După ce dobândeşte cunoaşterea nerătăcită a lui Dumnezeu, adevăratul teolog este de obicei trimis de El să călăuzească în chip felurit poporul, aşa cum s-a petrecut cu Prorocii, cu Moisi, cu Apostolii şi cu marii Părinţi ai Bisericii. Această cunoaştere duhovnicească este de trebuinţă pentru mântuirea oamenilor. Astfel tâlcuieşte Sfântul Grigorie de Nyssa lucrarea lui Moisi. Nu vom stărui aici în a o cerceta mai amănunţit, ci vom atrage numai atenţia asupra câtorva aspecte pe care Sfântul le punctează în scrierea sa despre viaţa lui Moisi.
1 Ibidem, p. 328. în trad. rom.: ibidem, p. 108.
2Ibidem. In trad. rom.: ibidem.
3Ibidem. în trad. rom.: ibidem.
Calea străbătută de poporul israelit din ţara Egiptului către pământul făgăduinţei a fost una destul de anevoioasă şi plină de primejdii. Numai un Proroc-teolog putea duce această lucrare la bun sfârşit.
In repetate rânduri Sfântul Grigorie vorbeşte despre viaţa egiptenească pe care trebuie să o lepădăm: „să scăpăm de viaţa egipteană"1. Intr-un alt loc are în vedere eliberarea de „ tirania Egiptului ”2, iar altundeva face referire la oamenii care „vieţuiesc asemenea egiptenilor"3. Este vorba despre viaţa de robie faţă de patimi şi de stăpânitorul ce seamănă răutatea lor.
Această eliberare are loc prin repetate curăţiri, pe care omul le dobândeşte prin ispite şi prin minunatele intervenţii ale lui Dumnezeu. Desigur, călăuzitorul de trebuinţă pe cale este teologul văzător-de-Dumnezeu, care va putea deosebi înşelarea de adevăr, va arăta drumul cel adevărat şi va conduce fără rătăcire poporul către pământul libertăţii, care este îndumnezeirea, adică unirea şi părtăşia omului cu Dumnezeu. Redăm mai jos un fragment din scrierea Sfântului Grigorie în care se face referire la curăţirea de viaţa egiptenească şi cea de alt neam, prin care omul îşi goleşte adâncul sufletului de orice mâncare a Egiptului şi primeşte, astfel, înlăuntrul său hrana cea cerească:
„Cel ce se curăţeşte pe sine de viaţa egipteană şi străină şi de alt neam, şi-şi goleşte sacul sufletului său de orice hrană rea, pe care o adună egiptenii, primeşte cu sufletul curat hrana ce coboară de sus, care nu a crescut din vreo sămânţă cultivată de noi în pământ, ci e pâine făcută de-a gata, fără de sămânţă şi nelucrată, pogorâtă de sus şi aşezată pe pământ"4.
In acest context, Sfântul Grigorie de Nyssa vorbeşte despre faptul că omul trebuie să părăsească viaţa egiptenească şi „să nimicească primele începuturi ale răului"5, de vreme ce odată stârpit începutul tuturor relelor, care este pofta, aşa cum s-a întâmplat cu uciderea celor întâi-născuţi ai egiptenilor, ne vom slobozi de teama că aceasta va aduce mai târziu cu sine patimile preacurviei şi uciderii. In acest punct, Sfântul preia învăţătura filosofiei celei din afară cu privire la cele trei puteri ale sufletului: raţională, poftitoare şi mânioasă („raţiunea, pofta şi mânia"). Ultimele două se află mai jos, în vreme ce raţiunea ocupă un loc mai înalt, după chipul talerelor unei balanţe.
1Ibidem, p. 222. In trad. rom.: ibidem, p. 55.
2Ibidem, p. 230. In trad. rom.: ibidem, p. 60.
3Ibidem, p. 212. în trad. rom.: ibidem, p. 52.
4Ibidem, p. 244. în trad. rom.: ibidem, p. 66.
5Ibidem, p. 222. în trad. rom.: ibidem, p. 56.
Gândul întăreşte pofta şi mânia, primind, la rândul său, acelaşi ajutor din partea lor. însă, când această aşezare a balanţei se răstoarnă, aşa încât raţiunea ajunge dedesubt, „căzută sub călcâie şi are deasupra sa mişcarea poftei şi a mâniei", atunci intră în om îngerul nimicitor1. Nu este de ajuns numai să-i stârpim pe cei întâi-născuţi ai egiptenilor, ci trebuie, totodată, să şi ungem uşile cu sânge, ca astfel cei întâi-născuţi ai israeliţilor să fie păziţi şi binele să ajungă la desăvârşire2.
In cartea Ieşirii şi în tâlcuirea pe care o dă Sfântul Grigorie de Nyssa se pot vedea în chip lămurit mijloacele de tămăduire pe care poporul, cercetat îndeaproape şi îndrumat de Părintele-teolog învestit cu putere dumnezeiască, trebuie să le primească pe calea către pământul făgăduinţei. Iar această cale are în chip vădit o orientare eshatologică. Omul nu străbate o cale menită să-i asigure o bunăstare de moment, ci una care îl conduce la intrarea în împărăţia lui Dumnezeu.
Tâlcuind adevărata semnificaţie a zilei de vineri în raport cu sâmbăta, ziua odihnei, Sfântul spune că vinerea este viaţa aceasta în vremea căreia ne pregătim pentru sosirea sâmbetei, când vom petrece în „nelucrare totală" şi ne vom desfăta de roadele sepainţelor pe care le-am semănat în viaţa de aici3.
Călătoria omului are un început, porneşte de la cateheză, în vremea căreia se săvârşeşte curăţirea de patimi, şi înaintează apoi către Botez şi Mirungere, prin care i se dăruieşte luminarea, precum şi împărtăşirea Vieţii prin Taina Dumnezeieştii Euharistii. Este o călătorie îndelungată, o pătrundere în adânc fără de sfârşit, iar pentru a putea străbate această cale omul are trebuinţă de povăţuirea Părintelui-teolog (cuvântător de Dumnezeu). Este vădit, astfel, faptul că în Biserica Ortodoxă teologia este strâns legată de părinţenia duhovnicească, aceasta din urmă fiind o adevărată ştiinţă menită să-l slobozească pe om din pământul Egiptului şi al robiei, şi, totodată, o călăuză către pământul libertăţii, al făgăduinţei.
1Ibidem, pp. 224-226. în trad. rom.: ibidem, p. 57.
2 Ibidem, p. 226. în trad. rom.: ibidem.
3Ibidem, p. 246. în trad. rom.: ibidem, p. 68.
ISIHIE ŞI TEOLOGIE . CALEA TĂMĂDUIRII OMULUI ÎN BISERICA ORTODOXĂ; EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "ISIHIE ŞI TEOLOGIE"
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.