Ştim din Biblie şi istorie, că Dumnezeu a fost de-a pururea alături de cei în suferinţă. El a fost şi este aproape de fiecare fiinţă umană pentru a-i da o speranţă sfântă, o putere cerească, o credinţă cu care poate muta si munţii din loc, şi o iubire şi bunătate care sting focul urii dintre semeni.

Cultura si civilizaţia creştină a tuturor popoarelor sunt mărturii ale legăturii omului cu Dumnezeu, şi a lui Dumnezeu cu omenirea toată. Şi precum de la început tot ceea ce a creat Dumnezeu din nimic, a fost plin de glorie şi de frumuseţi, în toată natura şi în om, tot aşa prin întunericul şi ceaţa veacurilor, El e aproape de fiecare pentru a recrea din viaţa noastră zbuciumată, o viaţă nouă plină de măreţie şi strălucire, pentru eternitate.

Fiindcă, chiar şi în timpul Romei antice, când suferinţele au lovit şi nimicit mulţi creştini, oamenii s-au rugat mereu lui Dumnezeu să-i scoată din catacombele şi de pe scenele circurilor cu fiare sălbatice în care-i sfâşiau leii şi leoparzii. Strigăm la Părintele îndurărilor, precum cei din trecut şi noi cei de astăzi, să facă aceeaşi minune, precum cu profetul Daniil în groapa leilor, ori cu cei trei tineri în văpaia cuptorului din Babilon.

Cerem ca Părintele firii şi al omenirii să aducă iarăşi „cerul pe pământ" şi spiritul divin al luminii să-l reverse şi peste cei întunecaţi şi orbiţi de o anumită mentalitate contemporană, care a aruncat omenirea într-o cumplită tragedie a vieţii.

Am scris aceste amintiri nu când mă aflam în văpaia suferinţelor din închisoare, nici după câţiva ani de la eliberare, ci după douăzeci şi cinci de ani, când gândurile mele au fost eliberate de patima sentimentelor. Sunt gânduri curate, care înfăţişează suferinţele din închisoare în lumina adevărului, şi la fel şi pe făptuitori în cruda lor comportare. Şi aşa să ajungă ei înşişi să se condamne pentru cruntele torturi la care au înrobit pe părinţii, pe fraţii şi pe surorile ce aparţineau aceleiaşi Ţări Româneşti; au umilit şi înjosit pe cei ce au fost fruntea Neamului; au batjocorit credinţa creştină; au lovit şi au călcat în picioare însăşi valorile vieţii pe baza cărora se ajunsese la înflorirea ţării, generaţie după generaţie! Ei au supus la degradări cumplite tot ceea ce a constituit cultura, umanitatea şi creştinătatea de veacuri ale poporului român; au răstignit şi scuipat pe strămoşii Neamului românesc, pe părinţii, pe fraţii, pe surorile, şi pe tineretul unui popor care nu aveau altă vină decât aceea de a fi apărat „altarul spiritualităţii româneşti", cum bine l-a numit Arhimandritul Haralambie, fratele nostru, care a murit în închisoarea de la Gherla.

Socotim că mulţi dintre cei ce au avut inimile pline de otrava urii, care au fost numai pumni şi picioare, cu bâte şi arme, lovind în noi fără milă, astăzi unii sunt pământ şi cenuşă, sau vor fi cu ziua de mâine, când sufletele lor într-o alergare de umbre vor trece dincolo de apusul soarelui prin nori întunecoşi, plini de mărire, ajungând acolo unde vor da seamă în faţa Dreptului Judecător, ca şi Cain care a ucis pe fratele său.

După învierea Sa întru glorie, Domnul nostru lisus Hristos, Cel pălmuit, schingiuit, răstignit şi îngropat, a păstrat totuşi pe Trupul Său cel înviat semnele cuielor şi al suliţei ca să fie o mărturie întru eternitate celor ce L-au răstignit. în cartea descoperirilor pentru veacul viitor, se spune: „lată Hristos vine pe nori şi orice ochi îl va vedea, chiar şi cei ce L-au împuns se vor jeli din pricina Lui"... (Apocalipsa 1, 7)

In istoria contemporană şi a veacurilor viitoare, unii vor rămâne cu urme ale cumplitelor suferinţe îndurate şi răni în martirajul închisorilor, iar alţii cu moartea sutelor şi miilor de români în temniţele comuniste din România. Dar precum spunea marele apologet Tertulian, în apărarea martirilor creştini: „Cruzimea voastră, a prigonitorilor, este „gloria noastră", a martirilor [Ad Scapulum 5), iar pentru voi cei ce ne-aţi chinuit şi ne-aţi ucis în temniţele voastre, eterna voastră condamnare înaintea oamenilor şi a lui Dumnezeu.

Memoria niciodată nu moare. Suferinţele nu pot fi uitate. Timpul este eternul prezent.

Arhim. Dr. Vasile Vasilache
14 August 1985

Fragment din cartea "ÎN TEMNIŢĂ CU IISUS HRISTOS", Editura Eikon

Cumpara cartea "ÎN TEMNIŢĂ CU IISUS HRISTOS"

• Inchisoare pe viata vietilor
  Publicat in : Religie
• Binecuvantata fii, inchisoare !
  Publicat in : Religie
• Manastirea Mislea - inchisoare politica pentru femei
  Publicat in : Biserici si Manastiri din Romania
• Eram in Aiud
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: