Aţi putea să ne vorbiţi puţin despre primii dumneavoastră paşi pe calea duhovniciei, precum şi despre momentele hotărâtoare care v-au marcat formarea ca părinte duhovnic?

Răspuns: Sfântul Simeon Noul Teolog spune undeva că Dumnezeu nu a creat stăpâni şi slugi, ci părinţi şi fii, şi că adevăraţii fii devin la rândul lor părinţi. Deci, înainte de a deveni noi înşine părinţi şi a da naştere propriilor noştri fii duhovniceşti, trebuie să fim mai întâi fii. Aceasta înseamnă că trebuie să trecem printr-o perioadă de ucenicie, să învăţăm smerenia în ascultare de un părinte duhovnicesc, fiind gata să răbdăm câteodată puţină ruşine şi să ne smerim primind îndreptarea lui. Şi fără să ne dăm seama, fiecare întâlnire cu duhovnicul nostru ne va împărtăşi ceva, iar peste câţiva ani - depinde de cât de profund ne trăim ucenicia - toate aceste pietricele vor fi puse laolaltă şi vor forma un minunat mozaic, adică ne vor arăta chipul în care trebuie să vieţuim.

Nu există reţete speciale. Există însă ucenicie, ascultare. Suntem aruncaţi în mare şi trebuie să înotăm pentru a ajunge la mal. Inainte de toate, trebuie să învăţăm smerenia în relaţia cu părintele nostru duhovnic. Trebuie să învăţăm să ne cunoaştem limitele şi slăbiciunile, ca să putem fi milostivi şi îngăduitori faţă de cei care vin la noi. Să nu credem că, fiind duhovnici, ştim totul sau putem face totul. Şi chiar ca duhovnici, nu trebuie să încetăm a fi ucenici, căci toţi suntem ucenici - „unul este învăţătorul nostru, Hristos". Nu putem supravieţui ca duhovnici fără să avem un punct de referinţă în Biserică, în special în ziua de astăzi, în condiţiile lumii în care trăim. Ar trebui să fim desăvârşiţi precum îngerii, dar nu suntem. Insă dacă avem un punct de referinţă, vom fi mai temători, iar această frică ne va face înţelepţi, pentru că vom învăţa să socotim mai de preţ cele veşnice decât cele vremelnice.

O altă cale este să cercetăm Sfintele Scripturi. Uneori neglijăm citirea Scripturii. „Cuvântul lui Hristos să locuiască întru voi cu bogăţie", spune Sfântul Apostol Pavel.

Trebuie să ne raportăm neîncetat la cuvântul lui Dumnezeu, căci el ne este scăpare, întărire şi călăuză la vreme de încercare. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să sălăşluiască îmbelşugat întru noi, pentru ca atunci când avem nevoie de ajutor, Domnul să poată da viaţă comorii pe care am adunat-o înlăuntrul nostru. Mai târziu vom putea pune aceste cunoştinţe în slujba semenilor noştri, spre propria lor zidire şi însuflare.

Când am devenit duhovnic, Părintele Sofronie m-a sfătuit: „Să nu-ţi pui nădejdea în ce ai auzit de la alţii, sau în învăţăturile minunate pe care le-ai citit şi te-au impresionat.

Atunci când vorbeşti cu oamenii, pogoară-ţi mintea în inimă şi roaga-te în taină ca Domnul să-ţi dea cuvânt pentru momentul acela. In felul acesta, rugându-te întotdeauna înainte de a povă.ţui ori îndruma pe cineva, negreşit Dumnezeu va fi părtaş la cuvântul pe care-l vei spune." Uneori cuvântul este dat în chip lămurit de Dumnezeu, dar chiar dacă nu vine în întregime de la El, totuşi poartă binecuvântarea Domnului prin faptul că am chemat Numele Lui înainte de a-l rosti. Intrucât suntem învestiţi cu harul preoţiei, dacă cerem cu credinţă un cuvânt de la Dumnezeu de fiecare dată când vorbim cu oamenii - „Crezut-am, pentru aceea ana grăit" - atunci noi înşine vom fi uimiţi de cuvintele ce vor ieşi din gura noastră. Vom fi uimiţi, pentru că în acel moment El ne va da „gură şi înţelepciune", precum a făgăduit în Evanghelia după Luca. Domnul a spus că atunci când vom fi duşi în faţa judecătorilor nu trebuie să ne gândim mai dinainte ce vom spune, căci El ne va da cuvânt căruia vrăjmaşul nostru nu-i va putea sta împotrivă. Aşadar, dacă cerem cu credinţă, ni se va da un cuvânt care ne va ajuta în primul rând pe noi, iar apoi pe cei ce au nevoie de sfatul şi de povăţuirea noastră.

Imi aduc aminte de o doamnă pe care o stimam foarte mult, fiindcă mă ajutase de multe ori atunci când veneau la mine oameni cu probleme mari; era o femeie deosebită, foarte evlavioasă şi jertfitoare. - Odată nu ştiam cum să-l ajut pe un tânăr care avea probleme cu drogurile; doamna respectivă s-a oferit să-l ia la ea acasă pentru şase luni, până ce a depăşit starea critică şi a putut să se integreze din nou în societate. Slavă Domnului, până acum totul a mers foarte bine cu acel tânăr. Este căsătorit şi are trei copii. - Aveam, aşadar, mare respect şi admiraţie pentru această doamnă. Intr-o zi a venit la mine şi mi-a spus: „Nu ştiu ce se întâmplă, dar mă rog şi sufletul nu-mi este împăcat.

Imi cercetez cugetul şi nu văd unde am greşit. Spuneţi-mi ce să fac." Nu ştiam ce să-i răspund; eu aveam numai admiraţie pentru dânsa. în acel moment Dumnezeu m-a ajutat, dându-mi un cuvânt pentru ea. I-am zis: „Nu ajunge să ne cercetăm pe noi înşine, bizuindu-ne doar pe propria noastră judecată, şi să nu descoperim în noi nici o vină. Trebuie să ne cercetăm starea în lumina poruncilor lui Hristos, ca să vedem cum vrea El să fim cu adevărat. Aşa că strigaţi către El: «Doamne, de cele ascunse ale mele curăţeşte-mă.» Rugaţi-vă astfel şi Domnul vă va descoperi unde v-aţi poticnit." „Bine", a încuviinţat ea. Peste trei zile a venit din nou şi mi-a spus: „Acum ştiu. Dumnezeu mi-a arătat unde am greşit", şi mi-a mărturisit care era greşeala. Bineînţeles că citisem versetul respectiv în psalmi, dar nu-l folosisem niciodată, nici măcar nu mă gândisem vreodată la el. Dar Dumnezeu mi l-a descoperit tocmai în clipa aceea, ca să-l pot spune doamnei respective.

Am auzit întâmplări asemănătoare şi de la alţi confraţi preoţi şi sunt sigur că şi dumneavoastră cunoaşteţi numeroase astfel de cazuri, când, datorită harului mai presus de fire al preoţiei cu care ne-a înzestrat Dumnezeu, cuvântul Lui ne este dăruit în chip minunat - nu pentru noi, ci pentru cei ce ne cer sfatul în numele Lui. Să îndrăznim, aşadar, şi să nu ne punem nădejdea în ceea ce am citit sau am auzit de la alţii. Părintele Sofronie mi-a spus să nu mă bizui nici măcar pe cuvântul pe care l-am dat altor persoane şi care le-a fost de ajutor, ci de fiecare dată să cer cuvânt nou de la Dumnezeu. Poate că la început nu vom izbuti să împlinim această lucrare cum se cuvine, dar dacă nu încercăm, nu vom învăţa niciodată. Slujirea noastră devine cu adevărat prorocească dacă ne rugăm înainte de a rosti sau face orice lucru. Cum începem? Odată i-am pus Părintelui Sofronie această întrebare, iar el mi-a răspuns: „începem totul de aici", şi şi-a dus mâna la frunte pentru a-şi face semnul crucii. Un răspuns foarte practic, fără prea multă teorie: „Incepem totul de aici."

Arhim. Zaharia Zaharou

Fragment din cartea "Adu-ti aminte de dragostea cea dintâi (Apoc. 2, 4-5). Cele trei perioade ale vârstei duhovnicesti in teologia Parintelui Sofronie"

Cumpara cartea "Adu-ti aminte de dragostea cea dintâi"

 

• Duhovnicia
  Publicat in : Credinta
• Duhovnicia ca slujire a reimpacarii omului cu Dumnezeu
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Duhovnicul si duhovnicia
  Publicat in : Religie
• Despre duhovnicie
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti