai mul in educatia copiilor dumneavoastra pentru ca de ei depinde viitorul tarii si implicit al nostru. Ce vom semana azi vom culege maine.

Preot David Marian, parohia Nuntasi, Constanta

.

• Durerea pentru pacatele altora
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti