Candva, un preot a vorbit despre suflet. Un medic necredincios, care se afla printre ascultatori, a fost indignat de acesta. El nu credea in suflet. La sfarsit, s-a apropiat de vorbitor si i-a spus: "Ai vazut vreodata cu ochii tai, parinte, un suflet? L-ai ascultat vreodata cu urechile dumnitale? L-ai gustat cu buzele dumnitale? L-ai mirosit cu nasul dumnitale?" Preotul a raspuns in sens negativ: "Nu, doctore. Nimic din cele ce ati spus n-am facut.

Nici n-am vazut vreun suflet, nici nu l-am ascultat, nici nu l-am gustat, nici nu l-am mirosit". In avantul pe care si-l luase, doctorul l-a sfatuit pe preot sa inceteze a mai predica lumii despre lucruri care nu exista.

Preotul cu calm si liniste, a luat cuvantul si a spus doctorului: "Doctore, ai vazut vreodata o durere? Ai ascultat-o? Ai gustat-o cu limba dumnitale? Ai mirosit-o cu nasul dumnitale?". Pe acestea le-a uitat doctorul. Ce sa spuna? Sa spuna ca a vazut durerea, a auzit-o, a gustat-o sau a mirosit-o? Cum sa spuna asa ceva, de vreme ce durerea, ca si sufletul, nu se vede, nu se aude, nu se poate gusta, nici mirosi? A fost constrans si acesta sa raspunda negativ. Si a continuat preotul: "Asadar doctore, sa spunem ca nu exista durere? daca am spune o este o minciuna, cea mai mare minciuna.

Exista, deci suflet. Cand Dumnezeu a luat tarana din pamant si a creat pe om, atunci "a suflat in fata lui suflare de viata". Cu aceasta "suflare" a creat sufletul duhovnicesc iar aceasta insuflare ("a suflat") este caracterizata ca suflare de viata pentru ca sufletul este izvorul vietii trupului si aceasta actioneaza in asa fel incat trupul omenesc sa respire si sa traiasca. Dupa cum spune Sfantul Cosma (Aitolos) sufletul "este acolo unde vede, aude, vorbeste, umbla, invata stiintele, da viata trupului si nu l lasa sa se strice. Daca iese sufletul, atunci trupul miroase urat si-l mananca viermii".

Mare lucru este sufletul. Cel mai mare din cate exista. Cineva a spus "Universul nu are nimic mai pretios decat sufletul omenesc". Mare este si valoarea sa. Pentru aceasta va spun neincetat: "Daca cineva aseaza intr-o parte a cantarului toate bogatiile pamantului, tot aurul si argintul, toate rangurile si titlurile, toate bunatatile materiale, intreg Cosmosul, iar in cealalta parte ar pune un suflet omenesc, cantarul se va inclina in partea in care se afla sufletul. Pentru valoarea lui, Domnul Hristos a spus mereu aceste cuvinte: "Ce-i va folosi omului daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde?" (Matei 16, 26). Infinita este valoarea sufletului. De aceea, infinita trebuie sa fie si grija noastra pentru el.

Filozofii neamurilor, oamenii invatati din toate vremurile, n-au putut nici unul a arata adevarat ce este sufletul omului. Singurul, Dumnezeu Creatorul si Atotstiitorul ne-a aratat ce avem depozitat inauntrul corpului nostru omenesc, o comoara de mare pret: sufletul. Aceasta ne o arata si Dumnezeiasca Scriptura spunand: "Ca avem comoara aceasta de mare pret in vase de lut." Sufletul omenesc este o putere si viata simtita in corpul nostru omenesc. Sufletul omenesc este duh creat de Dumnezeu ca si celelalte Duhuri Ingeresti, nu insa in acelasi timp, adica inainte de creatia lumii; ci dupa creatie, in a sasea zi.

Sufletul omenesc este icoana Dumnezeirii, scanteie divina din nemarginitul foc al Dumnezeirii, o particica din Duhul lui Dumnezeu. Sufletul omenesc e o comoara de foarte mare pret, care nu se poate rascumpara nici cu toate bogatiile lumii. Sufletul sau trebuie sa si-l pazeasca fiecare, mai mult decat orice din lume, fiindca cu nimic nu se poate rascumpara.

Iata, odata un om iesise la marginea marii si se afla acolo un saculet plin cu pietricele negre si marunte. Ce sa fie aceste pietricele? se intreba omul, pipaindu le in mana, si cum mergea pe tarmul marii incepu a azvarli cu ele in pasarile ce zburau pe deasupra apei. Pe cand ajunse acasa mai avea o singura pietricica. O arunca, asa din curiozitate in foc, sa vada ce fel de materie ar fi. Cand colo, o Dumnezeule, piatra era cel mai curat diamant. Alerga repede la mare sa afle si pe celelalte. Dar era prea tarziu. Le aruncase in adancul marii. Un adanc inteles sufletesc este pentru noi in aceasta istorioara. Timpul cel trecator ni s a dat noua de la Bunul Dumnezeu, ca o comoara pretioasa, sa castigam cu ea vesnicia.

Fiecare an din viata omului, fiecare luna, fiecare zi, fiecare ceas si fiecare clipa este o comoara pe care trebuie sa o folosim pentru a dobandi mantuirea sufletului si viata cea vesnica. Insa, vai, cat de putin stiu a pretui si folosi aceasta comoara! Cei mai multi crestini, din pacate intocmai ca omul din istorioara isi arunca comoara anilor si zilelor vietii in marea desertaciunilor acestei lumi.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Doamne ajuta!
Stefan Popa
 

.

• Cand primim sufletul?
  Publicat in : Editoriale
• Epistola lui Dumnezeu catre sufletul aflat in necazuri
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Sufletul
  Publicat in : Editoriale
• Cand sufletul este ranit
  Publicat in : Religie