In timpul Săptămânii Mari şi al Sfintelor Paşti, vedem cum trecem de la slujbele lungi şi triste din Joia Mare şi din Vinerea Mare la slujbele luminoase şi pline de bucurie din Sâmbăta Mare şi din Săptămâna Luminată. Pentru mulţi, după ce au trecut cu greu prin tot Postul Mare şi prin Săptămâna Mare, această trecere la bucurie şi nădejde, la alinare, este foarte emoţionantă şi ne aduce aminte de multe. Intr-adevăr, trecerea pe care ne-o oferă Biserica are o însemnătate mult mai mare pentru viaţa noastră decât ne dăm noi seama. Ne reaminteşte că, la sfârşit, Dumnezeu va fi atotbiruitor. La sfârşit, totul va fi bine; lumea aceasta nu va avea ultimul cuvânt. Dincolo de fiecare durere există o vindecare. Dincolo de fiecare luptă lăuntrică există făgăduinţa lui Dumnezeu de a ne şterge orice lacrimă. Dincolo de fiecare moment de deznădejde există nădejdea şi bucuria care aşteaptă să iasă la iveală. In spatele fiecărei răstigniri prin care trecem aşteaptă o înviere.

De Sfintele Paşti, vedem crucea goală pe care a suferit şi a murit Hristos, acum împodobită toată cu flori şi cu o cunună. Dintr-un simbol al suferinţei a ajuns Pom al Vieţii. In această transformare există un mare dar şi o mare taină pentru cei care sunt deschişi să le vadă. Suntem chemaţi să prefacem propriile noastre cruci şi suferinţe în cruci ale biruinţei, cu nădejde, bucurie şi cu o viaţă nouă. Hristos ne-a descoperit calea pe care trebuie să o urmăm pentru a face posibilă această transformare. Căci această lucrare
despre care am discutat de-a lungul cărţii face parte din trecerea de la răstignirea noastră, de la crucile vieţii noastre, la a deveni în cele din urmă o altă persoană, aşa cum ar trebui să fie, asemenea lui Hristos, mai aproape de icoana Domnului nostru înviat.

Fiecare dintre noi are, a avut sau va avea cruci de purtat în viaţa aceasta. Dacă reacţionăm aşa cum ar trebui şi ne folosim de aceste cruci după pilda Domnului nostru Iisus Hristos, şi ele se pot transforma în crucea biruitoare şi de viaţă dătătoare pe care o vedem în ziua învierii. Privim la această cruce împodobită şi reflectăm la cât de mare a fost lupta ce s-a dat acolo. Iar acum este un loc al păcii şi un mod de-a ne reaminti făgăduinţa lui Dumnezeu. Aşa trebuie să se întâmple şi cu crucile noastre.

Pe măsură ce se apropia momentul intrării în Ierusalim, unde El ştia ce îl aşteaptă, teama şi frământarea Lui creşteau. Insă a făcut ascultare de Tatăl Său şi nu a încercat să întoarcă spatele şi să Se eschiveze de la ce îl aştepta. Ci S-a încredinţat voii Tatălui şi a depăşit orice frică şi nelinişte. Iisus ştia şi avea încredere că orice suferinţă care îl aştepta se va şterge şi va fi urmată de bucurie şi de puterea celor ce vor urma. Chiar şi atunci când S-a rugat să treacă de la El paharul răstignirii, Şi-a încheiat rugăciunea astfel: „Insă nu precum voiesc Eu, ci precum Tu vo- ieşti" (Matei 26, 39).

S-a încredinţat voii Tatălui ceresc, a rămas credincios şi ascultător, S-a rugat, a iertat. Nu S-a repezit la ceilalţi, nu i-a condamnat, nu S-a lăsat cuprins de amărăciune, nu le-a făcut altora ce I s-a făcut Lui şi nici nu a reacţionat în vreun fel care ar fi putut să le cauzeze oamenilor suferinţă ori durere. Procedând astfel, a trecut de răstignire nimicind moartea noastră duhovnicească şi a refăcut relaţia dintre om şi Dumnezeu, a înnoit umanitatea cea căzută. Iar nouă ni se cere să facem asemenea Lui.

PR. JOSHUA MAKOUL

Fragment din cartea "VINDECAREA SUFLETULUI TĂU RĂNIT", Editura Sophia

Cumpara cartea "VINDECAREA SUFLETULUI TĂU RĂNIT"

 

• Sfintii stiu necazurile oamenilor...
  Publicat in : Religie
• Necazurile
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: