PEDEAPSA CU MOARTEA ŞI CRIMA
„Pe de-o parte, desfiinţăm pedeapsa cu moartea; pe de alta, legiferăm avortul.
Nu este această atitudine a sistemului politic o antinomie şi o contradicţie strigătoare la cer? Viaţa răufăcătorului este foarte preţuită, iar a fătului e considerată de nimic."
ASPRIMEA LEGII MOZAICE
Gheronda, în legea mozaică se îngăduia - sau, mai curând, se impunea - omorârea celor ce o încălcau. Nu este o mare deosebire între asprimea legii mozaice şi îngăduinţa, mila, din Noul Legământ?
Arhimandritul Epifanie/ Dumnezeu a ştiut ce face. Israiliţii erau atât de tari la cerbice, încât deseori L-au părăsit pe adevăratul Dumnezeu şi s-au închinat idolilor. Era nevoie, aşadar, de această mare asprime, pentru ca să-i înfrâneze. Dar chiar şi în pofida acestei asprimi de multe ori s-au închinat lui Baal, Astartei şi altor zeităţi zoomorfe, înrâuriţi fiind de popoarele vecine. îi vedem adesea pe 'proroci plângându-se şi spunând: „Ce rău v-a făcut Dumnezeu, de L-aţi părăsit?" Vă aduceţi aminte de vremea Prorocului Ilie, când aproape toţi deveniseră idolatri şi el credea că a rămas singurul credincios? Bineînţeles, Dumnezeu, după cum i-a adus la cunoştinţă, păstrase pentru Sine şapte mii de bărbaţi care nu s-au închinat lui Baal. /3 împăraţi 19,18/
Dumnezeu, totuşi, preaînţelept cum este, a judecat că era nevoie de această asprime pentru a ţine în frâu poporul purtător şi transmiţător al unei Descoperiri viitoare, esenţiale pentru omenire. Poporul acesta urma să ajungă o vatră a harului, o seră de unde urma să răsărească mântuirea lumii, Domnul nostru.
Pedepsele cu moartea pe care legea mozaică le prevede pentru idolatrie constituiau poate un fel de constrângere şi forţare a libertăţii religioase a israiliţilor?
Arhimandritul Epifanie/ Dacă cineva voia să iasă din poporul lui Dumnezeu şi să meargă să trăiască cu popoarele din jur, cu idolatrii, putea s-o facă. Cât timp însă rămânea în mijlocul poporului lui Israil trebuia să fie pedepsit, pentru a nu-i molipsi pe ceilalţi. Să nu uităm că poporul lui Israil avea un regim teocratic. Autoritatea exercitată astăzi de sistemul politic o exercita atunci Moise. Legea mozaică cuprindea în sine codul penal şi civil, ba chiar şi reguli de construcţii; ea era totul!
Astăzi, dacă avem vreun diferend de natură civilă sau de alt fel cu un vecin, Evanghelia nu ne spune în amănunt ce să facem. Ne îndeamnă să rezolvăm neînţelegerile dintre noi cu dragoste. Dacă oponentul nostru nu este creştin sau nu acceptă numirea altcuiva ca arbitru pentru a lămuri divergenţa, atunci apelăm la tribunalul civil. Când este un delict penal, dacă este vorba de un creştin credincios, în afară de epitimia pe care i-o va da duhovnicul pentru ce a făcut, el va primi şi judecata şi legea penală a statului.
Pentru Israil, toate se găseau în Vechiul Legământ: chestiuni penale, civile, rânduieli de închinare. Din clipa în care a venit Domnul, toate aceste dispoziţii au pierit: „Trecut-a umbra legii, şi harul a venit." /Dogmatica glasului / Jertfele Vechiului Legământ s-au încheiat. Ele erau simbolice, umbre şi prototipuri ale celor ce urmau să vină. Şi fiindcă acum a venit ceea ce este esenţial, chipurile şi umbrele acestuia au pierit.
Din Vechiul Legământ rămâne însă valabilă legea morală a lui Moise, aşa cum a fost împlinită şi desăvârşită în Domnul, pentru că El a spus: „Nu am venit să stric legea şi prorocii, ci să plinesc." /Matei 5,17/ „Plinirea" are un înţeles dublu, de împlinire sau completare şi de desăvârşire. Legea morală a lui Moise este aşadar în vigoare, după cum simt valabile şi vor fi valabile pentru totdeauna şi prorociile despre Domnul nostru. Celelalte au trecut, s-au desfiinţat.
STĂPÂNIREA ŞI PEDEAPSA CU MOARTEA
Arhimandritul Epifanie/ Dumnezeu îngăduie să fie folosită forţa în exercitarea autorităţii - chiar şi pedepsirea cu moartea a celor ce fac un anumit rău. Nu spune oare Scriptura: puterea conducătoare „nu în zadar poartă biciul," înţelegând prin aceasta că recurge şi la alte mijloace de forţă care nu trebuie să ajungă neapărat până la moarte? însă în alt loc spune: „Iar de faci rău, teme-te; că nu îndarn poartă sabia," /Romani 13,4/ referindu-se la faptul că sabia, socotită un instrument al morţii, nu face parte din mijloacele de educare.
In acelaşi verset Scriptura spune că stăpânirea „slujitoare lui Dumnezeu este izbânditoare spre mânie celuia ce face răul/' Puterea (stăpânirea) e reprezentantul lui Dumnezeu.
Stăpânirea are drept de la Dumnezeu să pedepsească chiar şi cu moarte pe cei ce săvârşesc răul, iar acest lucru nu se întâmplă doar în război, ci şi în vreme de pace. îi pedepseşte pe făcătorii de rele şi mai ales pe cei ce ucid cu barbarie. Aşa spune legea. Regimul aflat la conducere nu pedepseşte cu moartea uciderile simple, le pedepseşte cu închisoarea pe viaţă sau chiar cu pedepse mai mici. însă când uciderile au un caracter deosebit de grav şi nu există nici o circumstanţă atenuantă, atunci tribunalul poate impune şi pedeapsa cu moartea.
Judecătorii exercită o autoritate dumnezeiască. Pentru aceasta, în Vechiul Legământ Dumnezeu se adresează judecătorilor prin Psalmist, zicând: „Eu am zis: Dumnezei sunteţi şi fii ai celui Preaînalt toţi." /Psalmi 81,6/ Sunteţi dumnezei, mici dumnezei, pentru că judecata este o putere a lui Dumnezeu. Iar voi, pe pământ, mânuiţi această putere a lui Dumnezeu, judecata; judecaţi şi osândiţi. Autoritatea, stăpânirea îşi ia, aşadar, de la Dumnezeu acest drept de a pedepsi cu moartea pe cei ce fac răul.
Să dea Dumnezeu să se desfiinţeze pedeapsa cu moartea! Nu sunt pentru pedeapsa cu moartea. Cu o singură condiţie, însă: cei vrednici de pedeapsa cu moartea să fie ţinuţi cu adevărat în închisoare şi nu să iasă afară după 10-15 ani, în urma feluritor manevre de procedură judiciară, pentru ca apoi să-i ucidă din nou pe alţii.
Dacă s-ar reuşi ca printr-un regim constituţional, independent, neclintit - exceptând cazurile de eroare judiciară, - cei ce sunt condamnaţi pe viaţă să fie cu adevărat închişi toată viaţa, în aşa fel încât societatea să nu fie pusă în primejdie din pricina lor, atunci nimeni n-ar mai fi pentru pedeapsa cu moartea.
Arhimandritul Epifanie/ Omorârea unui om nu este un lucru oarecare. Bine ar fi de n-am ajunge la condamnarea la moarte, nici măcar a criminalilor. Atunci când Dumnezeu hotărăşte, o să ia El însuşi viaţa cuiva! Chiar şi viaţa unui făcător de rele nu încetează să aibă o valoare absolută. Sunt dramatice clipele ducerii la îndeplinire a unei condamnări la moarte, nu numai pentru soldaţii care alcătuiesc plutonul de execuţie, ci şi pentru mulţi alţii. Gândiţi-vă numai la procurorul care trebuie să dea ordinul de execuţie şi să fie prezent la faţa locului, apoi la ofiţerul care va ordona „foc!"
Părinte Procopie Papatheodoru a fost un cleric foarte credincios, deosebit de evlavios şi un foarte bun cunoscător al Scripturii. Nu ştiu dacă vreun alt cleric din vremurile noastre, cel puţin din Grecia, ştia Sfânta Scriptură la măsura lui. In ultimii ani a ajuns o ruină. De ce? S-a întâmplat ca în vremea ocupaţiei germane să fie preotul deţinuţilor. Era prezent la toate execuţiile făcute de germani. Din pricina acestui spectacol macabru la care asista deseori, s-a prăbuşit în cele din urmă sufleteşte, rămânând zdruncinat nervos. Victimele nu erau, desigur, nişte făcători de rele, ci fraţii noştri greci nevinovaţi.
Insă oricine ar fi fost în cauză, omul nostru participa la condamnarea la moarte a unor semeni de-ai lui. Să vezi în fiecare zi execuţii şi apoi să iei morţii şi să le faci slujba de înmormântare este prea mult pentru cineva!
Mulţi susţin ideea de a fi desfiinţată pedeapsa cu moartea. însă, dacă se ajunge la aşa ceva, cel puţin să fie sigură „punerea pe tuşă/' pe viaţă, a făcătorilor de rele.
Un oarecare criminalist şi sociolog străin a spus: „Vreţi desfiinţarea pedepsei cu moartea? In regulă! Să se înceapă cu crimele!" Adică cei ce ucid să se oprească ei, mai întâi, de la a mai omorî pe cineva, iar atunci societatea nu va mai avea motive să-i condamne la moarte.
PARTICIPAREA LA PLUTONUL DE EXECUŢIE
In legătură cu această chestiune, a uciderii prin execuţie, ea este legată de necesitatea existenţei unei categorii de oameni desemnaţi să execute condamnarea la moarte. Nu este un lucru înfricoşător să participe cineva la un pluton de execuţie?
Arhimandritul Epifanie/ în ce priveşte participarea cuiva la plutonul de execuţie, este un rău necesar. Va lua o epitimie de la duhovnic. Acesta nu-i va spune, bineînţeles: „Mâine poţi merge să te împărtăşeşti." însă fapta lui nici nu poate fi asemănată cu a unuia care merge şi omoară pe cineva pentru că i-a luat doi metri de pământ sau pentru că a fost jignit.
TRAFICANŢII DE DROGURI
Arhimandritul Epifanie/ Când atâţia tineri sunt astăzi robi narcoticelor şi există unii nesocotiţi care le comercializează, distrugând brutal viaţa tinerilor între 18 şi 25 ani, sau chiar şi mai mici, până la 12-13 ani, - copii ce ajung nişte epave umane numai şi numai ca unii să se îmbogăţească, - cineva s-ar putea întreba: ce ar trebui să le facă societatea acestor oameni? Problema este că nimeni dintre cei de sus nu se împotriveşte cu adevărat celor ce comercializează droguri. Pe lângă acestea, se mai poate vorbi aici şi de acea „societate a crimei" care a apărut în ultima vreme. Ştiţi la care societate a crimei mă refer? La acei inşi care au fost prinşi pentru că-i puneau pe oameni să-şi facă testamentul şi apoi îi omorau. Aceştia, în cel mai rău caz, îi omorau, nu-i chinuiau! Groaznic lucru este acesta, însă şi celălalt este foarte grav.
In aceste condiţii, unii pot gândi aşa: „Dacă am fi avut o lege care să condamne la moarte pe comercianţii de droguri, poate acest rău ar fi încetat."
Nu sunt pentru pedeapsa cu moartea. Insă vin anumite clipe în care te întrebi: „Poate ar trebui, în sfârşit, ca unii dintre aceşti oameni să fie scoşi din circuit pentru ca să se salveze ceilalţi?"
Când Iranul era condus de Şah, începuse şi acolo să se acutizeze problema narcoticelor. Acesta a dat o lege care prevedea următoarele măsuri: dacă erai prins cu o cantitate până la cinci grame de narcotice, ţi se dădea o anumită perioadă de închisoare; peste cinci grame, fiecare gram în plus însemna un an de închisoare, ce se adăuga la perioada de bază; la treizeci de grame, se dădeau treizeci de ani de închisoare; patruzeci de grame erau echivalentul a patruzeci de ani de închisoare, iar peste cincizeci de grame urma pedeapsa cu moartea. Au fost spânzuraţi douăzeci şi şapte de oameni şi de îndată a încetat în Iran comerţul ilicit cu stupefiante.
Poate dacă măsurile luate de stat ar fi fost draconice, s-ar fi eliberat societatea de acest flagel? Dacă s-ar fi făcut, de pildă, confiscarea averii lor şi o adevărată întemniţare pe viaţă - pe viaţă însemnând scoaterea deplină a lor din circuit? Dacă ar fi pedepse aspre, ar mai exista oare mulţi negustori ai morţii albe?
UCIDEREA FĂRĂ VOIE
Gheronda, în cazul unui accident mortal de circulaţie, uciderea de acest fel se socoteşte o vină?
Arhimandritul Epifanie/ Din nefericire, atâta timp cât trăim în păcat, ajungem de multe ori să avem parte de situaţii nefaste, într-un fel necesare, cum este uciderea fără voie. Fie în război, fie în caz de autoapărare ori în caz de accident. Cu uciderea fără voie, desigur, Biserica este mai îngăduitoare. Acum, în caz de accident mortal, vom avea în vedere cât de mare este răspunderea şoferului. Dacă a mers cu viteză mare, dacă nu şi-a verificat frânele, dacă, dacă... Şi în conformitate cu circumstanţele atenuante ce vor apărea se va da şi pedeapsa.
Sunt şi situaţii de deplină nevinovăţie. De pildă, când cineva conduce pe un drum naţional, iar un pieton neatent traversează alergând, fără să privească deloc în stânga sau în dreapta, şi intră în raza maşinii, oricâtă grijă ar avea şoferul, chiar şi dacă ar merge cu 50 de kilometri la oră, oricât ar încerca să-l ferească, există posibilitatea de a-l omorî.
Sunt şi situaţii în care pe carosabil s-a scurs ulei. Cum poate prevedea un şofer intrarea pe porţiunea respectivă, până să se apropie la o distanţă de 20 de metri de ea, când o poate vedea cu ochiul liber, dar prea târziu? In acest caz, maşina va derapa, dându-se peste cap; şoferul poate să nu moară, însă poate o păţeşte altcineva dinăuntru! Anumite situaţii sunt de neprevăzut şi, oricât de atent ar fi, şoferul nu poate evita accidentul.
Gheronda, ce epitimie prevăd canoanele Bisericii în cazurile acestea?
Arhimandritul Epifanie/ O lasă la judecata duhovnicului - însă, oricum, este mică.
Arhimandrit Epifanie Theodoropulos
Fragment din cartea "Pacea launtrica sa aiba intaietate. Dialoguri vii despre rosturile crestinului in societate", Editura Predania
-
Pedeapsa cu moartea
Publicat in : Editoriale -
Pedeapsa capitala, pedeapsa cu moartea - argumente pro si contra
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.