„Suntem tineri şi, prin urmare, lipsiţi de experienţă. Ştim asta. Insă suntem oameni gânditori, persoane, chipuri ale lui Dumnezeu. Nu ne interziceţi pe deplin să gândim şi să ne exprimăm părerea! Poate din gândurile şi din propunerile noastre sunt şi unele corecte şi vă pot ajuta în hotărârile şi în lucrările voastre. Cineva spunea: «Pentru problemele ce te preocupă, sfătuieşte-te chiar şi cu un copil mic, poţi auzi o părere luminoasă.» Şi chiar dacă nu am spune nimic corect, doar faptul că ne interesăm şi încercăm să participăm la problemele familiei noastre trebuie să vă mişte. Nu aruncaţi deci din start propunerile noastre şi nu ne exilaţi ca şi cum n-am şti nimic. Intr-o vreme, nici voi nu ştiaţi nimic." (Claris, 16 ani)

Este cunoscut fenomenul tulburării adolescentului, când este chemat să dea răspunsuri la întrebări de tipul: Cine sunt? Ce vreau să fiu?, temă ce a devenit obiectul multor discuţii şi studii.

Aceste întrebări nu sunt puse doar plecând de la fapte şi provocări exterioare, ci presupun o privire interioară statornică, sub care se adaptează ceea ce este personal la ceea ce este general, ceea ce este psihic, sufletesc la ceea ce este existenţial. Adolescentul deţine calitatea implicită de a trăi, în cel mai prozaic înţeles cu putinţă, o stare care se întinde în acelaşi timp pe un întreg spectru: de la chinurile de neînchipuit până la fericirea creatoare. In timpul căutării identităţii proprii, adolescentul va trăi şi groaza de nesuportat a lipsei de sens şi sentimentul minunat al creării noului sens.

„Adolescentul trebuie, în principiu, să descopere cine este. Dacă în timpul propriei noastre adolescente am reuşit să ne dăm răspunsul la această întrebare, atunci ne poate părea de la sine înţeles. Dacă însă am întârziat cu răspunsul, evitând această întrebare, poate să ne pară deşert şi fără rost. Pentru adolescent este vorba de o întrebare fondatoare şi esenţial necesară. Putem deci spune, într-un mod poate exagerat, că, dacă nu ne preocupă această întrebare la această vârstă potrivită ei, riscăm să nu ne-o mai punem niciodată şi, mai ales, să nu reuşim să răspundem niciodată acestei întrebări fireşti."

Adolescentul nu poate răspunde la aceste întrebări ca şi cum ar fi adult, deoarece nu este, şi nici nu poate răspunde ca şi cum ar fi copil, deoarece nici copil nu mai este. Uneori îşi simte părerile şi înţelesurile transformându-se neîncetat. De multe ori simte că nu are un punct stabil de referinţă. Alteori, golul de identitate se face atât de itens simţit, încât tânărul eşuează în soluţii violente, bruşte, grăbite şi spasmodice, despre care vom vorbi mai încolo, din dorinţa de a dobândi identitate, fie ea şi provizorie; asta din simplul fapt că omul nu poate trăi fără identitate.

Scopul final al adolescentului este de a-şi dobândi autonomia, independenţa proprie. Sunt necesare două acţiuni fundamentale din partea adolescentului: procesul durerii prin care trece cand conştientizează pierderea vârstei copilăriei şi procesul, la fel de dureros, al satisfacerii dorinţelor şi imaginilor, aşteptărilor interioare ale părinţilor lui... Adolescentul dobândeşte şi sentimentul unei maturizări a formei sale trupeşti. Aici este conţinută şi atitudinea adolescentului faţă de sine însuşi, ca fiind o persoană masculină sau feminină... O nouă conştiinţă de sine începe să se nască. Incepe să simtă că emoţiile şi sentimentele sale, gândurile sale sunt ale lui proprii şi nu depind de modul în care reacţionează părinţii lui şi, de asemenea, reuşeşte să-şi formeze sistemul propriu de valori, idei şi atitudini faţă de viaţă." Incepe să devină scriitorul propriei vieţi.

Adolescentul nu va prelua conştiinţa de sine automat de la părinţii lui, deoarece aceasta nu este un dat. O astfel de identitate este falsă şi nu va rezista în timp. Identitatea autentică presupune toţi stimulii exteriori pe care-i înglobează şi-i preface creativ, raportându-i în prealabil la prefacerile materiei interioare. Erickson ne încredinţează de aceasta prin următoarele:

„Prefacerea care are loc în timpul formării identităţii de sine este ceva mult mai mult decât suma identităţilor copilăriei. Este capitolul interior care este constituit din toate experienţele fiecărui stadiu reuşit, atunci când o identitate cu înţeles a condus la înscrierea în linie dreaptă a înclinaţiilor fireşti fundamentale ale individului prin calităţile sale şi prin ocaziile avute... Sentimentul identităţii de sine este o convingere compusă în care capacitatea cuiva de a-şi menţine unitatea şi continuitatea interioară (şinele înţeles psihologic) se potriveşte cu unitatea şi continuitatea înţelesului său despre ceilalţi." Şi, în continuare, acelaşi autor scrie: „Din punct de vedere psihologic, o identitate de sine clădită gradual este singurul gardian împotriva anarhiei înclinaţiilor sau tendinţelor proprii, precum şi împotriva indisciplinei conştiinţei."

Cu alte cuvinte, o identitate sănătoasă nu este nimic altceva decât pecetea personală care dă forma finală materiei concentrate înăuntru, dar care este asumată, manifestată şi către în afară. „Identitatea finală depăşeşte toate identităţile individuale sau fragmentare ale trecutului şi este ceva cu mult mai mult decât însumarea lor. Conţine toate identităţile importante, dar de asemenea prefăcute, aşa încât să constituie un tot unic şi complex."„O identitate sănătoasă este caracterul scris" al personalităţii, trăirea unicităţii sale.

Marcia, care a prelucrat ulterior teoria lui Erickson, scrie: „Identitatea este, pe de o parte, interioară, o organizare autoformată a tendinţelor, calităţilor, înţelesurilor şi istoriei individuale. Cu cât este mai dezvoltată această construcţie, cu atât mai mult indivizii vor fi conştienţi de unicitatea lor şi de asemănarea lor cu ceilalţi, precum şi de propriile abilităţi şi slăbiciuni din viaţa lor în lume. Cu cât este mai puţin dezvoltată această construcţie, cu atât mai multă tulburare îşi menţin indivizii în jurul diferenţelor lor şi cu atât mai mult trebuie să se bazeze pe izvoare exterioare care să-i revalorizeze în sine."

In consecinţă, este limpede că în conţinutul înţelesului identităţii sunt cuprinse şi: a) elementul conştiinţei de sine şi cunoaşterii de sine; b) elementul concentrării şi rămânerii în aici şi acum; c) elementele continuităţii în timp.

Nu este o coincidenţă faptul că elementele acestea răspund la trei înclinaţii de dezvoltare a adolescentului:
a) începutul autoobservării şi al gândirii psihologice;
b) interesul faţă de relaţia cu celălalt;
c) cunoaşterea prin simţire a timpului istoric (faţă de timpul mitic al copilăriei) şi a perspectivei de viitor.

După Blos, „Şinele există dinainte de adolescenţă, dar, odată cu intrarea în vârsta matură, îşi preface calitatea, stabilitatea proprie şi rezultatul pe care acestea îl au în estimarea de sine şi în simţul realităţii (reality testing). Subiectiv, tânărul se simte o persoană diferită arunci când iese din adolescenţa tulbure."

„Vârsta la care se definitivează faza descoperirii de sine diferă de la individ la individ. Sfârşitul ei va genera satisfacţia când fiecare individ va simţi că descoperirea lui a fost rodnică, atât la nivel personal - sentimental, erotic, profesional -, cât şi la nivel social. Bucuria datorată acestor descoperiri va fi şi încununarea perioadei adolescenţei, iar mai târziu va deveni obiect idealizat, ca perioadă mitică, fericită şi de mari satisfacţii. Adultul tânăr îşi uită repede nesiguranţa sa, îndoielile sale, clipele de maximă întristare, clipele de angoasă, chiar şi anumite clipe de ruşine prin care a fost nevoit să treacă.

De multe ori însă perioada aceasta este terminată cu un sentiment de dezamăgire, pe care nici o satisfacţie nu o poate estompa. Atunci, subconştientul este în primejdie de a încerca o căutare de răsturnare a satisfacerilor, care, desigur, nu va avea rezultatul scontat... O mare parte dintre oameni nu ajung niciodată la maturizare. In multe privinţe, atât în cea a comportamentului lor, cât şi în cea a vieţii lor afective, rămân veşnic adolescenţi. Această stare nu presupune neapărat nefericire, aşa încât, de cele mai multe ori, îi vor face pe cei din jur să sufere."

Multe tulburări psihiatrice ale adolescenţilor şi ale tinerilor se ascund în contradicţii intrapsihice în jurul căutării identităţii.

Pr. Vasilios Thermos

Pentru o intelegere a adolescentei. Primavara innegurata; Editura Sophia

Cumpara cartea "Pentru o intelegere a adolescentei. Primavara innegurata"

 

• Cunoasterea de sine
  Publicat in : Cunoaste-te pe tine insuti sau despre virtute
• Cunoasterea de sine in experienta mistica
  Publicat in : Religie
• Cunoasterea de sine prin Duhul
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Cunoasterea de Dumnezeu si cunoasterea de sine
  Publicat in : Religie

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: