Psalmii lui Solomon cuprind optsprezece cantari sau imne religioase. Textul grecesc al acestei culegeri de psalmi a fost publicat prima data in 1626 de La Cerda. El a fost apoi reeditat de mai multe ori. Textul critic al versiunii grecesti a fost publicat de O. van Gebhardt, la Leipzig, in anul 1895.

O versiune siriaca a acestor “psalmi” a fost publicata mult mai tarziu, de J. Rendel Haris, la Cambridge, in 1909.

Textul grecesc, asa cum afirma specialistii, nu e altceva decat traducerea unui original ebraic, care insa nu s-a pastrat. Versiunea siriaca a fost facuta dupa textul grecesc. Unele liste crestine ale canonului Sf. Scripturi mentioneaza aceasta carte si stim ca o perioada ea a fost adaugata la sfarsitul Noului Testament, in Codicele Alexandrinus (sec. V).

Titlul de „Psalmii lui Solomon” apare in unele manuscrise la inceputul, iar in altele la sfarsitul culegerii. Opera ii este atribuita regelui Solomon. Fiecare psalm al colectiei, cu exceptia primului, este precedat de o subscriere, care repeta aceasta atribuire. Daca psalmul saptesprezece al acestei colectii se inspira din psalmul canonic 71, care in textul original ebraic este atribuit lui Solomon, ceilalti psalmi nu contin nici un detaliu privitor la cunoscutul rege. Ei ne furnizeaza in schimb, aluzii la o epoca foarte diferita de cea in care a trait Solomon. Suntem deci obligati a recunoaste caracterul pseudo-solomonian al Psalmilor lui Solomon. Titlul si subscrierile apartin, fara indoiala, unui redactor, care reclama patronajul marelui rege, caruia Sf. Scriptura ii atribuie multe cantari.

Autorul ia ca model psalmii canonici, iar Psalmii lui Solomon apartin diferitelor tipuri de psalmi din lirica biblica.
Un critic biblic german, Movers, in doua pagini de o extrema perspicacitate, rezolva problema datarii Psalmilor lui Solomon.

Psalmii lui Solomon fac aluzie clara la ocuparea Ierusalimului de catre Pompei, in anul 63 a.H. O comparatie a ps. 2,8 si 9 cu informatiile istoricului Iosif Flaviu dovedesc aceasta cu prisosinta. Ps. 8,16, de exemplu, face aluzie la partizanii lui Hircan al II-lea, care au deschis lui Pompei portile orasului. Ps. 2,2 face aluzie la invadarea Templului Sfant de soldatii romani. Acelasi psalm, in versetele 26 si 27, descrie injunghierea lui Pompei pe colinele Egiptului, ceea ce corespunde cu relatarile lui Plutarh si Dio Casius. Cum Pompei a murit in anul 48 i.H. se poate concluziona, cu certitudine, ca Psalmii lui Solomon n-au putut fi redactati dupa 63, ci dupa 48 i.H. S-ar putea accepta si o data mai tarzie, daca-l identificam pe strainul mentionat in Ps. 17,7 nu cu Pompei, ci cu Irod cel Mare, care s-a urcat pe tron in anul 37 i.d.H.

Observam ca personajele, la care Psalmii lui Solomon fac aluzie, nu sunt indicate niciodata dupa numele lor proprii. Pompei este numit “Pacatosul” (Ps. lui Solomon 2,1), “Balaurul” (2,25), “Necredinciosul” (17,11). Romanii sunt numiti “popoare straine” (2,2) sau “pagani” (2,19).

Autorul nu isi propune sa-i numeasca pe actorii istoriei cu numele lor, ci foloseste termeni vagi, diverse porecle, sau anumite aluzii. Acest stil sibilin este asemanator celui din “Comentariile” qumraniene, fara insa a-l egala in subtilitate si obscuritate.

Psalmii lui Solomon au fost considerati multa vreme o opera a fariseilor. Multi au mers pana acolo incat au numit Psalmii lui Solomon “Psalmii Fariseilor”. Aceasta denumire, total artificiala, ar trebui revizuita, in lumina unei polemici purtata de autor. Critica foarte aspra adresata fiilor Ierusalimului, care au intinat sanctuarul Domnului si au profanat cu nelegiuirile lor jertfele lui Dumnezeu (Ps. lui Solomon 2,3), nu-i poate viza decat pe Saduchei.

Alte atacuri, indreptate impotriva celor care traiesc “in fatarnicie” (Ps. lui Solomon 4,6), i-ar putea viza pe Farisei, anticipand intrucatva polemica evanghelica (v. Mt. 23, 13, 15, 23, 25, 27, 29). Psalmul 4, in intregime, este o diatriba violenta “impotriva lingusitorilor”. Sensul exact al acestei aluzii “a lingusitorului” a ramas multa vreme necunoscut deoarece nu i s-a putut sesiza natura. Abia Comentariul la Naum ne dezvaluie faptul ca membrii sectei Aliantei (esenienii) ii numeau pe Farisei “cei carora le plac linguselile”. “Lingusitorii” sunt deci Fariseii. Pentru ca autorul Psalmilor se lupta pe doua fronturi, unul impotriva saducheilor si celalalt contra Fariseilor, el trebuie sa apartina unui al treilea partid, cel al Esenienilor.

A invoca aici bogatia si diversitatea iudaismului in epoca romana este un subterfugiu neintemeiat. Argumentatia autorului Psalmilor lui Solomon este una eseniana in ceea ce are ea mai specific si mai tehnic. Vom remarca faptul ca desi autorul Psalmilor este afectat dureros de catastrofa ce va lovi Ierusalimul in anul 63 a. H., totusi el nu va inceta sa-l laude pe Dumnezeu pentru ca l-a crutat. Se stie, din marturia lui Iosif Flaviu, ca la Ierusalim, in primul secol al erei crestine, se gaseau si Esenieni. Istoricul iudeu precizeaza, de asemenea, ca una din portile orasului, se numea “poarta Esenienilor”. Fara indoiala, ne putem gandi, ca esenienii din Ierusalim, din a carui comunitate facea parte si psalmistul nostru, au putut parasi orasul inainte ca el sa fi fost cucerit.

Autorul Psalmilor lui Solomon este necunoscut. El se ascunde in spatele unui grup caruia ii exprima evlavia. El este purtatorul de cuvant al sfintilor (Ps. lui Solomon 2,36; 4,6,8; 8,23,34; 9,3; 10,6; 12,4,6; 13,10), al dreptilor (Ps. lui Solomon 3,3,6,11; 10,3; 15,6), al saracilor (Ps. lui Solomon 5,2,11; 10,6; 15,1; 18,2), al celor care-L iubeau pe Domnul (Ps. lui Solomon 4,25; 6,6; 14,1), al fiilor Legamantului (Ps. lui Solomon 17,15). Autorul foloseste intreaga terminologie eseniana, gasindu-si exprimarea jertfei in imaginea „plantarii” (Ps. lui Sol. 14,4). Textele de la Qumran ne dau echivalente exacte ale acestei imagini.

Chiar daca Psalmii lui Solomon n-au intentii declarat didactice, totusi ei dezvolta teme doctrinare, care se intretaie adesea cu cele ale sectei qumranite. Critica jertfelor sacrificiale, pangarite de ofrande impure, este sustinuta de o anume fervoare lirica, amintind de cele mai frumoase accente ale imnologiei qumraniene (Ps. lui Solomon 15,3). Psalmul 16,8 reflecta, chiar si in terminologie, un misoginism care apare foarte adesea in “Cursele femeii”. Psalmul 18,10-12, ne trimite la un calendar specific al sectei. Ps. 11,1 face aluzie la “Mesagerul” din Isaia 52,7, caruia Legenda ebraica a lui Melchisedec ii anunta venirea in zilele din urma.

Psalmul 17, cel mai cunoscut din colectie, este considerat expresia clasica a mesianismului regal si davidic. E important de retinut si idealul teocratic al psalmistului. Domnul este Imparatul cel vesnic (Psalmul lui Solomon 17,1). El va da nastere unui rege, fiu al lui David, care va sfarama pe printii cei nedrepti, va curati Ierusalimul de paganii care l-au calcat in picioare, va aduna poporul cel sfant, va carmui cu dreptate. El nu va avea nici cai, nici calareti, nici aur, nici argint, si va lovi pamantul cu cuvantul gurii sale. Mesia cel asteptat va implini profetia lui Isaia 11,1-5, la fel ca Printul Congregatiei din Cartea Binecuvantarilor.

Cu toate acestea, trasaturile puternice ale razboinicului mesianic, atat de evidente in descrierea Printului Congregatiei, sunt dinadins estompate in psalmi, si apare, ca intr-un filigran, portretul idealist al regelui, drept, precum Solomon, si bland, precum David. Acest proces de spiritualizare isi va gasi punctul culminant in Testamentul lui Iuda. Nicaieri insa nu se vorbeste de un Mesia sacerdotal. Psalmii lui Solomon nu-l asteapta decat pe fiul lui David. Bimesianismul din Regula Comunitatii, sau din Testamentele celor doisprezece Patriarhi nu este cunoscut Psalmilor. Absenta lui Mesia Preot nu constituie obiectie in a recunoaste originea eseniana a Psalmilor lui Solomon. Ideile mesianice ale sectei s-au putut schimba in diverse timpuri, locuri sau tendinte si diversele speculatii nu pot fi reduse la un model unic.

Atribuirea Psalmilor lui Solomon fariseilor ar confunda pe autorul psaltirii cu adversarii sai cei mai rai. Putem atribui Psalmii lui Solomon esenienilor, in momentul cand o criza spirituala va lovi Comunitatea Aliantei dupa luarea Ierusalimului de catre Pompei. Mai mult ei marturisesc reactia fariseica si pietista care va suscita in cadrul sectei eseniene „catastrofa nationala”.

Istoria cartii

Cei optsprezece Psalmi ai lui Solomon nu sunt cunoscuti decat de la o data relativ recenta: la inceputul secolului al XVII-lea J. L. de La Cerda va oferi lumii savante o editie princeps a Psalmilor cuprinzand textul grec insotit de o traducere latina si o scolie.

J. L. de La Cerda s-a multumit sa reproduca o copie a unui manuscris, identificat astazi ca fiind Codex Vindobonensis. Dupa descoperirea altor manuscrise critica biblica a trebuit sa tina seama de unsprezece manuscrise grecesti care au pastrat textul Psalmilor lui Solomon. Aceste manuscrise, care sunt datate din secolul X pana in secolul XVI contin in general scrieri didactico-sapientiale atribuite lui Solomon: Iov, Pilde, Eclesiast, Cantarea Cantarilor, Intelepciunea lui Solomon, Intelepciunea lui Iisus Sirah si uneori Odele. Faptul ca aceste manuscrise sunt tarzii nu trebuie sa ne faca sa uitam ca unul din cele mai importante manuscrise biblice (Codex Alexandrinus, sec. V) cuprinde la inceput o tabla de materii in care sunt trecuti si Psalmii lui Solomon. Putem deci presupune ca intr-o prima stare, acest manuscris cuprindea si Psalmii, astazi absenti.

O lecturare atenta a textului grecesc al Psalmilor lui Solomon ne ajuta sa descoperim aici numeroase ebraisme. Putem merge si mai departe: in multe cazuri o fraza din limba greaca, greu de inteles sau aproape incomprehensibila se lamureste atunci cand se retraduce in limba ebraica.

E un castig in intelegerea originalului atunci cand un cuvant in limba greaca, mai dificil de inteles, se explica printr-o greseala de traducere. In acest sens avem un exemplu semnificativ, in Psalmii lui Solomon 5,13.  Trebuie sa fim de acord ca Psalmii lui Solomon au fost scrisi in ebraica, iar textul grecesc pe care noi il avem astazi nu e altceva decat o traducere. Astfel ne putem intreba la fiecare pas cum ar fi fost in originalul ebraic. Sunt si autori care au incercat sa ne dea o retroversiune ebraica a textului complet al Psalmilor.

In primii ani ai secolului XX, importante descoperiri au permis a se adauga la acest dosar al Psalmilor lui Solomon marturiile siriace. Cu toate acestea, aparitia unui text semitic n-a schimbat fundamental datele problemei: editorii psalmilor siriaci arata limpede ca departe de a reflecta fidel originalul ebraic intr-o limba apartinand aceleasi familii, textul siriac nu este decat o traducere facuta dupa un text grecesc.31 Astfel in Psalmii lui Solomon 5,14 in limba ebraica citim: “nadejdea celui care” (pronume relativ masculin singular la genitiv: hon), iar in siriaca: “nu mai este nadejde”. Aceasta lectiune gresita arata cum traducatorul siriac a confundat prenumele (han) cu negatia (on).

K.G. Kuhn a contestat aceasta evaluare a textului siriac, dar nici n-a demonstrat ca ar fi vorba de o traducere directa din limba ebraica.

Teologia Psalmilor lui Solomon a fost expusa de H. Braun. Avem aici o teologie a liberei alegeri intre bine si rau si tema rasplatirii divine. Animat de o credinta profunda, autorul isi exprima intreaga sa incredere in bunatatea si dreptatea lui Dumnezeu precum si dispretul pentru pacatosii care calca in picioare ceea ce Israel are mai sfant. Este exprimata durerea sa fata de rautatea cu care e impovarata tara, dar si speranta de nezdruncinat intr-un viitor mai bun pe care-l va inaugura Mesia, cel ce va veni.

Psalmii 17 si 18 se roaga pentru venirea lui Mesia davidic care va supune neamurile, Mesia, omul drept si fara pacat, va reinnoi Ierusalimul si va restaura Israelul ca imparatie a lui Dumnezeu. Acesta este tipul de mesianism care se regaseste in asteptarile populare puse in lumina de Sf. Evanghelii canonice.

Avem, in „Psalmii lui Solomon”, un amestec de aspiratii politice si spirituale pe care Mantuitorul Hristos ni-l accepta.

Cartea „Psalmii lui Solomon” trebuie deosebita de cartea „Odele lui Solomon”, care este o lucrare gnostica din secolul II d.Hr., compusa probabil in limba siriaca.

Pr. conf. univ. Remus Onisor

.