Pediatrul mi-a zis că sunt prea grasă
Julia, 8 ani
Julia, citind scrisoarea ta din care răzbate atâta durere, m-am gândit că ceea ţi se întâmplă ţie este un exemplu grăitor al modului în care adulţii îi pot face să sufere pe copii, fără să vrea şi fără să ştie. Intr-adevăr, mama ta - care mi-a transmis scrisoarea de la tine - îmi spune că pediatrul tău (un om mai degrabă drăguţ) te-a cântărit, te-a anunţat ce greutate ai şi a adăugat: „Eşti prea grasa!". Şi mama ta îmi zice că, de atunci, o implori să nu spună nimănui greutatea ta, ca şi cum ţi-ar fi ruşine şi, mai ales, ca şi cum te-ai simţi vinovată din cauza ei. Cred că ar trebui să reaşezăm lucrurile la locul lor. Plăcerea de a mânca nu este o greşeală, dimpotrivă. Dar a mânca e la fel ca a te juca: nu poţi face asta tot timpul (dacă ne-am juca mereu, am deveni prostănaci) şi nici oricum (nu ne jucăm cu mingea în mijlocul străzii), fiindcă ar fi periculos. Aşa se întâmplă şi cu mâncarea. Corpul tău e la vârsta la care capătă obiceiuri pe care le va păstra. Dacă îl obişnuieşti să mănânce prea mult sau prea multe lucruri care îngraşă (bomboane, prăjituri, cartofi prăjiţi etc.), n-o să se mai poată lipsi de ele. O să se îngraşe şi, dacă îţi vei dori să fii suplă când vei creşte mai mare, va trebui să te războieşti cu el. E stupid. Invaţă-l chiar de acum să mănânce cum trebuie: „Vrei o prăjitură, corpule? De acord! Dar nu două, e prea mult!" Vei vedea că o să meargă, corpul te va asculta. O să slăbeşti şi, în plus, vei fi tare mândră de tine.
De ce frăţiorul meu e mai mare ca mine?
Basile, 4 ani
Basile, întrebarea ta e foarte inteligenta şi perfect justificată pentru că, în franceză, cuvântul „mare" are mai multe înţelesuri. Intr-adevăr, poţi fi „mare" ca înălţime: spunem despre un copac că este mare atunci când e foarte înalt. Dar putem fi mari şi ca vârstă. Tu, de exemplu, te-ai născut înaintea fratelui tău, deci eşti mai în vârstă ca el. Eşti „fratele lui mare" şi el e „fratele tău mic". Şi apoi, mai trebuie să ştii că termenul de „mare" poate face referire şi la calităţile cuiva: când un om a făcut lucruri foarte importante în viaţa lui, spunem despre el că e un „mare om". Şi, evident, aşa cum ai simţit tu foarte bine, toată treaba asta poate deveni tare complicată. Pentru că poţi fi un „om mare" deşi eşti mic de înălţime etc. Şi problema cu frăţiorul tău e de acelaşi gen. El este, dată fiind vârsta lui, „fratele mai mic" şi aşa va rămâne întotdeauna. Chiar dacă ar deveni un uriaş de patruzeci şi cinci de metri (îţi imaginezi? Ar fi nostim, capul lui ar ajunge la înălţimea păsărilor... ), tot nu te-ar putea prinde din urmă. Diferenţa voastră de înălţime se poate schimba, pentru că amândoi veţi creşte. Sau poate rămâne la fel, pentru că noi moştenim toate caracteristicile fizice care ne vin de la familia tatălui nostru şi de la aceea a mamei noastre. Aşadar, în funcţie de persoanele cu care semănăm, avem înălţimi diferite, culori de ochi diferite etc. Oricum, nu înălţimea e importantă, ci ceea ce avem in cap şi in suflet. Basile, important nu e să devii un om inalt, ci un om mare.
Claude Halmos
Fragment din cartea "Spune-mi de ce?", Editura PHILOBIA
Cumpara cartea "Spune-mi de ce?"
-
Sfaturi pentru educatia copilului
Publicat in : Religie -
Copilul in mijlocul ispitelor
Publicat in : Editoriale -
Video-copilul
Publicat in : Editoriale -
Copilul, bun la toate?
Publicat in : Editoriale -
Bona trebuie sa aiba credinta
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.