Lunea cea mare
Suntem in saptamana patimilor. Este luni dimineata. Ierusalimul intreg pare ca doarme. Sub mantia soarelui primavaratic, ce poleieste cu aur si argint ulitele si casele cetatii, incet-incet, orasul se trezeste.
Ici si colo se strang cete de preoti, care soptesc in taina cu chipuri incruntate. Se aduna unii cu altii, schimba vorbe intre ei, ochii lor privesc plini de ura spre norodul sarman, care il intampinase ieri pe Nazarineanul ca pe un imparat.
Se pune la cale o lupta.
In departare, pe drumul prafuit se coboara dinspre Betania sarbatoritul de ieri, Iisus.
La margine de drum, un smochin isi intinde ramurile pline de frunze. Iisus, fiind flamand, isi ridica privirile spre ramuri, cauta in ele si zice, in soapta:
- Numai frunze, multime de frunze si nici un rod !
Ochii Lui se pleaca intristati si buzele Lui soptesc cu amaraciune:
- De acum, in veac sa nu mai fie rod in tine!
Si deodata, pe loc, se usuca toate frunzele cazand, invartindu-se, iar crengile se uscara.
Ucenicii inmarmuresc plini de mirare. Domnul le talcuieste minunatul fapt, aratandu-le cum trebuie dat pierzarii cel ce vietuieste pe pamant fara sa aduca roada faptelor bune.
Ceata intreaga porneste mai departe. Se apropie de Ierusalim, intra in cetate, se indreapta spre templu; Iisus, urca scarile de piatra.
Iata-L la usa!
Din toate colturile, ochii se indreapta spre EL.
Smochinul cel din marginea drumului, care era plin numai de frunze, inchipuia Biserica evreiasca dimpreuna cu toti arhiereii si preotii Vechiului Testament, care erau plini numai de vorbe goale, fara faptele adevaratei credinte, fara duh de viata, fara roadele bogate pe care le cauta Iisus si pe care le cauta si la noi, ucenicii si crestinii Bisericii Lui, pana la sfarsitul veacurilor.
Asa cum unui om nu-i trebuie numai frunza si umbra unui pom, nici Lui Iisus nu-i va trebui crestinul, care are formele credintei, are botezul si se numeste crestin, dar fara roadele dreptatii, milei si iertarii.
Dupa ce ii mustra Domnul, fara putinta de raspuns, incepu sa le vesteasca celorlalti credinciosi ai Sai Cuvantul adevarului.
El este daramarea Ierusalimului si dreapta Sa judecata, apoi iesi din templu, invaluit de umbrele inserarii si urca domol spre Muntele Maslinilor.
In aceste zile de tristete si durere sa-L insotim si noi pe Hristos si sa traim suferintele Lui, sa mergem pe urmele pasilor Lui, sa vedem si sa auzim cu urechile noastre cele ce se vorbesc despre EL. Sa deschidem inima larg, ochii sa planga din belsug cu lacrimi, pentru pacatele noastre, caci EL pentru noi S-a ranit si in locul nostru a rabdat si a suferit toate durerile, hulele si piroanele.
Florentina
andriesei florentina
-
Rastigneste-ti iubirea de sine
Publicat in : Credinta -
Ascultarea, fecioria si neagoniseala in casatorie
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.