Paștile - de - Duminică...

Paștile - de - Duminică...

Nu mă pasionează polemica Pascaliei...

Doar atât afirm, ca o părere personală: ar fi fost frumos ca toată creștinătatea să serbeze în aceeași zi, Învierea...

Dar pentru că sunt diferențe de natură dogmatică, liturgică, canonică, de calendar etc. cât și în privința tradițiilor specifice între Biserică și culte, nu întrevăd realizarea unui consens pe această temă...

Prin urmare, o soluție a problemei este ca, fiecare creștin să serbeze liturgic în fiecare Duminică, la Biserică: ÎNVIEREA DOMNULUI.

Deci, Bucurați-vă!

Avem Paștile - de - Duminică care este un prefixoid (pseudo-prefix) al Învierii...

Într-adevăr, fiecare Sf. Liturghie este un recviem bisericesc al Învierii, o pomenire a Celui mort și Înviat, unde venim să primim și să luăm Lumină, dar și har și binecuvântare, la Paștile-de-Duminică...

Toată slujba duminicală este o reiterare liturgică, hristologică, atemporală, oarecum anistorică, ca prefigurare a celei de-a 8 zi, când Hristos va fi totul în toate...

El fiind începutul și sfârșitul, Cel ce este, Veșnicia ca prezent continuu, Acel acum și pururea, Liturghia devine prin intermediul dialogului cu Hristos un perpetum al veacurilor, o introducere a noastră în timpul eonic, în Divinul metaistoric, mai presus de coordonatele și dimensiunile euclidiene, spațio-temporale, ca o cufundare în adâncimi și înălțimi de duh, dar și o cuprindere a umanului de către Nemărginitul dumnezeiesc care recapitulează Istoria mântuirii ...

Așadar, încăpățânarea de a răstigni data Paștelui și de a o bate în cuie, prin fixarea într-o singură zi, fără a o celebra în toate zilele, mi se pare o îngustime spirituală, nu o lărgime de suflet și de trăire duhovnicească...

Eu mă bucur zilnic că Domnul a înviat și cânt voscreasna Sărbătorii... mărturisind cu aceiași survivanță neperimată faptul Învierii...

Bucuria vieții în Hristos este martorul de Duh al vieții și al Învierii noastre în Hristos și această trăire străbate cotidianul fără a se crampona de o dată, de o perioadă fie și pascală...

Ca și dragostea cea către Domnul, și Învierea Sa o porți în suflet tot timpul și te bucuri că poți mărturisi oricând, nu doar de Paști, nu doar Duminica, ci în fiecare zi:

HRISTOS A ÎNVIAT!

El este:

Moartea morții și viața vieții...

În moarte Hristos a fost asemenea nouă, de față cu oamenii, cu mulți martori ai morții lui omenești...

Moartea trupului răstignit și condiția de muritor ca om, nu au adus și moartea ca Dumnezeu a lui Hristos, că Dumnezeu nu moare și nu poate fi omorât...

În Înviere a fost singur, ca Dumnezeu, pentru că e doar de competența lui Dumnezeu, Învierea..

Când a înviat, nu era nimeni în mormânt, nu a fost ajutat să învieze, nici nu era nevoie, pentru că El este Viața și Învierea. E atributul lui Dumnezeu nemurirea...

Condiția de Nemuritor și puterea nemuririi dumnezeiești a adus și trupului Său, după Înviere, viață și nemurire..

Pentru că în Hristos, moartea a fost omorâtă, trupul Său înviat poartă această biruință și această răscumpărare pecetluită cu Sânge...

De aceea, împărtășirea cu Trupul și Sângele Lui Hristos dă și omului putința acestei biruințe, ca moarte a morții și viață a vieții sale...

Pr. Alin-Cristian Preotu

Despre autor

Alin-Cristian Preotu Pr Alin-Cristian Preotu

Senior editor
112 articole postate
Publica din 01 Ianuarie 2012

Pe aceeaşi temă

12 Iunie 2023

Vizualizari: 475

Voteaza:

Paștile - de - Duminică... 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Evanghelia dupa Matei. Tora bisericii
Evanghelia dupa Matei. Tora bisericii Comentariile din ediția de faţă au fost scrise pentru mireanul obișnuit, pentru omul simplu nespecialist care s-ar putea simți uşor intimidat de prezenţa unor note de subsol elaborate, de liste lungi de referințe bibliografice şi de celelalte lucruri care 89.86 Lei
Dobandirea Sfantului Duh in Sfanta Liturghie
Dobandirea Sfantului Duh in Sfanta Liturghie „Cartea de față se adresează tuturor celor care doresc să aprofundeze și să trăiască în mod conștient prezența lucrătoare a Sfântului Duh în viața lor, prezentând modul în care suflarea Sa plină de viață veșnică poate fi trăită în Dumnezeiasca Liturghie. 40.17 Lei
Familia ortodoxa - mai 2026
Familia ortodoxa - mai 2026 Cuprins Sfântul Nicolae Velimirovici: Iată, Ziua Domnului! Între Cuvântul lui Dumnezeu și duhul lumii, de Virgil Gheorghe Vlăescu; Starețul Teodosie Soroceanu, un apostol al dragostei dintre frați;„Hristos sau nimic, Hristos sau moartea!”Ocolirea 17.97 Lei
Comuniunea cu cei adormiți
Comuniunea cu cei adormiți Să nu-i uităm pe apropiații noștri, dar și pe moșii și strămoșii noștri, pe bunii și străbunii pe care nu i-am cunoscut, dar fără de care nu am fi fost acum aici. Parte din ei trăiește acum prin noi, îi purtăm în firea noastră, în ADN-ul nostru, suntem 26.43 Lei
Prodromos cel nebun pentru Hristos. De la nebunia trotuarelor in saloanele Raiului
Prodromos cel nebun pentru Hristos. De la nebunia trotuarelor in saloanele Raiului Nebunii pentru Hristos sunt necesari şi trebuincioşi pentru lumea noastră. Este un mod de a lua în derâdere lumea, care crede că-L poate batjocori pe Dumnezeu şi adevărul Lui. Prin februarie a venit un vânt geros, care le-a îngheţat pe toate. Cutiile de 12.69 Lei
Viata fericita
Viata fericita Bestseller în Franța, cu peste 168 000 de exemplare vândute în primele luni, Viața fericită, de David Foenkinos, este un roman profund și actual despre sensul fericirii și curajul de a-ți schimba viața. David Foenkinos construiește o poveste originală în 62.37 Lei
Vremea iubirii
Vremea iubirii Tripticul din care este alcătuit romanul autobiografic Vremea iubirii surprinde anii contactului dureros dintre lumea veche şi cea nouă, anii consolidării regimului comunist în Albania. De aici se naşte şi tensiunea care străbate cartea. Eroii săi sunt 44.40 Lei
Adolescenta perpetua: o analiza psiho-pastorala
Adolescenta perpetua: o analiza psiho-pastorala Această carte este, înainte de toate, o mărturie a preocupării ecleziale pastorale: grijă pentru tinerii care își caută identitatea într‐o lume fluidă și nesigură; grijă pentru părinții care nu mai găsesc repere clare în educație; grijă pentru păstorii 66.60 Lei
Parintii Apostolici, primii teologi crestini
Parintii Apostolici, primii teologi crestini Studiind literatura creștină a primelor secole aprofundăm cele mai vechi surse ale credinței noastre. La începuturi avem mărturia directă a Sfinților Apostoli, care au fost martori direcți ai vieții lui Hristos și au cunoscut primele zile după nașterea 79.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact