Felul în care te simţi, depinde de felul în care gândeşti.

Iar gândirea depinde de felul în care te hotărăşti tu să gândeşti. Vei spune poate: „Aşadar, dacă se face frig şi plouă, nu voi răci? Este o problemă de gândire aici?" Nu.

Aceste lucruri sunt fireşti şi obiective, şi nu le putem controla, şi ne influenţează pe noi toţi în acelaşi fel. Atunci când se face frig, în mod sigur corpul tău va resimţi frigul.

Fenomenele naturale ne influenţează, vrem-nu-vrem. Atunci când se face foarte cald, se încălzeşte trupul tău. Nu poate să spună cineva: „Eu acum nu mă încălzesc, deoarece mintea mea voieşte ca eu să nu mă încălzesc".

Fă-ţi mintea ta nouă

Te încălzeşti, desigur. Aceasta este partea trupească a chestiunii în cauză. Trupeşte primim toţi aceleaşi influenţe.

Dar sufleteşte, reacţionează fiecare în felul său propriu, care este cu totul diferit.

Adică, se poate ca să ieşim şi să stăm patru oameni în ploaie.

Ploaia să cadă peste noi toţi.

Iar unul poate să se enerveze pentru că i se strică frumoasa lui frizură.

Femeia se enervează deoarece i se udă culorile machiajului de pe faţa ei şi-şi pierde aranjamentul.

Altul îşi ridică faţa sa spre cer şi se desfată de picăturile de ploaie şi se bucură.

In vreme ce al patrulea om din grup simte ceva diferit.

Ploaia este una pentru toţi.

Toţi primesc ploaia.

Fiecare dintre ei, însă, o interpretează înlăuntrul lui intr-un mod diferit.

Acest mod diferit este acela pe care ni-l dăruieşte Hristos. Ne ajută să interpretăm lucrurile astfel încât să nu ne încovoiem, să nu ne deznădăjduim, să nu ne afundăm.

Drept pentru care, toate vor merge bine. „Stai tu liniştit, nu vor merge. Eşti sigur că vor merge bine? Eşti tu sigur?" Eu sunt sigur deoarece mă încred în Dumnezeu. Dar încă şi dacă amândoi nu suntem siguri, ci suntem amândoi nesiguri, care nesiguranţă este mai de folos pentru viaţa noastră? Chiar şi incertă să fie credinţa mea, este în interesul tău să vezi „viaţa cu nădejde". „Dar este falsă această nădejde a ta!" „De ce? Pesimismul tău este adevărat? Spui că nădejdea mea este nefondată şi utopică.

Foarte bine. Poziţia mea, spui tu, este o utopie. Aşadar, deznădejdea ta nu este o utopie? Ce este? Este realitate? Nu străluceşte astăzi soarele? Şi dacă nu se întâmplă asta în afara casei tale, în mod sigur soarele în această clipă luminează multe locuri. Vrei să cred, aşadar, că nu există bucurie în viaţă? Nu înfloresc în această clipă flori în lume? Nu există astăzi cupluri care s-au cunoscut şi s-au iubit şi şi-au spus pentru prima dată cuvântul «Te iubesc»? Nu există astăzi mame care au născut pruncuşori şi au adus pe lume făpturi noi? Nu există frumuseţe în viaţă? Există. Cunosc faptul că există şi răutate. Există şi suferinţă. Există şi tristeţe. Există şi acestea. Problema este unde doreşti tu să te aduni. Unde doreşti să te concentrezi. Unde doreşti să-ţi întorci reflectoarele sufletului tău. Ce vrei să vezi? Cum doreşti să funcţionezi. Vrei să fii albina care caută peste tot flori, prin gândul tău? Sau vrei să fii musca care caută peste tot gunoaie? Ce preferi? Este cu putinţă ca albina să nu găsească peste tot flori, dar chiar şi nu numai una dacă ar exista, o va localiza şi se va desfăta de acea una ca şi cum ar fi o întreagă pajişte paradisiac.

Aceasta este marea deosebire.

Tu poţi să vezi lucrurile astfel. Şi să le interpretezi astfel.

Dacă vrei.

Dar dacă vrei, continuă ceea ce faci.

Imi amintesc de o fată pe care cândva o părăsise acela pe care ea îl iubea.

Şi era deznădăjduită. Pentru ce era deznădăjduită? Nu avea ce să mănânce? Avea ce să mănânce. Nu avea căldură la ea în casă? Avea. Nu avea părinţi? Avea. Avea de toate. Ai văzut ce ţi-am zis? In plan trupesc, biologic etc., lucrurile din jurul nostru nu s-au schimbat. Au fost şi sunt la fel. Camera ei era aceeaşi, zidurile erau aceleaşi, dar fata înlăuntrul ei le vedea pe toate altfel, deoarece a părăsit-o acela pe care îl iubea.

Iar mintea ei interpreta asta drept deznădejde şi eşec. Işi spunea necontenit înlăuntrul ei: „Sunt o netrebnică, nu sunt vrednică de viaţă, nu simt siguranţă, nu voi reuşi să duc lucrurile la bun sfârşit, acum ce vor spune ceilalţi despre mine..."

Toate acestea ce sunt?

Sunt probleme obiective, reale?

Sunt în principal cugetări şi gânduri.

Aşadar, mă găseam în casa acestei fete. Ea se afla închisă în camera ei. Şi era înnebunită de deznădejde. Vorbeam cu părinţii ei. Şi dintr-odată, după puţin, doar puţine minute trecuseră, şi o văd că zboară din camera ei, înnebunită de fericire şi de bucurie şi sălta şi striga şi sărbătorea.

Ce se întâmplase? Iubitul ei îi trimisese un mesaj în care îi cerea să se reîntâlnească. Şi i-a dat nădejdi că toate vor merge bine. Şi dintr-odată fata cea foarte rănită şi atât de deznădăjduită mai înainte, în decurs de câteva minute, a înnebunit de bucurie şi de fericire.

Ce s-a întâmplat?

Ce s-a schimbat?

S-a schimbat sufletul ei.

S-a schimbat dispoziţia ei, s-a schimbat gândul ei, deoarece îi spusese ceva iubitul ei.

Propriul tău „iubit", iubitul tău, este Dumnezeu.

Care totdeauna îţi trimite mesaje de dragoste, de nădejde, de întărire, de încurajare. Aşadar, pentru ce să nu te schimbi şi tu. Pentru ce să nu asculţi mesajele Lui, astfel încât să spui: „Da, lângă mine există criză, sărăcie, şomaj, greutăţi, boli. Da, dar eu cu puţin înainte am primit un mesaj. Un mesaj ceresc. De la Dumnezeu, Care mi-a zis: «priveşte la păsările cerului, care nici nu seamănă, nici nu treieră, nici nu adună în hambare şi cu toate acestea Părintele Ceresc le hrăneşte»"

Aşa va face şi pentru tine Dumnezeu.

Se va îngriji de tine. Nu te va părăsi. Şi este propria ta hotărâre să primeşti sau să respingi acest mesaj dumnezeiesc.

Primeşti mesajul? Te schimbi.

Nu-l primeşti? Viaţa ta continuă monotonă şi deznădăjduită, intr-un cadru negru şi îngheţat.

Alege. Tu alegi asta.

Nici părinţii tăi nu sunt de vină, nici moştenirile genetice, pentru faptul că posezi necontenit o atmosferă de om învins în viaţa ta.

In ultima vreme pe toate le vezi şi le interpretezi dinspre latura lor întunecată.

Simţi că uneori este şi ereditatea care te înrâureşte. „Şi părinţii mei aşa au fost. Noi aşa suntem în familia noastră. Numai deznădejde. Lesne ne mai predăm armele."

Uite, nu neg nici asta. Joacă şi asta un anumit rol. Dar nu unul absolut şi determinat. Oricum ar fi familia ta, coafura ta ţi-o alegi tu. Hainele tale nu sunt ca ale mamei tale.

Filmele pe care vrei să le vezi la cinematograf nu sunt exact ca ale părinţilor tăi. Faci propriile tale alegeri, şi zici: „Părinţii mei pe acestea le-au ştiut, pe acestea le-au făcut. Eu, însă, acum îmi aleg propria mea viaţă. îmi voi forma propriul meu viitor".

Visezi să-ţi faci propriul tău viitor.

Trăieşte-ţi însă, în principal, propriul tău prezent. Pregăteşte-ţi-l tu. Dă-i mâna ta lui Dumnezeu, care este Tatăl şi Mama noastră a tuturor. Dincolo de părinţii noştri, Părintele tuturor părinţilor şi Mama tuturor mamelor este Dumnezeu.

Impreună-lucrează cu El, astfel încât să creeze înlăuntrul tău o nouă biologie şi o nouă biografie.

Şi îţi va schimba Dumnezeu chiar şi celulele trupului, dăruindu-ţi strălucire, energie şi vioiciune.

Va schimba însă şi biografia ta.

Astfel, chiar dacă părinţii tăi se află în mijlocul eşecului, al greutăţilor şi al mâhnirii, cu toate acestea tu vei izbuti să faci ceva cu totul nou şi proaspăt. Şi cu totul renăscut şi revigorat.

Aceasta face Hristos când intră în inima noastră.

Atunci când ne întoarcem spre El. Şi atunci când suntem disponibili în faţa Lui. Adică este nevoie să fii deschis în faţa lui Dumnezeu, încât să poată să intre şi să aşeze această lumină, astfel încât mesajul Său să întărească sufletul tău.

Acestea pe care le spun sunt lucruri foarte simple, sărace şi neînsemnate. Vorbesc cu tine care eşti mare, dar cred că şi un copilaş de şcoală primară le va înţelege.
Pentru ce, însă, să nu fie adevărat ceea ce este simplu?

Şi pentru ce să nu fie simplu ceea ce este adevărat? Nu ar trebui să fie aşa? Pentru ca să poată să participe şi să aibă acces toţi. Pentru ca să poată să se apropie toată lumea de această simplitate şi fericire.

Pentru că fericirea este pentru noi toţi.

Prin urmare, în mod logic, ar trebui să fie atât de inteligibilă, încât să o putem înţelege toţi.

De aceea, de altfel, cuvintele lui Hristos au fost foarte simple. Ele ascundeau, cu siguranţă, o mare adâncime. Dar le înţelegeau toţi.

Nu a venit Hristos pe pământ pentru ca să ne apuce durerea de cap din pricina învăţăturii Lui, şi să zicem: „Acum trebuie să studiez pentru ca să-L înţeleg pe Acesta şi învăţătura Lui. Şi trebuie să ajung la 25-30 de ani, şi să iau şi diplome de studiu şi apoi să-L înţeleg".

Chiar şi un copilaş care-L asculta pe Domnul, îl înţelegea.

El grăia cuvinte simple. Gândeşte, aşadar, şi tu simplu şi nu te încurca. Şi nu-ţi asculta mintea ta, care vine să te încurce, şi tot timpul îţi spune: „Da, dar...". Acest „da, dar..." este împotrivirea la bucurie, ca şi cum nu ai primi fericirea.

Sunt anumiţi oameni care atunci când le rezolvi o problemă într-un mod simplu şi frumos, nu vor aşa. Adică, ca şi cum nu ar voi să fie de acord şi să primească să devină fericiţi.

„Da, dar..." Dar nu spune: „Da, dar..." tot timpul.

Spune doar „Da".

Primeşte cuvântul care te va face fericit. Fără „Dar".

Acest „Dar" este apărarea organismului tău, al sufletului tău care refuză. Ca şi cum nu ai vrea să iei hotărârea că şi tu poţi să te bucuri.

Te-ai obişnuit să te afli într-un anumit climat, în dezamăgire.

Pentru ce să spui necontenit: „Da, dar..."?

Priveşte viaţa în mod optimist. „Da, dar nu am serviciu". Da copilul meu, nu ai serviciu astăzi. Dar vei găsi mâine. „Da, dar..." Ei, bine. Dacă începi cu: „Da, dar...", atunci cum să mai facă Dumnezeu minunea cu tine!

Aşadar, vino puţin în locul Lui!

(Dacă putem să spunem asta, vorbim cu totul metaforic.)

Vino în locul Lui. Este ceva ce poţi să faci. Poţi să vii în locul Lui, deoarece şi tu eşti ca un Dumnezeu în ochii copiilor tăi. în ochii copilului tău eşti şi tu Dumnezeul lui. In înţelesul că tu le ştii pe toate şi eşti cel puternic. Atunci când îi spui copilului tău: „Rezolvă acest exerciţiu, copilul meu, şi dacă îl rezolvi, vei înţelege şi lecţia următoare şi vei merge bine la şcoală", iar el îţi spune: „Da, dar nu merge. Da, dar nu pot".

Ai văzut cum te simţi în acel moment. Vrei să-i spui copilului tău: „Copilul meu, nu vorbi aşa. Smereşte-te". Iar acest „smereşte-te", aici, vrea să spună „încrede-te".
Primeşte să te faci elev (ucenic) al lui Dumnezeu.

Nu să te faci ucenic al oamenilor. Lui Dumnezeu ziceam să te faci ucenic. Lui Dumnezeu care prin intermediul evenimentelor vieţii vrea să te ajute. Primeşte aceasta şi vei vedea rezultatele.

Impreună-lucrează cu Dumnezeu.

O fată nu avea serviciu. Părinţii ei, însă, aveau nădejde. Nădejdea a primit lumină în sufletul lor. Şi le-a curăţat mintea. Şi i-a lăsat să vadă lucrurile prin aşteptarea unei schimbări bune. Pentru că dacă nădăjduieşti, crezi că mâine va veni ceva mai bun.

Cine ştie ce va aduce ziua de mâine?

Se poate ca ziua de mâine să fie cu mult mai bună. Şi să se întâmple o oarecare schimbare.

Aceasta este nădejdea prezentului. Care vede viitorul altfel.

Şi ce a făcut această mamă? O pâine a Sfântului Fanurie. Şi-l ruga pe Sfântul Fanurie cu credinţă.

Fără să revendice ceva. Dar şi fără să se îndoiască de faptul că sfântul poate să ajute, dacă este pentru binele ei. Joi a făcut pâinea Sfântului Fanurie, iar vineri a sunat telefonul. Şi le-a spus despre un loc de muncă, care i-a plăcut foarte mult. Şi astfel a găsit de lucru. Şi nu le venea să creadă de bucurie că toate s-au întâmplat atât de repede.

Şi zice mama emoţionată: „Credeam că se va întâmpla ceva de la Dumnezeu. Dar nu chiar atât de grabnic. Joi am făcut pâinea, iar vineri mi-au dat telefon".

Şi atunci când într-un oarecare loc am spus asta, un alt domn mi-a spus despre fiica lui că: „Fiica mea nu a trebuit să aştepte să treacă ziua sau vreun minut, ci a văzut intervenţia lui Dumnezeu, exact în timpul în care frământa pâinea Sfântului Fanurie, rugându-L pe Dumnezeu prin mijlocirea Sfântului".

Exact în timpul în care frământa, a sunat telefonul şi s-a rezolvat problema pe care o avea.

In timpul în care frământa.

Ca şi cum ţi-ar spune Dumnezeu: „Copilul meu, Eu sunt aici. Nu eşti singur. Simte această siguranţă. Şi nu te teme în viaţa ta. Tu ai frici mari".

Noi toţi avem multe frici (fobii). Ne temem de toate. De oameni, de prezent, de viitor, de trecut.

Ne temem de ceea ce se va întâmpla. Ne gândim la toate acestea şi ne temem pentru noi, pentru cum ne vor privi, pentru ce ni se va întâmpla. Simţim că nu vom duce lucrurile la bun sfârşit, că nu ne iubesc, că nu suntem vrednici.

Pr. Andreas Konanos

Gradina din adanc. Treceri nevazute 3; Editura Egumenita

Cumpara "Gradina din adanc. Treceri nevazute 3"

• Pilde si invataturi duhovnicesti in Duminica Samarinencei
  Publicat in : Duminica Samarinencii
• Invataturi duhovnicesti
  Publicat in : Religie
• Duminica a XII-a dupa Rusalii
  Publicat in : Duminica a 12-a dupa Rusalii

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: