Părintele Protopop Aurel Munteanu s-a născut la 2 mai 1882 în localitatea Merghindeal, judeţul Sibiu, din părinţi ţărani gospodari. De mic copil, Aurel şi-a manifestat pasiunea pentru cunoaştere şi religie, participând, în mod regulat, la slujbele religioase ale comunităţii.

Copilul Aurel urmează cursurile Şcolii Gimnaziale în localitatea natală, frecventată atât de români, cât şi de saşi. După absolvirea acestora cu succes se înscrie la un Liceu teoretic din Sibiu pe care îl absolvă cu rezultate excepţionale. Familia Munteanu văzând că băiatul lor este un pătimaş al credinţei creştine ortodoxe, al cunoaşterii sub toate aspectele, fac tot posibilul şi în anul 1903 îl înscriu pe tânărul Aurel la Seminarul Andreian din Sibiu, punându-şi în evidenţă talentul şi priceperea în actul cultului creştin ortodox.

Lucrul acesta nu a trecut neobservat nici în rândul colegilor, dar mai ales profesorilor care vedeau în el un viitor teolog, un preot de nădejde al ortodoxiei.

La 20 mai 1907, la vârsta de 25 de ani, tânărul Aurel merge la altar cu aleasa inimii sale în persoana tinerei Lucreţia Pop, fata preotului din Miluan, iar în acelaşi an, la 1 iunie este hirotonit preot pe seama parohiei Sebeşul Mare, azi Valea Drăganului. Preotul Aurel Munteanu păstoreşte vreme de şapte ani în această frumoasă localitate, după care este numit protopop al Huedinului, la 20 februarie 1923.

În cei „patru ani cât patru veacuri” (ani de stăpânire hortistă), Protopopul Aurel Munteanu a fost printre puţinii clerici români ortodocşi, rămânând neclintit în protoerie, să vegheze soarta bisericii şi a credincioşilor săi. A rămas într-o zonă a Ardealului sfâşiat din trupul ţării, unde se dezlănţuiau cu fanatism teroarea, prigoana, deznaţionalizarea, expulzarea românilor. Acolo unde multe dintre bisericile românilor erau închise, arse ori dărâmate, iar românii deposedaţi de toate drepturile, fără apărare, loviţi în demnitatea şi destinele lor, după cuvântul asupritorilor „fără îndurare”. Mulţi dintre credincioşii năpăstuiţi care se zbăteau în neputinţa în care i-au împins evenimentele, porneau la drum, la părintele lor duhovnicesc să-şi spună durerile şi amarul. Aici toţi erau primiţi cu multă căldură sufletească de către bunul lor protopop, care, învăluindu-i în privirea lui caldă, îi asculta pe toţi.

Cu toate că Părintele Aurel s-a bucurat de o deosebită apreciere din partea Bisericii şi a Societăţii civile, ocupând chiar funcţii administrative bisericeşti şi civile, inclusive aceea de deputat în primul Parlament al României, după întregirea ţării, în anul 1926, personal, Protopopul Aurel Munteanu a avut de îndurat multe umiliri în acei ani de izbelişte, timp al provocărilor, al învinuirilor, al urii, al încălcării demnităţii umane. A înfruntat urgia vremii, purtându-şi destinul cu emoţionantă destoinicie. Cu grija pururi trează a rămas statornic în devoţiunea sa, în credinţa sa, urmându-şi calea cu aceeaşi voinţă fermă şi cu neîmpuţinată râvnă. În toate situaţiile a avut o impunătoare şi demnă ţinută, fără să-şi piardă cumpătul în faţa oprimării crescânde şi a condiţiilor grele în care povoara zilnică apăsa tot mai puternic.

Ziua de 10 septembrie 1940 devine zi martirică pentru Părintele Protopop Aurel Munteanu, fiind asasinat de către hoardele ungureşti, în chip barbar, în centrul urbei, căreia i-a închinat întreaga sa viaţă şi iubire părintească, duhovnicească. O zi senină, înnorată, nu se mai ştie, o zi în care Părintele Aurel a intrat în panteonul martirilor neamului pentru credinţa ortodoxă strămoşească, ţinând trează conştiinţa creştinilor ortodocşi, dar nu numai că veacul nu s-a sfărşit, că dreptatea nu a murit, că adevărul va birui, că libertatea va veni, că unitatea naţională şi spiritual a românilor se va înfăptui.

“Mucenicul” Aurel, aşa cum a intrat în conştiinţa localnicilor, a fost cu adevărat „om al lui Dumnezeu,” trimis din vrere de sus poporului dreptcredincios, din această parte a Ardealului, greu încercat de vremuri, săvârşind cu prisosinţă lucrul Tatălui ceresc. Crezul creştin pe care l-a mărturisit şi dreapta credinţă, Ortodoxia noastră strămoşească pe care a slujit-o, îl aşează pe Părintele Aurel în rândul martirilor neamului românesc.

Veşnica pomenire a Părintelui Protopop Aurel Munteanu, din neam în neam! Amin!

Doamne, ajută!

Ştefan Popa
 

.